Justitie

Premiu acordat la Nottara pentru trupa de teatru "Morgana” a Penitenciarului Gherla, unde activează și Monica Iacob-Ridzi

Scris de 110

Spectacolul ”Selfie” interpretat de opt deținute ale Secției exterioare Cluj-Napoca din cadrul Penitenciarului Gherla, între care și Monica Iacob-Ridzi, a obținut premiul pentru regie, în cadrul Festivalului Multiart pentru Deţinuţi, Dana Cenuşă – Descătuşare prin cultură, eveniment care a avut loc la Teatrul Nottara în perioada 23-24 noiembrie 2016. Spectacolul este realizat în parteneriat cu Teatrul Național Cluj-Napoca, iar regia și scenariul sunt semnate de Andreea Iacob.

Scenariul este unul original, creat pe baza unor poveşti reale din viaţa femeilor din distribuţie, care participă la acest spectacol nu doar jucând, ci şi împărtăşind cu spectatorii fragmente, imagini şi stări din istoria familiilor lor. Astfel, spectacolul reunește, ca un puzzle, fire din viaţa bunicilor şi a copiilor acestor femei, poveşti-oglindă din trecutul şi din viitorul lor, care le oglindesc propriile vieţi.

Montarea face parte dintr-o serie de spectacole de teatru realizate în cadrul Penitenciarului Gherla, începând din anul 2009, cu scopul de a diversifica activităţile dedicate persoanelor private de libertate din sistemul penitenciar şi de a crea un liant între aceste persoane şi cele de „afară“. De fiecare dată, Teatrul Naţional Cluj-Napoca a fost partener al acestui proiect, astfel încât aceste spectacole au avut câte o reprezentaţie în Studioul „Euphorion“.

În acest an, spectacolul a fost o producţie a Teatrului Naţional Cluj-Napoca, iar montarea acestuia a intrat în repertoriul teatrului, unde au avut loc mai multe reprezentaţii, Teatrul Național Cluj-Napoca devenind astfel, prima instituţie profesionistă din România care îşi asumă un astfel de demers comunitarn noteaza Clujust.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 4 hours General
    Copilă de 15 ani din Florești, căutată de familie. Dacă aveți informații sunați la 112
  • Acum 6 hours Din oras
    FIRMA CARE AMENAJEAZĂ MALURILE SOMEȘULUI a izbutit o nouă poluare cu ulei a apei în Cluj-Napoca. ABAST tace chitic, ei au problemele lor: cu numiri politice, cu sechestrări de persoane, cu mușamalizări de poluare voluntară…
  • Acum 7 hours Politica
    Marcel Ciolacu denunţă specula băieţilor deştepţi din energie: “România și-a vândut toată producția de energie pe 2022 (…) S-a dat la 200 -300 de lei!”
  • Acum 7 hours Politica
    Marcel Ciolacu anunță remanierea miniștrilor: “Se va face! Voi avea o discuție cu premierul”. Ciolacu nu a negat că vizați ar fi miniștrii Virgil Popescu sau Vasile Dîncu
  • Acum 7 hours Sanatate
    Sunt cu peste 5.000 de cazuri de COVID-19 mai multe decât în ziua anterioară. Clujul e în top
  • Acum 8 hours Politica
    Vasile Dîncu, despre posibila sa remaniere: “Fals!”
  • Acum 8 hours In vizor
    LĂCOMIA BĂNCILOR CRITICATĂ DUR de către Mugur Isărescu: “Au sărit calul și au dus ROBOR-ul peste dobânda-cheie. Au suprareacționat”
  • Acum 10 hours Editorial
    Alianța Vestului n-a fost altceva decât un mare fâs electoral cu ZERO realizări. Dar foame bolnăvicioasă de imagine a lui Emil Boc ne-a costat 165.000 EUR/an? Ne-a costat
  • Acum 10 hours General
    FURĂ ŞI FUGI: 27.000 de lei, în 25 de minute, atât a crezut că face un tânăr care a dat o spargere în Cluj. Visul s-a terminat cu cătuşe
  • Acum 11 hours General
    Peste 90% dintre clujeni s-au recenzat. Să vedem cu câţi poliţişti locali rămâne Emil Boc, să le dea SPOR DE OSÂNZĂ
  • Acum 13 hours Eveniment
    Un camion a luat foc în Dumbrava, pe cel mai periculos drum din Cluj, DN1E60
  • Acum 13 hours In vizor
    De ce îndeamnă Rafila ”pe toată lumea” să își ridice pastilele de iod de la farmacie. Că a dat o ”comandă” de 30 de milioane de euro la Antibiotice Iași și nu are cum să o distribuie populației
  • Acum 14 hours In vizor
    O asociere dintre STRABAG SRL, desemnată drept ”firmă penală” în mass media română și veșnic abonată la banii statului și GEIGER TRANSILVANIA SRL, firma de casă a fostului primar Iohannis, a primit contractul de peste 420 milioane de lei pentru 15 km. de autostradă între Cheţani şi Câmpia Turzii
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE