In vizor

Primaria lui Boc nu isi asuma concesionarea ilegala a unui teren catre Transylvania College

Consilierii locali au avut, ieri, dispute pe marginea situatiei terenului concesionat catre Scoala Internationala Cluj. Este vorba de un teren de 6.000 de metri patrati, pe care Primaria Cluj-Napoca l-a concesionat in 2006, si care este revendicat. Adevarata problema este ca primaria a concesionat in mod ilegal acest teren, deoarece era deja revendicat de urmasii unei familii din Cluj. Acum, primaria nu isi asuma greseala facuta in urma cu opt ani.

Scoala Internationala Cluj este beneficiara unui teren generos din partea Primariei Cluj-Napoca, luat prin concesiune inca din 2006. Numai ca o parte din acest teren, respectiv 6.000 de metri patrati, este revendicat. Inca de luna trecuta, revendicatorii au solicitat Consiliului Local sa anuleze Hotararea prin care s-a concesionat terenul, considerand-o ilegala. In doua randuri, consilierii locali au amanat asumarea unei decizii.

La sedinta de Consiliu Local de ieri, alesii locali au avut dispute pe marginea acestui subiect.

Pe de o parte, consilierul PDL Radu Moisin a aratat ca hotararea si implicit concesiunea nu mai poate fi revocata.

“Deoarece a intrat in circuitul civil, a produs efecte juridice, nu mai este posibila revocarea unilaterala a acestei hotarari”, a aratat acesta.

De cealalta parte, consilierul UDMR Csoma Botond a fost de parere ca primaria trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru concesionarea terenului in mod ilegal.

“Cred ca s-ar impune o discutie cu Transilvania College, daca oricum dansii nu au construit pe terenul care este revendicat, sa incercam o diminuare amiabila a concesiunii.  Din cate am inteles, terenul revendicat este zona verde, nu este neaparat curtea scolii. Oricum, Transilvania College nu are intentia sa foloseasca acel teren drept curte. Problema cea mare este ca, in momentul in care am aprobat acea concesiune, am fost indusi in eroare, pentru ca executivul primariei nu ne-a spus ca terenul este, de fapt, revendicat. Cumva, suntem intre ciocan si nicovala. Potrivit Dreptului administrativ, un act administrativ care si-a produs deja efectele, nu poate fi revocat unilateral. Pe de alta parte, concesiunea a fost ilegala pentru ca nu am respectat o prevedere de lege si am dat in concesiune un teren care a fost revendicat”, a declarat Csoma Botond.

Istoria concesiunii

Sase persoane revendica o parte din terenul pe care Fundatia “Transylvania College” l-a concesionat de la primarie in 2006, pentru o redeventa de 20 de euro/mp, pe o perioada de 49 de ani. Acum, primaria s-a trezit cu o plangere administrativa din partea revendicatorilor, care cer sa fie anulat contractul de concesiune semnat cu Transylvania College.

Fundatia “Transylvania College” a primit, prin concesionare, in 2004, un teren de 10.000 de metri patrati, pe strada Detunata f.n., pentru o perioada de 49 de ani. Terenul a fost concesionat in vederea realizarii unui obiectiv de utilitate publica cu caracter social, mai exact Scoala Europeana Erasmus. Taxa de concesionare a fost stabilita la 51 de euro/mp. Ulterior, taxa de concesionare a fost stabilita la numai 5 euro/mp.
Doi ani mai tarziu, in 2006, fundatia a solicitat un teren suplimentar, de 6.000 de metri patrati. Atunci, primaria a concesionat terenul, aratand ca pentru aceasta suprafata nu exista nicio solicitare de revendicare. Si pentru aceasta parcela, durata concesionarii este de 49 de ani, iar pentru aceasta suprafata de 6.000 de metri patrati, s-a stabilit o redeventa de 20 de euro/mp, adica suma totala de 120.000 de euro, care poate fi platita esalonat sau integral, de catre Fundatia “Transylvania College”.

Numai ca, in 4 septembrie anul acesta, sase persoane au inaintat plangere administrativa fata de Primaria Cluj-Napoca. Aceste persoane sustin ca au calitatea de revendicatori asupra unei suprafete din terenul de 6.000 de metri patrati, fiind descendentii defunctului Kilin Mihai, cel care a fost proprietarul pamantului. Cei sase revendicatori sunt Nagy Susana, Kilin Ana, Kilin Jozsef, Palmeri Elisabeta, Toth Maria si Kerekes Iulia.
In plangerea administrativa, se arata ca cei sase semnatari sunt descendentii defunctului Kilin Mihai, care a fost proprietarul terenului  respectiv. Acestia sustin ca primaria Cluj-Napoca nu avea dreptul sa concesioneze terenul respectiv, deoarece facea obiectul unui dosar de revendicare.

Cei sase, prin avocata Georgeta Paler, arata ca au formulat cereri de revendicare a terenului, insa inainte ca primaria sa solutioneze aceste cereri, a concesionat terenul respectiv Fundatiei “Transylvania College”.

“Avand in vedere faptul ca, inainte de a proceda la solutionarea cererilor mele de retrocedare ati emis Hotararea Consiliului Local nr. 685/10.10.2006 si, ulterior, in baza acesteia ati incheiat Contractul de Concesiune, ne aduceti un prejudiciu direct, subsemnatii avand prefigurarea dreptului nostru subiectiv, viitor si previzibil”, se arata in plangerea administrativa.

In acest context, primaria este prinsa la mijloc.

“Dansii, daca castiga procesul, au facut o cerere de restituire in natura. Daca ei castiga procesul, terenul trebuie sa le revina, vor fi pusi in posesie. Cineva ar trebui sa-si asume responsabilitatea pentru faptul ca in 2006 consiliul local a luat o hotarare in necunostinta de cauza”, a adaugat Csoma Botond.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *