In vizor

Prefectul Clujului, schimbat. Jandarmul Adiță Sabadus, de profesie fanfarist, a preluat conducerea instituției

Trăim vremuri incalificabil de impredictibile, când prostoii şi ingalaţii, rahaţii fără şcoală şi sfertodocţii au trei minute de glorie în viaţă şi le folosesc ca să demonstreze încă o dată cât sunt de dobitoci.

La orele amiezii, jurnalistul Liviu Alexa, care trebuia sa ia un interviu unui oficial din Prefectură pentru o anchetă de presă, a fost împiedicat să-și facă datoria și să „penetreze” instituția pentru că jandarmul tablagiu Adiță Sabadus, atârnător la vizeta de la ghișeul Prefecturii, s-a opus din toți rărunchii de clarinetist la fanfară, căci după cum vedeți a absolvit școala de Muzică militară, pe motiv că jurnalistul nu avea actul de identitate la el, deși putea să-i prezinte legitimația de presă, de care însă, jandarmul Adiță Sabadus nu a vrut să țină cont.

„Chiar dacă de la etaj oficialul Prefecturii a coborât ca să-i confirme jandarmului Adiță că eu sunt eu și că am treabă în Prefectură, paznicul tablagiu s-a opus din nou, fiind supărat că nu vreau să-i ascult întrebările, dumnealui neînțelegând în imbecilitatea sa care este rostul și locul și că nu sunt obligat să stau la conversații cu el. Chiar dacă oficialul Prefecturii era acolo, am fost împiedicat a doua oară să intru și mi-am dat seama că Prefectura, de fapt, este condusă de jandarmul Adiță, de profesie fanfarist, și că numirea Irinei Munteanu ca prefect este o minciună. Practic, toți angajații din Prefectură nu mișcă în fața lui Adiță, și dacă mâine ar veni Florin Piersic ca simplu cetățean să intre în Prefectură, jandarmul Adiță nu l-ar lăsa pentru că nu i-a plăcut rolul lui Florin din piesa „Străin în noapte”,  a declarat Liviu Alexa, jurnalist de investigații la Ziar de Cluj