
În ultimele luni, facturile la gaze naturale și energie electrică au crescut mult atât pentru persoanele fizice cât și pentru companii și instituții de stat. Majorările au fost în medie de 20-30%, dar în unele cazuri chiar s-au dublat. Au apărut aceste creșteri ale prețurilor la utilități deși în octombrie 2021 a fost adoptată o lege privind plafonarea prețurilor la curent și gaze. Dacă vă consolează în vreun fel, creșterea prețului la gaze și curent este o problemă globală, deci nu suntem singurii care plătim mai mult.
Majorarea facturilor în acest sector este dovedită și de buletinul statistic de prețuri publicat de Institutul Național de Statistică. Potrivit documentului citat, în perioada octombrie – noiembrie 2021 prețurile au crescut cu aproximativ 30% la energie electrică și aproximativ 50% la gaze față de aceeași perioadă a anului anterior.
Acesta fiind, pe scurt, contextul, să vedem cu cât s-au majorat facturile la gaz și energie de la o lună la alta pentru sediul central al Primăriei Cluj-Napoca.
ENERGIE ELECTRICĂ
În cazul clădirii de pe Moților 1, factura la energie electrică a fost de 13.469 în decembrie 2021, iar în ianuarie 2022 s-a majorat la 13.947 lei. Rezultă o majorare de 478 lei (3,4%).
Pentru imobilul de pe Moților 3, factura la curent a fost în decembrie de 10.814 lei și în ianuarie a scăzut la 7452 lei.
Pentru clădirea de pe Moților 5, a fost emisă o factură de 6.007 lei în decembrie 2021, iar în ianuarie a fost de 4.801 lei.
În cazul imobilului de pe Moților 7, curentul a costat în decembrie 1.432 lei, iar în ianuarie 2022 a fost emisă o factură de 1.536 lei.
GAZ
Factura la gaze pentru clădirea de pe Moților 3 emisă pentru luna decembrie a fost de 134.318 lei, iar în ianuarie 2022 a fost de 144.300 lei. Rezultă o majorare de 9.982 lei (7%).
Pentru luna decembrie 2021, în cazul clădirii de pe Moților 5, factura la gaze naturale a fost de 21.968 lei, iar pentru luna ianuarie valoarea facturii a fost de 21.942 lei.
Dacă Primăria Cluj-Napoca a avut contracte avantajoase cu furnizorii de energie electrică și gaze naturale, nu același lucru se poate spune despre facturile primite de Consiliul Județean. Ziar de Cluj a arătat în articolele anterioare faptul că au fost situații în care facturile s-au majorat și cu peste 500% pentru unele clădiri ale Consiliului Județean.