In vizor

Președintele Comisiei Naționale de Etică își dă demisia după ce forul l-a ”albit” pe Bode în scandalul de plagiat la UBB Cluj

Scris de 546

Profesorul universitar clujean Dacian Dragoș, președintele Comisiei Naționale de Etică, și-a dat demisia după ce forul l-a ”albit” pe ministrul Lucian Bode în scandalul acuzațiilor de plagiat a lucrării sale de doctorat susținută la UBB Cluj.

Dragoș susține că există o ”incompatibilitate iremediabilă” între principiile sale și decizia forului, adoptată fără participarea reprezentanților UBB, ”care contrazice flagrant atât etica cercetării promovată de Universitatea Babeș-Bolyai cât și cea promovată constant până acum de CNECSDTI sub conducerea mea”.

”Chiar dacă cazul Lucian Bode a fost unul intens politizat, analiza tezei/cărții trebuie să fie una simplă și obiectivă:

1. Există evident exagerări în sesizarea inițială de genul „traducerile din engleză trebuie puse între ghilimele”, deși traducerea este deja o minimă parafrază. Autorul citat nu a scris în limba română ca să necesite ghilimele. Dacă este citată sursa, nu poate fi încadrat ca plagiat. Acest lucru a fost evidențiat și de Comisia de etica a UBB.

2. Dacă sunt paragrafe a căror sursă nu este citată sau paragrafe copiate cuvânt cu cuvânt din română fără utilizarea ghilimelelor ne aflăm în prezența plagiatului. Hotărârea Comisiei de etică a UBB a evidențiat în mod echilibrat atât plagiatul, cât și erorile de citare, prin urmare nu pot fi acceptate soluțiile extreme de genul ”tot ce a fost sesizat este plagiat” sau ”nu este niciun plagiat” (cum spune Hotărârea 40/2023). Hotărârea 40/2023 este fără nuanțe, și asta este inacceptabil, deoarece contrazice atât Hotărârea 1/2022 a UBB cât și practica anterioară a CNECSDTI. Fiind indisolubil legat de universitatea mea și de spiritul acesteia, nu pot să fiu de acord cu această dihotomie și să acționez diferit in împrejurări similare”, susține acesta.

Iată conținutul scrisorii de demisie a lui Dragoș din CNECSTDI:

Stimate Domnule Ministru Sebastian Burduja,
Vă rog să acceptați demisia mea cu efect din data de 1 iunie din calitatea de președinte și membru al CNECSTDI. Până la 1 iunie voi încerca să asigur finalizarea sesizărilor în lucru care sunt într-un stadiu avansat de analiză.
Am condus acest consiliu consultativ al ministerului în două perioade: 2016-2017 si din 2020 până în prezent. Am preluat CNECSDTI cu peste 200 de dosare nerezolvate pe rol, și printr-o muncă susținută alături de colegii mei am reușit să ajungem la 5 cazuri pe rol în prezent.
Am întâmpinat dificultăți în sprijinul acordat de-a lungul timpului de minister prin direcția juridică (care a acționat contrar intereselor ministerului și a refuzat cu obstinență să reprezinte CNECSDTI în justiție așa cum cere legea), secretariatul tehnic, multă vreme nefuncțional, și compartimentul de IT. Cu toate acestea, ne-am încăpățânat să continuăm, iar unele probleme s-au rezolvat parțial (secretariatul), altele s-au cronicizat. Am crezut în datoria noastră de a analiza cu obiectivitate și cu răspundere sesizările primite, în contextul în care activitatea în cadrul consiliului nu este activitatea de bază a membrilor. Menționez aceste aspecte deoarece fără o reforma structurală și funcțională a ministerului și a compartimentelor acestuia activitatea consiliilor consultative va fi mereu problematică.
Dincolo de dificultățile întâmpinate în ultimii ani, trebuie precizat că CNECSDTI este în momentul de față un organism consultativ perfect funcțional în sine, cu o componență foarte bună și cu membri care se implică mai mult decât le solicită această poziție de membru – mă refer la doamna Dr. Raluca Andone care ne asigura apărările in justiție in locul Direcției juridice a ministerului.
Am beneficiat în ultimii ani și de sprijinul conducerii ministerului – ministru, secretar de stat, consilier ministru, sprijin care este însă umbrit de constanta incapacitate sau chiar lipsa de voință a compartimentelor interne ale ministerului de a-și exercita atribuțiile legale.
Acestea fiind zise, ajungem la motivul demisiei mele: incompatibilitatea iremediabilă a principiilor mele cu recenta Hotărâre 40/2023, adoptată fără participarea reprezentanților UBB, care contrazice flagrant atât etica cercetării promovată de Universitatea Babeș-Bolyai cât și cea promovată constant până acum de CNECSDTI sub conducerea mea.
Chiar dacă cazul L. Bode a fost unul intens politizat, analiza tezei/cărții trebuie să fie una simplă și obiectivă:
1. Există evident exagerări în sesizarea inițială de genul „traducerile din engleză trebuie puse între ghilimele”, deși traducerea este deja o minimă parafrază. Autorul citat nu a scris în limba română ca să necesite ghilimele. Dacă este citată sursa, nu poate fi încadrat ca plagiat. Acest lucru a fost evidențiat și de Comisia de etica a UBB.
2. Dacă sunt paragrafe a căror sursă nu este citată sau paragrafe copiate cuvânt cu cuvânt din română fără utilizarea ghilimelelor ne aflăm în prezența plagiatului.
Hotărârea Comisiei de etică a UBB a evidențiat în mod echilibrat atât plagiatul, cât și erorile de citare, prin urmare nu pot fi acceptate soluțiile extreme de genul „tot ce a fost sesizat este plagiat” sau „nu este niciun plagiat” (cum spune Hotărârea 40/2023). Hotărârea 40/2023 este fără nuanțe, și asta este inacceptabil, deoarece contrazice atât Hotărârea 1/2022 a UBB cât și practica anterioară a CNECSDTI.
Fiind indisolubil legat de universitatea mea și de spiritul acesteia, nu pot să fiu de acord cu această dihotomie și să acționez diferit in împrejurări similare.
Prin urmare, ar fi imposibil să menținem o practică unitară la CNECSDTI în analiza unor sesizări viitoare, deoarece ar trebui să ignorăm mereu existența Hotărârii 40/2023.
Cu sentimentul că mi-am adus aportul la revigorarea acestui consiliu și la funcționalitatea lui, vă asigur Domnule Ministru de toata considerația mea, vă mulțumesc pentru susținere și vă doresc succes în activitate.
Cu gânduri bune,
Prof. dr. Dacian C. Dragos 24.05.2023



ULTIMA ORĂ

  • Acum 11 hours Politica
    ARUNCAREA ÎN DERIZORIU A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: Examenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului – prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, în contextul celor mai mari proteste ale profesorilor în ultimii 18 ani
  • Acum 12 hours Justitie
    ROMÂNIA EȘUATĂ: O femeie al cărei copil de 12 ani a fost ucis la Revoluția din 1989 și-a dat foc în Poiana Brașov în semn de protest față de tergiversarea dosarului Revoluției. Poliția și procuratura au tăcut două săptămâni
  • Acum 14 hours Politica
    SOLDĂŢEL DISCIPLINAT AL PARTIDULUI: Boc îi ceartă pe profesorii greviști și ia partea puterii, care se dovedește zilnic incapabilă: ”Nu putem sacrifica aceste generații”. E, să fi fost altcineva la guvernare, ce discurs fulminant ar fi avut Maestrul!
  • Acum 14 hours PubliNews
    Educație și distracție la Iulius Mall Cluj: workshopuri pentru părinți și copii cu mentori de la școala Solis
  • Acum 14 hours Eveniment
    Ce vor solicita sindicatele din educație la Guvern: ”Îi transmitem și lui Iohannis că noi rezistăm”
  • Acum 15 hours Politica
    Președintele Iohannis ar fi avut o întâlnire ”decisivă” cu Ciucă și Ciolacu: Rotativa se face săptămâna viitoare pentru a evita criza de timp
  • Acum 15 hours Rautacisme
    Pe unde, Maestre, printre gropile de la metrou, OSĂ se facă culoar de transport public din Mănăștur până în Mărăști?
  • Acum 15 hours Rautacisme
    Emil Boc, primarul care le știe pe toate, numai administrație nu prea: De la ”Ioan Sabău nu pleacă nicăieri”, la ”felicitări noului antrenor”
  • Acum 16 hours In vizor
    Poliția Locală folosește semnalele acustice și luminoase în mod ilegal. ”Poliţia Locală încearcă din păcate să copieze Poliţia Română şi nu este de bun augur pentru că se ajunge la confuzii”
  • Acum 17 hours Eveniment
    A 12-a zi de grevă a profesorilor, nu e al 12-lea ceas și pentru Guvern și locatarul de la Cotroceni: Un nou miting de protest al profesorilor, la Guvern și la Cotroceni
  • Acum 17 hours Eveniment
    Grav accident de circulație pe DN1 E60, în Izvoru Crișului, județul Cluj. Un bărbat a rămas încarcerat, minoră consultată de echipajul SMURD
  • Acum 19 hours In vizor
    Pentru cine ar fi dispusă Ligia Deca, ministrul Educației, să facă pârnaie? Conform Legii Dialogului social, nr 367/2022, art 159. alin 2. ”Angajatorul nu poate încadra personal care să îi înlocuiască pe cei aflați în grevă”. Prin urmare, situația școlară la disciplina profesorilor aflați în grevă, NU POATE FI ÎNCHEIATĂ, decât ILEGAL
  • Acum 19 hours Din oras
    DONEAZĂ pentru Centrul Comunitar KHETANE de la Pata Rât! Împreună putem șterge pata de pe obrazul Clujului!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE