Focus

Primăria a aprobat planurile mărețe ale RADP. Cât se va realiza din aceste promisiuni?

Astăzi a fost aprobat, în ședința de Consiliu Local, Planul de Administrare al Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca, pentru perioada 2018-2021. Obiectivele pe care și le-a propus Regia sunt notabile, după cum însemnate sunt și sumele de bani care vor fi investite în aceste proiecte. De bună seamă, activitatea, dar mai ales rezultatele acestei entități din subordinea Primăriei, sunt cunoscute și recunoscute. Din domeniul de administrare a RADP fac parte reabilitarea și reconstruirea drumurilor publice, lucrările de deszăpezire, activitatea de semaforizare și marcaje rutiere, ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar, întreținerea spațiilor verzi, deservire wc-uri publice, activități de pompe funebre, activitatea de pază a Cimitirelor, precum și administrarea Platformei temporare de stocare a deșeurilor municipale etc. 
 
Altfel spus, activitățile enumerate și care se află sub administrarea directă a RADP, toate acestea reprezintă lucrări întârziate, sunt fie implementate parțial, fie tergiversate la nesfârșit – vom aminti aici doar despre rampa de deșeuri de la Pata Rât, care a fost incendiată (”accidental”) în nenumărate rânduri și deservirea wc-urilor publice. Însă, oricare din aceste teme de interes comunitar pot fi dezvoltate la nesfârșit și urmărite îndeaproape.
 
HCL 26/6.07.2018 privind aprobarea Planului de administrare al Consiliului de administrație al Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca a fost aprobată astăzi cu 23 de voturi, iar prin aceasta, RADP a primit girul autorităților locale pentru  continuarea implementării proiectelor în perioada 2018-2021. Sumele necesare pentru derularea acestor obiective sunt, de asemenea, însemnate.
 
Acum însă, RADP își propune să se alinieze la ”standardele de calitate ale Uniunii Europene”. 
 
Sursele fondurilor RADP sunt doar trei la număr: fonduri proprii, fonduri UE, dar mai ales fondurile din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca. 
 
Planul de Administrare al RADP pentru anii 2018-2021
 
”Consiliul de administrație își propune să acționeze ferm pe liniile de dezvoltare, considerând că numai printr-un flux de capital și prin implementarea unor strategii de eficiență economică vor putea fi oferite în continuare, pe domeniile de activitate ale regiei, servicii de calitate cetățenilor municipiului Cluj-Napoca, precum și condiții optime de muncă angajaților Regiei.
 
Realizarea unei gestiuni care să consolideze poziția și prestigiul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca la nivelul municipiului Cluj-Napoca, prin îmbunătățirea proceselor sistemelor de management al calității.
 
Direcțiile de dezvoltare a RADP au la bază principiile guvernanței corporative, care statuează o atitudine responsabilă, profesională și etică a Regiei atât în raport cu consumatorii, cât și cu autoritățile locale, autoritățile de reglementare, organismele de control și angajații.
 
CA al RADP își propune ca pe toată perioada mandatului încredințat să depună toate diligențele și să gestioneze interesele Regiei astfel încât să demonstreze atât cetățenilor, cât și partenerilor săi că organizația este o entitate care acționează cu profesionalism, este o entitate competitivă și aliniată, în ceea ce privește practicile și strategiile manageriale, la cerinețele și standardele de calitate ale Uniunii Europene”, se precizează în Planul de Administrare al RADP Cluj-Napoca. 
 
Chiar dacă simpla înșiruire ale acestor criterii și obiective comportă un caracter anost, merită de specificat că, acestea se referă la perioada cuprinsă între anii 2018-2021.
 
Prin urmare, urmărind cum vor fi implementate și realizate proiectele promise, cu siguranță vom fi nevoiți să revenim și la aceste criterii enumerate în Planul de Administrare 2018-2021.
 
Concret, planurile RADP sunt ”magnifice” în acest sens. Întrebarea este, însă, câte din aceste proiecte vor fi și realizate?
 
 
Obiective de investiții:
 
Achiziționarea unei stații de tratare deșeuri în anul 2018. Valoare investiție: 8.000.000 lei
 
Achiziționarea unei stații de betoane în anul 2018. Valoare investiție 1.200.000 lei
 
Achiziționarea de diverse utilaje necesare pentru activitățile Regiei în perioada 2018-2021. Valoare investiție 72.000.000 lei
 
Lucrări de construire zona de agrement în zona verde est Gheorgheni până în anul 2021. Valoare investiție 165.000.000 lei
 
Lucrări de amenajare parc pentru activități sportive, de agrement și de alimentație publică, între Stadionul Cluj-Arena și Parcul Simion Bărnuțiu în perioada 2019-2021. Valoare investiție 8.000.000 lei.
 
Lucrări de modernizare clădire adminsitrativă și halele de pe Calea Someșeni nr 2, în perioada 2019-2021. Valoare investiție 10.000.000. lei.
 
Lucrări amenajare punct alimentar Oser în 2018. Valoare investiție 1.000.000 lei.
 
Lucrări montare stații de tratare, eliminare deșeuri și levigat la platforma de depozit municipale în perioada 2018-2020. Valoare investiție 30.000.000 lei.
 
Lucrări amenajare toalete ecologice pe raza municipiului Cluj-Napoca, până în anul 2020. Valoare investiție 1.800.000 lei.
 
Lucrări amplasare stâlpi afișaj în municipiul Cluj-Napoca în anul 2019. Valoare investiție 500.000 lei.
 
Lucrări decolmatare lac 2 și 3 Gheorgheni în anul 2019-2020. Valoare insvestiție 2.000.000 lei
 
Lucrări modernizare clădire administrativă str. Cantonului fn în perioada 2020-2021. Valoare investiție 2.500.000 lei.
 
Având în vedere modul defectuos în care au fost gestionate o seamă de activități de către RADP, așteptăm cu nerăbdare să vedem cum va fi modificată politica de adminstrare a acestei entități, astfel încât proiectele propuse să nu rămână doar promisiuni. 
 
 

Garden Center intră în dizgrația lui Boc. Se încălzește pe margine Pantelică-RADP Cluj-Napoca să reia contractul de întreținere a spațiilor verzi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *