In vizor

Primăria Florești modernizează stațiile de autobuz din comună. Contractul a fost câștigat de firma care administrează Pensiunea Minodora din Gilău

Primăria Florești a mai acordat un contract în valoare de 134.400 lei firmei Clau Company despre care Ziar de Cluj scria că are ca și obiect de activitate administrarea unei pensiuni din comuna Gilău. 

Firma care are ca și obiect de activitate ”hoteluri și alte facilități de cazare similare” a câștigat licitația prin care  mai multe stații de autobuz din comună vor suferi reparații capitale. Aceste reparații constau în curățare si înlăturarea ruginei de pe structura metalică, grunduit și vopsit în 2 straturi , montat acoperiș de sticlă fumurie securizată de 10 mm, montat perete spate din sticla transparentă 10 mm, reparație sau înlocuire șezut din lemn, grunduire si lăcuire. 

În 2020, firma a încheiat deja alte cinci contracte cu Primăria din Florești pentru întreținere spații verzi, toaletare de arbori și furnizare și montaj de coșuri de gunoi stradale, dar și intreținerea parcurilor și locurilor de joacă în valoare de aproximativ 250.000 de lei.

Firma este deținută de Ignat Gheorghe și Ignat Minodora Elena, cei doi având pensiunea Minodora din GIău. În 2018 au avut o cifra de afaceri de 1 milion de lei și profit de 420.313. Firma este deținută de Ignat Mircea și Ignat Minodora.  

Ignat Gheorghe este asociat într-o altă firmă, Roturist SRL cu liberalul Gabriel Moldovan, consilier local în cadrul Consiliului Local Gilău. Firma Roturist SRL a declarat ca ar avea ZERO cifră de afaceri încă de la înființare. Firma a funcționat pe pierderi până în 2014 când profitul declarat în fiecare an a fost tot zero. Gabriel Moldovan deține firma Mitmol Construct SRL, cea care ca și obiect de activitate lucrari de constructii a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale. 

După amenajarea spațiilor verzi, iată că firma care în acte administrează o pensiune se ocupă și de modernizarea stațiilor de autobuz. Este un alt contract obținut prin încredințare directă de la primăria Florești.

Citește și:

O pensiune din Gilău se reprofilează și taie iarba din Florești. Legături cu un politician din comună

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *