Rolul ofițerilor acoperiți din presa locală este să falimenteze „afacerile de presă locală”. Aceștia primesc bani pentru mici sinecuri zise de presă, simple fabrici de copy-paste comunicate de presă, la care angajează chipurile jurnaliști. Pe care îi țin (conform fișei postului) în foame, în slujbe căldicele, lipiți de o muncă fără de conținut, fățarnică, contractuală, fadă, aflată în slujba comunicatelor de presă și a cărei maxim de curiozitate jurnalistică sunt întrebări plictisite de genul: „cum comentați faptul că adversarul a zis despre dumneavoastră”. Mizeria aceasta de presă nu este în slujba cititorilor/consumatorilor (cei care ar trebui sa fie adevărații clienți). Nu este nici măcar în slujba profesiei, ci a sistemului securistoid care vrea liniște moale și caldă în care să i se înmulțească viermuiala de afaceri pe bani publici, fără deranj. Așa că aruncă firmituri unor cozi de topor.
Era o vreme, după 1989, când presa locală făcea calitate: Opinia Studențească, NU, apoi „Monitoarele”. După care au apărut „corespondenții locali” inventatori ai fonfleului de presă (găini ce nasc pui vii, broscuțe fosforescente și OZN-uri pasate din județ în județ să survoleze cerul Patriei), apoi trompetele și goarnele de presă ale milițienilor și procurorilor (care au făcut presă după dictare), apoi „investitorii” sub acoperire și Ordinul de Zi pe Unitate Jurnalistică.
Nu vi se pare ciudat cum unii indivizi falimentează de zeci de ani, firmă de presă, după firmă de presă – și, totuși, sunt creditați ca „mari oameni de mass media” – și nimeni nu-i întreabă nimic despre sănătate?
Nu vi se pare suspect ca în fiecare județ să fie câte un fomist ultra conectat cu buzele și contul la curul oricui a putut să-i dea și lui ban din banul public – și o astfel de lighioană să nu fie deranjată de nici un control al procurorilor, deși există nenumărate sesizări ale Camerelor de Conturi locale că arginții primiți nu sunt bine primiți?
Nu e nimic suspect ca pe bani publici politicienii locali să se autopupe în cur pe site-uri obscure și radiouri cu moderatori tremurând de emoția agresivității întrebărilor de gen: „și ce vești noi ne mai aduceți domnule primar” (viceprimar, city-manager, președinte de Consili județean, deputat, senator, europarlamentar șamd)?
Fără o presă care să li se urineze cu boltă și pe boschetarii pe care ei îi hrănesc cu firmituri, politicienii și sponsorii lor din umbră își fac de cap. De aceea presa locală a fost prima lor țintă – în propria bătătură lumea te cunoaște mai bine, de acolo trebuie să începi să te ascunzi. Așa că au distrus presa locală.
Dar ne însănătoșim. Cu puțin efort, cei care fac Plecăciuni la Portofele și se dau “profesioniști” vor fi eliminați prin expunerea publică a nemerniciei lor, a lipsei lor probitate profesională.
Dar pentru a face asta încă lipsește ceva. În primul rând o ierarhizare strictă a jurnaliștilor pe o scară a valorilor ce nu poate fi răsturnată. Meseria de gazetar se începe de pe teren, din poziția de reporter. Numai în România tineri fără experiență în meserie și în viață ajung pe poziții de editori sau șefi de departamente ori redactori șefi – că funcționează voința investitorului, nu anii mulți de meserie.
Apoi avem nevoie de jurnaliști care să aibă îndoieli, care să își pună întrebări și care să vrea să ajungă la adevăr. Nu avem nevoie de părerologi. Că, din păcate, avem prea mulți în presa noastră cea de toate zilele care își formează o părere, sau pun botul la părerea altora – sau, după cum scriam mai înainte, li se ordonă o părere. Toți aceștia nu vor căuta adevărul, ci doar argumente pentru a demonstra că au dreptate. Vor face tot posibilul să dovedească că lucrurile sunt așa cum le-au prezentat. Ei nu au întreabări, nu au îndoieli, nu caută nimic, numai enunță ceea ce “știu”. Trebuie să scăpăm de jurnalismul de certitudini, de jurnalismul în alb și negru, de cel de genul “cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Și de cel “oare ce are să zică șeful?”…
Când se va face presă cu gândul la public, și nu pentru mulțumirea celor care patronează mass media, sau cu gândul la ridicarea la fileu a intereselor unor politicieni care “rotunjesc” veniturile, jurnalistul va fi liber.
De oameni liberi avem nevoie, nu de slugi, dacă vrem ca România să se mai însănătoșească. Iar presa locală este călcâiul lui Ahile: vulnerabilitatea de care s-a profitat, vulnerabilitatea pe care trebuie să o facem invulnerabilă.
Să fii jurnalist înseamnă să nu fii înregimentat și să nu te regăsești pe statul de plată al niciunui partid, politician sau instituție condusă politic. Principala noastră țintă este credibilitatea. Doar credibilitatea aduce creșteri ale produsului mass media, cu toate consecințele economice care decurg din asta.
Și să nu uităm că prea ne-am încrâncenat în ultima vreme să scriem numai despre Instituții și ne-am cam îndepărtat de oameni. Pentru a fi puternici, trebuie să ne reapropiem cu munca noastră de sufletul și de esența comunității, să o ajutăm să se regăsească, să ne ajutăm să ne regăsim.
Alt mesaj de Sărbători nu am.