In vizor

Premierul Orban anunță redeschiderea restaurantelor de la 1 septembrie

Scris de 470

Premierul Ludovic Orban anunţă că Guvernul discută despre posibilitatea deschiderii restaurantelor, întrucât situaţia în care acestea ar rămâne închise ar afecta şi mai mult activitatea hotelurilor. Aceasta ar putea avea loc „cel mai probabil de la 1 septembrie, în anumite condiţii”, afirmă el.

El susţine că ar fi posibilă reluarea activităţilor culturale, în teatre şi cinematografe, însă ar fi „complicat” să se reia competiţiile sportive cu public, întrucât galeriile echipelor sunt „greu de controlat”.

„Dezbatem în cursul acestei săptămâni, am solicitat punctul de vedere al specialiştilor, să vedem ce formule, ce propuneri, ce recomandări, intenţia mea e în cursul acestei săptămâni să luăm o decizie cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile, spre exemplu, să poată servi masa pe terasă. Riscăm să afectăm suplimentar hotelurile în cazul în care nu oferim condiţii de servire a mesei. De asemenea, analizăm şi posibilitatea reluării vieţii culturale în spaţii închise”, a declarat Ludovic Orban luni, la Digi 24, citat de psnews.ro



ULTIMA ORĂ

  • Acum 3 hours Politica
    Șeful SRI, Eduard Hellvig, despre legile securității: “Societatea românească și decidenții politici să se hotărască ce rol vor să atribuie serviciilor de informații. Nu putem fi în același timp un fel de pompieri chemați să stingă incendiile provocate de alții și apoi acuzați că le-am stins”
  • Acum 4 hours Eveniment
    AȚI VĂZUT-O, SUNAŢI LA 112! MINORĂ de 14 ani, dispărută dintr-un centru de minori din Cluj
  • Acum 4 hours Politica
    De unde OSĂ scoată Boc banii? Camera Deputaților: Primăriile trebuie să aloce cel puţin 30% din buget pentru activităţi sportive pentru copii şi juniori
  • Acum 4 hours General
    După cele 600 de BMW-uri, Poliția ar putea cumpăra și 75 motociclete de viteză de la firma prietenului președintelui Iohannis
  • Acum 5 hours Politica
    MAI SUNT CEVA LIPITORI DE AFIŞE ŞI AMANTE DE ANGAJAT ÎN PITA PUBLICĂ: Deputații votează o nouă excepție. Se pot organiza concursuri pentru posturile vacante din Parlament, deși angajările la stat sunt înghețate
  • Acum 6 hours Din oras
    Emil Boc susţine că OSĂ intre î programul “o masă caldă” şi alte şcoli
  • Acum 9 hours In vizor
    În ședinta de Consiliu Local din 7 octombrie 2022, lidera femeilor PNL din Cluj își primește blocul de 5 etaje cu vedere și acces la parc. Îi face Boc și ”priveliște” de 5 stele, pe banii clujenilor, la blocul care răsare ca o sulă între case
  • Acum 9 hours General
    După păruiala cu Șoșoacă din Capitală, George Simion vine să se cațere pe Tricolor și la Cluj
  • Acum 10 hours Politica
    Numai marinar n-am mai avut la Educație: Ligia Deca își anunță obiectivul: ”O reformă în educație, incluzivă şi fără agendă prestabilită, bazată pe studii şi pe acord social”
  • Acum 11 hours Din oras
    Da, și? Aproape 70% dintre IT-iştii din România lucrează în București, Cluj și Timișoara, dar Cluj-Napoca tot la poveștile despre cum OSĂ facă Boc digitalizare rămâne
  • Acum 11 hours Eveniment
    Senatul a decis: Șoferii de mopede și motociclete nu mai sunt obligați să aibă trusa de prim-ajutor la ei, ca răspuns la o metodă prin care aceștia erau amendați de către polițiștii din Cluj
  • Acum 11 hours Din oras
    BEAT LA VOLAN AR TREBUI SĂ ÎNSEMNE TENTATIVĂ DE OMOR CU PREMEDITARE: Un bărbat beat conducea pe B-dul 21 Decembrie 1989. Mai mulți șoferi, prinși la volan beți sau drogați în Cluj
  • Acum 12 hours Politica
    TEME-TE CÂND POLITICIENII ANUNȚĂ CĂ NU SE MAI FAC ANGAJĂRI LA STAT: ANAF vrea să scoată la concurs mii de posturi vacante. Nu mai are cine fugări în teritoriu babele care vând lobodă neaccizată?
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE