Din oras

Primaria amana de o luna si jumatate incredintarea lucrarilor pentru Sala Polivalenta

Primaria Cluj-Napoca amana de o luna si jumatate sa incredinteze contractul de aproximativ 35 de milioane de lei, pentru continuarea lucrarilor la Sala Polivalenta. Institutia refuza sa explice care este motivul acestei intarzieri, dar si ofertele financiare facute de cei doi ofertanti, Strabag si CON-A.

Ziar de Cluj a solicitat, in repetate randuri Primariei Cluj-Napoca sa transmita un punct de vedere oficial cu privire la licitatia pentru continuarea lucrarilor la Sala Polivalenta. Ofertele au fost deschise in 16 octombrie, iar doua societati s-au aratat interesate de lucrari: CON-A si Strabag.

De atunci, adica de mai bine de o luna si jumatate, comisia de licitatie analizeaza cele doua oferte financiare, urmand sa aleaga oferta cea mai avantajoasa. Explicatia pentru care se amana atat de mult adjudecarea contractului este una puerila:

“Procedura de achiziţie publica privind continuarea lucrarilor la Sala multifuncţionala de sport de pe Aleea Stadionului f.n. se afla in derulare. Vom reveni cu detalii in momentul in care vom primi raportul comisiei de licitaţie”, este raspunsul Primariei Cluj-Napoca.

Ziar de Cluj a solicitat Primariei Cluj-Napoca sa transmita ofertele financiare depuse de CON-A si Strabag, dar institutia nu a onorat aceasta cerere. Nici Lucia Lupea, seful Biroului de Achizitii Publice din cadrul Primariei Cluj-Napoca nu a putut fi contactata.

Contractul pentru continuarea lucrarilor la Sala Polivalenta este evaluat la 35 de milioane de lei, fara TVA. Termenul de finalizare a lucrarilor este de opt luni de la data semnarii contractului. Procedura de achizitie pentru finalizarea lucrarilor la Sala Polivalenta a fost tergiversata tot anul. Initial, prima licitatie a fost lansata pe SEAP in martie, insa caietul de sarcini a fost refacut, dupa ce a fost contestat. In aceste conditii, procedura de achizitie a fost reluata.
Unul dintre ofertantii de acum, CON-A este si constructorul de pana acum a Salii Polivalente, ridicata in proportie de 70%.

Asa ar fi trebuit sa arate Sala Polivalenta din Cluj  – foto: Ora de Cluj

Initial, Sala Polivalenta urma sa fie ridicata pentru 51 de milioane de lei. A fost construita mai bine de jumatate din ea de firma CON-A din Sibiu, dupa care Tribunalul Cluj a acceptat contestatia ACI Cluj, astfel ca lucrarile au fost oprite. Decizia instantei se baza pe faptul ca suma de 50,9 milioane de lei nu erau de ajuns pentru construirea unei asemenea cladiri. Acum, CON-A s-a aratat, din nou, interesata de continuarea lucrarilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *