In vizor

Primaria lui Boc, executata de un clujean care a castigat in instanta un loc in Parkingul de pe Motilor

Abuzurile la care se dedau angajatii primariei clujene ajung, de multe ori, sa fie sanctionate abia in insanta. Este si cazul unui clujean, Mircea Demian, care are zeci de procese cu institutia publica. Printre altele, barbatul a castigat la Curtea de Apel Cluj dreptul de a beneficia de un loc in Parkingul Primariei, deoarece este riveran si locuieste in imediata apropiere. Chiar si dupa ce a obtinut o sentinta definitiva, primaria a refuzat sa puna in aplicare decizia instantei si sa-i acorde clujeanului un loc de parcare, asa ca s-a ajuns la executarea institutiei. Asa cum era de asteptat, executorul judecatoresc a fost platit din bani publici.

Mircea Demian locuieste in apropierea Parkingului din centrul Clujului, construit de primaria Cluj-Napoca, pe strada Petru Maior nr. 6-8. Printr-o hotarare a Consiliului Local din 2010, el avea dreptul de a beneficia de un loc de parcare aici, deoarece este riveran. Hotararea de Consiliu Local 238/2010 prevede ca locurile de parcare vacante din parcarile publice construite de catre stat sunt atribuite pe baza de abonament, cu prioritate persoanelor fizice care au domiciliul stabil în apropriere (imobilele adiacente parcajului). De asemenea, conform Hotararii 473 din 20 decembrie 2011 a Consiliului Local, tariful pentru ocuparea unui loc in parkingurile situate in cartiere este de 110 lei/an, pentru persoanele fizice riverane.

Cu aceste regulamente in mana, Mircea Demian a solicitat si el un loc de parcare in parkingul construit de municipalitate, insa s-a lovit de refuzul primariei. In aceste conditii, clujeanul s-a judecat cu institutia publica ani la rand, iar in cele din urma Curtea de Apel Cluj i-a dat castig de cauza, printr-o sentinta definitiva emisa la sfarsitul anului trecut.

“Am cerut sa se aplice  acele hotarari prin care se dadeau parcari in cartiere. Demolandu-mi garajul, aveam acest drept, sa am parcare la 110 lei pe an, nu sa platesc 210 lei pe luna, cum mi-a cerut primaria”, spune el.

De la emiterea sentintei definitive, primaria refuza insa sa o puna in aplicare. In aceste conditii, Mircea Demian a apelat la un executor judecatoresc, astfel ca institutia publica a fost nevoita sa plateasca pentru ca nu a pus in aplicare hotararea judecatoreasca.

“I-am executat si au platit 7.000 de lei executorului, pentru ca nu au pus in aplicare sentinta. Ma intreb, insa, de unde provin acesti bani, cine plateste aceasta executare, facuta aiurea? Cel mai probabil, din bugetul local. Mie nu imi convine sa se plateasca din banii mei aceste abuzuri si nedreptati”, spune Mircea Demian.

“Sunt hotarat sa ii scriu domnului Boc, sa intreb cine plateste aceasta hotarare. In mod normal, ar trebui sa platesca directorul Servicului de Parcari, care a refuzat sa imi dea acest drept”, completeaza acesta.

Parkingul de pe strada Motilor a fost construit de Primarie pe un teren ce era in proprietatea institutiei, insa autoritatile locale nu aveau in proprietate si caile de acces. In acest fel, Primaria a fost nevoita sa revendice si curtea imobilului de pe strada Petru Maior nr. 6-8, adresa la care locuieste si Mircea Demian. In paralel, clujeanul a castigat in instanta o alta hotarare definitiva, prin care are dreptul de a bloca accesul in parkingul Primariei. Demian sustine ca se poate folosi de acest drept pana in 2017, si este hotarat sa o faca, daca nu primeste intelegere din partea reprezentantilor administratiei locale.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *