,,A te îndrăgăli” e un nou verb, pe care am avut ocazia să-l cunosc, din minunata limbă a sufletului, vorbită de Teodora Bârla. E un cuvânt special ce trebuia creat de artista ce simte, vorbește, gândește și trăiește într-un mod cu totul și cu totul aparte.
O conversație cu Teodora e o simfonie de idei și de sentimente în contrapunct, ce poate părea haotică și dezarmantă, cu treceri rapide de la o idee la alta, cu divagații entuziaste și reveniri mereu energice, cu fire raționale ale conversației ce se-ntrerup și se-ntrepătrund, ce se rup și se leagă, nu după o logică a rațiunii, ci conform unei coerențe și vibrații profund emoționale.
Teodora e un bulgăre exploziv de energie creativă, de care riști ușor să te ,,îndrăgălești”, dacă nu ești atent și dacă te lași pradă lumii ei interioare fascinante, ce ți se desfășoară în față, cu un ritm amețitor, parcă pe un infinit de planuri deodată.
Ea e o artistă completă: cântă, desenează, scrie, compune și, mai presus de toate, simte arta, ce pare a-i curge nebunește prin vene, ce-i electrizează privirea și-i energizează temperamentul fulminant. E greu de definit în cuvinte uzate de oameni și de vreme, o fire de artistă ce nu se îndrăgostește, ci ,,se îndrăgălește”, ce simte nevoia de a redefini prin propria-i afectivitate și rațiune un sentiment comun și vechi de când lumea, acceptat ca atare de toată lumea.
Pentru a o portretiza în mod adecvat și sugestiv pe Teodora Bârla, ar trebui poate creat un nou set de cuvinte, după modelul vocabularului propriu al ,,îndrăgălitului”, un nou lexic, cu o nouă sintaxă, mai potrivită sintaxei sufletului ei. Însă, cu această erată în minte, voi încerca totuși să vă schițez povestea unui spirit autentic de artist, fără însă a avea pretenția a-i reda verbal dimensiunea sa inefabilă.
,,În primul rând sunt artist”
,,Mie nu îmi place să mă consider neapărat muzician, în primul rând sunt artist”, își începe Teodora povestea. ,,Acum, oricât de corny sună, asta simt, m-am născut cu chestia asta, pentru că eu practic de mică cochetam cu tot felul de arte, fără să știu ce sunt alea: am început să desenez, să compun – fără să știu ce e aia; practic, tot ce făceam, pentru mine era o artă. Inclusiv cu artele spectacolului mă înțelegeam de micuță și în clasele primare învățătoarea mă poreclise «poiata» clasei – îmi place să și scriu, când eram copil mai publicam, prin revistele școlii.
Fac destul de multe și în ziua de astăzi, și am renunțat la altele în trecut. Mulți au spus că trebuie să faci un singur lucru, și pe ăla trebuie să îl faci bine, dar eu nu sunt de acord cu chestia asta, tocmai din propria experiență – pentru că astăzi am ajuns, mergând pe principiul ăsta, să fac ceea ce îmi place, și profesional, și personal, pentru că eu foarte greu le separ – din fericire, pentru mine profesia și pasiunea sunt una și aceeași chestie.”
În adolescență a descoperit muzica
În adolescență, Teodora a descoperit muzica, drept o altă manieră de exprimare artistică, poate o altă artă ,,scenică”, pe lângă dans și teatru, de care era deja pasionată:
,,Când a dat adolescența în mine «m-am tâmpit de cap» și am descoperit muzica. Eu mă jucam de-a muzica, de-a compusul, și apoi mi-am zis: «Măi, eu vreau să învăț chitara!» Mi-am strâns alocațiile pe ascuns și la 16 ani mi-am luat chitară, și tot pe ascuns m-am dus la Palatul Copiilor din Baia Mare, unde l-am cunoscut pe profesorul Ovidiu Busueoc. El mi-a trântit într-o zi microfonul sub bot, s-a uitat la mine urât și a zis: «Cântă!» Am înghețat, pentru că nu știam ce e aia să cânți la microfon.”
La Palatul Copiilor din Baia Mare – localitatea sa natală – Teodora nu doar a învățat muzică, ci a avut și ocazia de a intra în contact cu comunitatea de muzicieni locali, astfel cunoscându-se cu actualii colegi de trupă, ce pe atunci aveau o formație de coveruri, numită Black Bogy:
,,Fondatori erau Dorin Panduru și Vlad Popovici, aveau nevoie de o gagică și am intrat eu în peisaj la 17 ani, băieții având pe atunci 18. Eu cu Dorin – care este un personaj important în poveste – suntem prieteni foarte apropiați, cu el colaborez și în alte proiecte muzicale. Cu Dorin eram colegi la același liceu și mai aveam acces la sala festivă, unde era o pianină, și acolo ne jucam noi – el la pian și eu la voce.”
Pe când Teodora era pe clasa a XII-a, băieții, fiind mai mari cu un an, au plecat la facultate, după absolvire luând calea Clujului și solista trupei. Facultatea era un pretext, adevăratul scop fiind cel de a duce mai departe trupa, în noul oraș, prin compoziții originale. Numele ”Vespera” era în formare, ei având deja și câteva piese proprii.
Teodora Bârla nu a făcut însă parte doar din trupe de băieți, în Baia Mare având și o trupă de fete, ”Lotus”, alături de care a trăit prima experiență de scenă, la 16 ani – și singura cu acea trupă. Primul tremur de emoție în fața spectatorilor a dus la sporirea interesului solistei pentru cultivarea propriei voci și din punct de vedere ,,tehnic”.
Teodora, pe piața locală a muzicanților clujeni
La Cluj, Teodora a absolvit Sociologia, urmându-și în paralel și pasiunea muzicală, până în 2012, când a luat o pauză de la Vespera. Atrasă de ideea de a aprofunda arta și cultura din perspectivă științifică, și-a continuat studiile printr-un masterat de antropologie aplicată, având ca temă de disertație ,,Piața locală a muzicanților clujeni”, urmând mai apoi și un doctorat în care a studiat muzica la nivel de mainstream – cum se creează vedetele muzicale, ,,luând ca reper așa-zisele fabrici de vedete, Vocea României, X Factor, emisiunile de genul acesta”.
Deși a studiat arta și la nivel universitar, Teodora a fost tot timpul de principiul că cel mai bine înveți singur, fără a nega însă importanța unui mentor:
,,Cum uneori nu îți permiți să înveți ghidat de un profesor, fie din cauze financiare, fie de timp, fie circumstanțele vieții, nu ai nicio scuză să nu înveți de unul singur, să nu te informezi din toate sursele pe care le ai. Eu am găsit o grămadă de surse foarte utile pe internet, am început să studiez metodologii legate de voce și muzică în general, și asta mi-a ușurat munca, și cu timpul am început să aprofundez metodologiile, să le combin, și astfel să îmi eficientizez și timpul meu de lucru și de studiu.
Fiind într-o trupă rock și neavând tehnică, nu știam să cânt corect, mă luptam cu instrumentele, voiam să cânt peste ele, am început să «urlu», nu știam să cânt peste partea instrumentală și vocea suna oribil; apoi am descoperit, am început să studiez pe internet și am dat de acele tehnici de care vorbeam, de acele metodologii, și apoi am avut așa un fel de mini-revelație a vocii, am învățat să mă aud «în oglindă».
Și ăsta este un scop al nostru la Art’s Cool, unde sunt mentor, să îi facem pe copii să se audă în oglindă, să își audă vocea reală, pentru că sunt mulți care nu știu cum sună vocea lor de fapt – noi ne auzim altfel vocea – și vin la noi chiar de la zero, și le e frică de vocea lor, de microfon, și îl evită. După ce îți auzi vocea la microfon, înregistrată, și începe să îți placă, să o înțelegi, poți să lucrezi la ea. O persoană care a contribuit la chestia asta, la mica mea revelație, e Tibi Bazso, cel care e și producătorul Vesperei de ani de zile, un tip genial.”
Vocal coach la Art’s Cool
Teodora Bârla e și vocal coach la Art’s Cool, școala de muzică înființată de Aminda:
,,Aminda are o replică interesantă: «Doi ani te-am căutat!» Mă auzise la un atelier de-al ei, unde toată lumea vorbea, era o chestie interactivă, și m-am băgat și eu în seamă cu ceva – îmi era frică să nu mă bag prea mult în seamă, dar Aminda a remarcat cunoștințele pe care le aveam în domeniu și maniera de a le reda, adică pedagogia, și nu mai rămăsese decât să mă asculte cântând live, pentru că pentru ea, și pentru noi, e importantă și experiența scenică, un atu al nostru e că noi suntem în primul rând artiști care au devenit profesori, pe când în alte cazuri sunt profesori care devin artiști, și asta se observă.
Noi ne numim mentori, și nu profesori, pentru că aici la Art’s Cool se creează o comunitate, și noi încercăm să le devenim modele cursanților – nu numai să le livrăm informații, ci să le oferim din experiența noastră; mai mult, ne place să credem nu doar că elevii au ceva de învățat de la noi, ci că și noi avem ceva de învățat de la ei.”
După ce a ascultat-o cântând, Aminda a contactat-o pe Teodora, astfel începând colaborarea, din iulie 2014. Cu predatul, solista trupei Vespera a mai cochetat și înainte, când lucra cu prieteni, ocazional, plăcându-i la nebunie această activitate, prin care își poate împărtăși experiența muzicală – artista are 27 de ani și cântă de la 16. Dacă învățământul particular o entuziasmează, sistemul de învățământ de stat o revoltă:
,,A încerca să schimbi ceva în sistemul de educație înseamnă a te lupta cu morile de vânt. Nu m-ar deranja să mă lupt cu ele – o fac de când eram copil și mă visam mare revoluționară, important e cum; din experiență, cred în schimbările din interior și la nivel local, iar acest lucru e valabil și în economie, diferite probleme sociale, și chiar în artă și cultură.
Din păcate, nu am avut ocazia de a fi profesor în preuniversitar – doar un an de seminarii la facultate, ce fac la Art’s Cool si câteva experiențe neconvenționale de predat – așa că nu pot decât să îmi imaginez cum e sa te spargi în mii de așchii. E și ăsta un sacrificiu. Nu m-ar deranja să am experiența asta – ba chiar meditez la posibilitate, deoarece e un lucru spre care simt o chemare, însă teama mea cea mare e una legată de sistem. Mi-e groază de morile de vânt. Cea mai mare motivație ar fi: copiii. Atât. Sunt extrem de revoltată pe sistemul de învățământ și tot la fel de pasionată de educație.
Scopul meu e să nu fac umbră pământului degeaba, e ca tot ce fac să fie util măcar pentru un om. Și aia e un câștig. Uneori sunt ,,omu’ din umbră”, și asta e foarte fain pentru mine! La școală, importantă nu sunt eu, mentorul, ci elevul.”
Soirée French Piano Bar
De 4 ani jumate, Teodora face parte dintr-un proiect de French Piano Bar, numit Soiree, împreună cu Liviu Sorescu. Povestea prin care a ajuns Teodora solista Soiree e una mai lungă, ce-și are originile în liceu:
,,În liceu, fiind la profilul franceză, aveam un profesor, Nick Weisz, ce a fost și directorul artistic al Teatrului din Baia Mare, profesor de franceză, profesorul meu de suflet din liceu. El organiza de ani de zile un festival de muzică francofonă, «Chants, sons sur scene», la care eu mergeam numai să îmi susțin colegele, sau în calitate de spectator – în liceu lumea nu știa că eu cânt, era o chestie pe care o păstram pentru mine.
Am încercat să intru în trupa lui de teatru la 16 ani, nu am reușit, și în urma acestui eșec, unul dintre cele mai importante, am luat decizia să mă duc la Palatul Copiilor, unde făceam muzică – gândul era de mult, dar ăsta a fost catalizatorul.”
După ani de zile, în 2010, la 22-23 de ani, din nostalgie, Teodora s-a decis să concureze la ”Chants, sons sur scene” – singurul concurs la care participase vreodată:
,,Am participat chitară-voce, eram la etapa de semifinală, care se ținea la Cluj, și deliram de la febră, eram foarte răcită, nu știu cum am urcat și cum am coborât de pe scenă, dar reacțiile au fost destul de ok și efectiv nu mă așteptam să iau locul I și să mă duc mai departe în finală.”
În finala de la Baia Mare s-a întâlnit în culise cu fostul ei profesor, surprins să o vadă. A câștigat și aici locul I la categoria ei de vârstă, mergând astfel mai departe, în Franța, la festivalul ”Francofolies”:
,,În Franța, la festivalul de muzică, am avut ocazia să cunosc persoane de 19 naționalități, a fost ceva, absolut uau!, și așa a auzit de mine Liviu Sorescu, pianistul care își căuta gagică, ce să vorbească limba franceză. El voia să înființeze un proiect de Piano Bar în stil franțuzesc pentru Insomnia, și a dat de mine – asta a fost în toamna lui 2010. În 27 septembrie avem aniversarea oficială, în 2015 vom face 5 ani. Avem piese în toate limbile posibile, dar în principal în limba franceză – ne-am adaptat la tot felul de cereri și condiții. Mergem peste tot prin Cluj, prin localuri și la eventuri private.”
Galetheia – un proiect personal ce-i întrupează Teodorei sufletul artistic
Pe lângă Vespera și Soiree, Teodora Bârla mai are și un proiect artistic personal, Galetheia:
,,Galetheia e un proiect personal de studio, început acum un an de zile. Am zis că am niște piese și ține de datoria mea să le scot la lumină; muzica, versurile sunt compuse de mine de la A la Z, și am o echipă cu care colaborez, Dorin Panduru, Tibi Bazso, și la partea de imagine foto-video – Sergiu Negrean, plus alți colaboratori; sunt mai multe voci, îmi place ideea de colaboratori la partea de voce sau de instrument. Am mai multe piese, dar numai 3 mi-am permis – și ca timp, și financiar – să le lansez, și mai am alte piese în lucru, pe care o să le scot treptat.”
Teodora a avut și colaborări episodice, cu ”Mario Dance Atelier”, unde a fost solistă în cadrul unui performance art, sau cu o trupă de coveruri, în stil fusion, jazz, latino și elemente grecești, ,,Caribe Balkanika”.
,,Am o tonă de pasiuni”
,,Am o tonă de pasiuni”, se destăinuie artista ,,îndrăgălită” necondiționat de teatru – cu care are o relație aproape mistică, dar și de scris, de desen, sau de limbi străine:
,,Dacă te consideri artist, e foarte important să cochetezi cu cât mai multe domenii, și ale artei, și în general, și să înveți câte puțin din toate. Un artist trebuie să fie și muzician și actor și dansator și toate!
Sunt pasionată de limbile străine și scrisul e o altă pasiune pe care am zis că o reiau – am scris și poezii, și proză, și am început să mă forțez, să mă oblig, de o vreme, să reiau scrisul în limba română, pentru că cu timpul m-am obișnuit să scriu numai în limba engleză versurile pe care le compun.
Desenam de când mă știu, și mă jucam cu tot ce găseam – cream lucrușoare artizanale din toate gunoaiele posibile, mai sculptam în cretă, sau în lut… Practic, sunt ca un copil transcendental, mă joc. În gimnaziu l-am întâlnit pe profesorul de desen Gheorghe Makara, personaj care a avut o mare influență în viața mea. M-a tot rugat să dau la Arte în Baia Mare, dar am refuzat, deoarece voiam să păstrez această îndeletnicire pentru pasiune, să nu mi-o «spurc» prin meserie. La facultate, m-am gândit să încerc să fac un ban din asta, așa că am început să realizez portrete, în creion grafic, pe bănuți.
Student și, colac peste pupăză, artist sărac fiind, am descoperit plăcerea trăitului din puțin, dar sănătos. Atrasă fiind de tot ce e natural, am ajuns, cu timpul, să-mi strâng o «farmacie» de ingrediente și produse naturiste, realizate de mine, atât pentru uzul personal, cât și pentru prieteni sau «clienți».”
,,Eu sunt un copil-colaj, mereu curios și călător”
,,Eu sunt un copil-colaj, mereu curios și călător”, se definește Teodora, ,,pendulez între rolul omului din umbră și al artistului de sub reflector. Ambele implică o datorie sacră, anume cea de a crea și de a propulsa arta spre lumină, respectiv cea de a te dezbrăca sufletește în fața unui public alături de care se stabilește o legătură aproape intimă. ”
Teodora consideră că în orice domeniu activezi – cu deosebire în Artă – ai o datorie sacră, cea de a dărui, actul artistic trebuind să fie, prin excelență, unul altruist – de aici derivând și o dimensiune a suferinței, a sacrificiului artistului. Solista admiră în principal două aspecte ce țin de personalitatea unui creator de artă: versatilitatea, și feelingul, emoția pe care o transmite – două calități pe care le îmbrățișează și la nivel personal. Ea e o artistă plenară, ce se hrănește din toate genurile și nuanțele artei și vieții. Creează sunet armonic din liniște, și rezonanță și vibrație intimă și socială, din singurătate:
,,Dacă vreau să plutesc, mă las pe mâna lui Satie – un maestru al spațiilor. Și dacă vreau să mă doară puțin pieptul, mă arunc în brațele lui Mahler – unul din favoriții mei ever. Dacă am chef de «rock», mă duc la nenea Bruckner. Iar dacă vreau să creez, mă duc la Liniște.
Honestly, un muzician trebuie să cunoască, înțeleagă și iubească liniștea, pentru a cunoaște, înțelege și iubi muzica. La fel e și cu conceptul de singurătate. Și mai avem nevoie și să gândim. De aia iubesc diminețile și, din fericire, deocamdată nu sunt nevoită să mă trezesc zi de zi la 6 dimineața și să fiu smulsă din lumea viselor și a gândurilor. E atât de important.
Lumii îi e teamă de singurătate și de liniște pentru că rămân fără mască, goi, în fața oglinzii, alături de gândurile lor. Asta e teribil pentru ei. De aia simt o nevoie perpetuă de a-și umple aceste goluri (horror vacui, să zicem) cu diverse forme ale entertainment-ului: teveu mereu pornit, radio în mașină sau în căști, muzica mereeeu în căști – acasă, pe stradă, la școli, tot timpul sa le fie simțurile «ocupate» – ca apoi să cadă pradă unei oboseli induse, apoi să se «spele de păcatele zilei» prin bine-meritatul somn. Fără vise. Desigur. Loneliness – dimensiunea socială și Solitude – dimensiunea intimă, existențială. Dacă nu apreciezi Solitude-ul, nu te apreciezi pe tine: cum poți să îi apreciezi pe alții sau relațiile cu alții?
Până și somnul e un construct social. Da. Și în Singurătate, simțurile (și gândurile) îți sunt sincere, brute, neinfluențate de o alteritate. Unii spun că «ce lună frumoasă e în seara asta, păcat că nu am cu cine să mă bucur de ea» – clișeu indus de romanele proaste de dragoste. E ca și cum ai recunoaște că nu poți gândi/ simți de unul singur. Rezultă că nici sentimentele față de acea alteritate nu sunt sincere/ autentice, ci induse, egoiste.”
Cu asemenea gânduri profunde, tot ce își mai dorește artista este să continue ,,a se arunca” în lume, spre oportunități și alături de oameni care o inspiră – ,,așa-zisele «întâlniri destinale»”:
,,Nu-mi doresc decât să continui să fac ceea ce îmi aduce bucurie mie și celorlalți, indiferent despre ce ar fi vorba. Dacă e să vorbim concret, intenționez să lansez cât de multe piese și materiale Galetheia, iar cu Vespera lucrăm de zor la un nou album.”
Teodora Bârla e o artistă fascinantă, ce emană o energie aparte, reușind să te captiveze după doar două priviri și trei cuvinte. E un spirit plin de rafinament, ce trăiește și gândește viața într-o dimensiune sufletească de care, după cum spuneam și în titlu, riști ușor să te ,,îndrăgălești”. Dacă pune doar 10% din gândirea și emoția ei și în versurile pe care le interpretează pe scenă, atunci fiecare concert căruia îi dă viață e unul al frumuseții și sensibilității umane.
foto: Facebook – Sergiu Negrean, Aminda, Jaxx – Garajul cu Rock, Calin Ilea, Alina Todea, Sava Foto, Nicu Barna, Robert Puteanu; video: YouTube – SoireeClujNapoca,Richard Constantinidi, Galetheia Music Romania