PubliNews

Primăria municipiului Turda lansează campania: "Ziua în care donăm sânge pentru viață!"

Spitalul Municipal Turda alături de Centrul Regional de Transfuzie Cluj organizează cea mai mare campanie de donare de sânge din municipiul Turda. În data de 7 martie, începând cu ora 09.00, toți turdenii care vor să ofere o șansă la viață semenilor lor și să doneze sânge sunt așteptați la parterul Spitalului Municipal în holul mare, la compartimentul – Spitalizare de zi.

În cadrul acestei acțiuni, Centrul Regional de Transfuzie Cluj pune la dispoziție tot suportul logistic necesar. Donatorii vor fi recompensați cu eliberarea la cerere a analizelor medicale efectuate (grupa sanguină, Rh, hemoleucogramă, hepatita B, hepatita C, HIV, HTLV, analize biochimice), eliberarea a 7 bonuri valorice, eliberarea unei adeverinţe pentru o zi liberă (ziua donării), eliberarea unei adeverinţe pentru reducere 50% pe mijloacele de transport în comun.

Pentru a putea dona sânge trebuie sa îndepliniți următoarele condiții:

  • vârsta cuprinsă între 18-60 ani
  • greutate peste 50 kg
  • tensiune arterială sistolică între 100-180 mmHg
  • puls regulat, 60-100 bătăi/minut
  • să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale
  • pentru femei: să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada ciclului menstrual
  • să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
  • să nu fii sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune, boli de inima, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine
  • să nu fi avut antecedente: hepatice, TBC, malarie, sifilis, epilepsie și alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie (peste (-) 6 dioptrii), cancer

Înainte de donare:

  • puteţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe
  • veniti la donare odihnit !
  • nu fumați cu cel puțin o oră înainte și după donare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *