De cartier

Primăria continuă demolarea din cartiere: 800 de garaje urmează să fie desființate

Administrația locală continuă acțiunea de desființare a garajelor din cartierele municipiului Cluj-Napoca. Potrivit reprezentanților Primăriei, un număr de 800 de garaje vor fi demolate în cartierele Mănăștur și Între Lacuri. În schimb, autoritățile realizează parcări la sol. 

Până în prezent Primăria a desființat sute de garaje în cartierele Mănăștur și Gheorgheni. În cel mai mare cartier al orașului, în schimb, administrația locală și-a luat angajamentul realizării parcărilor supraetajate, iar în celălalt cartier, după desființarea garajelor, autoritățile au trasat parcări la sol. 

Desființarea garajelor permite creșterea numărului locurilor de parcare în cartierele orașului, susține viceprimarul Dan Tarcea:

„Am trimis peste 100 de somații pentru garajele din două zone ale orașului. Este vorba de etapa a doua din cartierul Între Lacuri.

Am trimis somații și pentru garajele care sunt pe strada Calea Florești. Urmează etapa a doua din Mănăștur, apoi vom trece în Grigorescu.

Fiecare zona din municipiu va fi reamenajată pentru a forma locuri de parcare și bineînțeles, dorim să amenajăm cât mai multe spații verzi”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea pentru un post de radio local. 

Viceprimarul consideră că această acțiune are menirea de a „crește calitatea vieții” pentru localnicii cartierelor vizate.

Și Emil Boc a susținut că această decizie este în acord cu interesele clujenilor, fiind susținută de cetățeni „în proporție covârșitoare”:

„Eu am fost construit așa: am fost construit să ascult, până iau decizia. 

După ce iau decizia, după ce am ascultat pe toată lumea, după aia nu mă mai oprește nimeni s-o implementez. 

După cum am decis că desființăm garajele, oricâte plângeri și probleme ar fi, garajele se desființează în continuare.

O decizie corectă cu Clujul. Sunt convins că este susținută de marea majoritate a clujenilor în proporție covârșitoare”, a declarat recent și primarul Emil Boc la un post local de radio. 

Acținea Primăriei de desființare a garajelor a început în toamna anului 2018, atunci când proprietarii de garaje de pe strada Mogoșoaia din cartierul Mănăștur erau somați să le demoleze. 

CITEȘTE ȘI: Șase zile până la demolarea garajelor de pe strada Mogoșoaia, 2 ani până la realizarea unui nou parking. Cum s-au conformat mănășturenii? VIDEO

parcări la sol realizate în cartierul Gheorgheni, zona Titulescu, după demolarea garajelor 

Potrivit înștiințării publicate de Primărie în octombrie 2020, au fost trimise somații pentru demolarea a 798 garaje, dintre care 182 se află în cartierul Între Lacuri, iar restul de 616 sunt în cartierul Mănăștur. 

Proprietarii au termen să le demoleze până în luna martie 2021, iar în caz contrar, Primăria Cluj-Napoca va desfășura această procedură, proprietarii suportând cheltuielile în valoare de cca. 4.000 lei.

Străzi incluse în proiect:

– cartier Între Lacuri: Tulcea, Mureșului, Aurel Vlaicu, Nirajului

– cartier Mănăștur: Calea Florești, Aleea Brateș, Tășnad, Bucium, Primăverii, Agricultorilor, Grigore Alexandrescu, Padin, Micuș, Arinilor.

„Activitatea de demolare a garajelor din municipiu continuă cu scopul de a reda cartierelor spații publice, spații de agrement, locuri de parcare suplimentare și o calitate a vieții mai bună”, a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Din păcate, autoritățile locale reușesc cu greu să ofere clujenilor locuri de parcare în schimbul garajelor demolate, iar parcările supraetajate sunt realizate de Primărie cu dificultate.

Adesea, parkingurile sunt inaugurate fără să fie terminate, la stadiul de semi-finisat, pline de infiltrații etc. 

Pentru mai multe detalii CITEȘTE ȘI: Primăverii 8, al treilea parking electoral declarat finalizat de Emil Boc, are infiltrații de apă și e neterminat

Și în cazul Parkingului de pe Mogoșoaia 9, lucrările de finisare au fost realizate cu jumătăți de măsură, fiind plin de infiltrații.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *