Sport

Preşedintele FRF s-a săturat de problema Arenei Naţionale: „Facem din Cluj o capitală a fotbalului românesc”

Nemulţumit că Primăria Bucureşti nu îşi dă acordul pentru redeschiderea Arenei Naţionale, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, le-a dat un deadline autorităţilor din capitala României.

Potrivit şefului fotbalului românesc, dacă până mâine la prânz Federaţia nu va primi un răspuns favorabil din partea Primăriei, Naţionala ar putea juca la Cluj nu doar meciurile cu Lituania şi Spania, ci şi alte partide importante pentru „tricolori”.

„Avem nevoie de persoane care să-și asume decizii. Tocmai de aceea cerem Primăriei să ne dea nouă în administrare stadionul. Suntem în stare să o facem mai bine ca ei. Am demonstrat în perioada pe care am petrecut-o până acum la Federația Română de Fotbal. Le dăm un deadline până mâine la prânz să ne dea un raspuns. Dacă până mâine la prânz nu primim un răspuns, mergem la Cluj şi facem din Cluj o capitală a fotbalului românesc”, a spus, luni, Burleanu.

În aceste condiţii, şansele ca Spania să evolueze pe Cluj Arena se apropie de 100%, mai ales că reprezentanţii stadionului din Ardeal au trecut şi la refacerea gazonului, conform CJSport.ro.

 

foto: frf.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *