Sabin Lavric e un tânăr cu suflet bun, cu un potențial extraordinar, care însă a avut o neșansă în viață: la 7 ani, părinții său au plecat de acasă și nu s-au mai întors. Rămas singur, împreună cu sora sa mai mică, într-o garsonieră din Făgăraș, a fost îngrijit timp de două săptămâni de vecini, iar mai apoi cei doi copii au fost luați cu Salvarea și duși la un orfelinat. Sabin a fost despărțit de sora sa, a crescut la casa de copii până la 12 ani, când, pentru că nu a mai putut îndura bătaia, care era la ordinea zilei, s-a decis să își ia viața în propriile mâini și să plece în lumea largă. A ajuns în București, în Gara de Nord, unde a muncit și a dormit pe sub tarabe, până când a fost trimis la un nou orfelinat. Aici a făcut 9 clase, iar mediul neprielnic din centrul de plasament nu a reușit să îl îngenuncheze, să îi distrugă spiritul optimist și bun. La 17 ani a plecat din nou pe stradă, a dormit sub cerul liber și a cutreierat întreaga țară, timp de 15 ani, muncind și încercând să își facă un rost în viață.
De o lună, Sabin a venit la Cluj, unde a auzit că oamenii sunt mai buni și mai primitori, el sperând ca aici să aibă mai multe șanse să își găsească un loc de muncă stabil și o locuință, pentru a nu mai avea grija nopților petrecute pe stradă. La Cluj, Sabin a venit să își găsească liniștea – pentru că acesta este cuvântul care îl caracterizează, aceasta este starea pe care o inspiră și spre care tânjește sufletul său.
Sosit în mai, cu trenul, tânărul a pornit spre oraș – ziua strângea fier, haine și bucăți de pâine uscată, pe care le vindea pentru a supraviețui, iar noaptea dormea, sub cerul liber, într-un parc din Gheorgheni, acoperit cu o pătură, singura sa avere. Asta, până când Tegzes Gábor, un clujean inimos, care ieșea seara la plimbare cu câinele, l-a observat, a discutat cu el, a înțeles că Sabin nu are ce căuta pe stradă, i-a descoperit potențialul și s-a decis să îl ajute să își găsească un loc de muncă și o chirie.
Nopțile dormite în frig, pe stradă, și-au lăsat amprenta asupra sănătății tânărului care acuză dureri de șold și de picior. El nu a fost niciodată la medic și și-ar dori să beneficieze de un consult medical și de un tratament pentru a putea continua să muncească, să își facă un viitor. De 5 zile, Sabin a reușit să se angajeze cu contract de muncă într-o spălătorie auto, unde muncește cât e ziua de lungă, visul său fiind ca, la un moment dat, să aibă propria spălătorie auto.
Sabin nu cere de la nimeni nimic, nu se plânge de situația sa, e un om politicos, civilizat, curat și decent, un om muncitor și ambițios, care își dorește doar să poată munci pentru a reuși să se ridice definitiv de pe stradă, pentru a fi și el un om în rândul lumii.
Acum, soarta lui Sabin este în mâinile clujenilor, care îi pot dovedi că nu s-a înșelat când a venit la Cluj cu gândul că aici oamenii sunt mai buni și mai sufletiști decât în alte zone ale țării.
Tegzes Gábor, „omul cu câinele”, așa cum îi spune Sabin cu drag, continuă să îl ajute, însă putem cu toții să ne implicăm pentru ca acest tânăr să nu mai ajungă vreodată pe stradă și să își rezolve problemele de sănătate, pentru a putea munci în continuare. Noi, clujenii, putem să îi arătăm lui Sabin că suntem, într-adevăr, oameni pentru oameni!
Sabin a fost toată viața un luptător. Strada nu a reușit niciun moment să îl îngenuncheze
„De la 7 ani am fost abandonat de părinți în Făgăraș, m-au lăsat singur și au plecat. M-au îngrijit vecinii timp de două săptămâni, mai aveam o soră mai mică decât mine, pe care nu știu cum o cheamă, nu știu unde este. După noi a venit o Salvare, ne-a luat și ne-a dus la un centru de copii mici, și din centrul acela ne-a despărțit…”, își începe Sabin povestea, timid, cu reținere în glas, dar cu multă căldură.
„Am stat în prima casă de copii până la vârsta de 12 ani, pentru că nu am suportat mai mult condițiile. Am prins vremurile de demult, chiar în timpul Revoluției, iar bătaia era la ordinea zilei. De acolo, din orașul Victoria, am fugit și m-am dus la București, în gară.
Acolo am lucrat un timp, m-am atașat de niște oameni care vindeau la tarabe fructe, legume, ziare, sucuri, și îi ajutam pe ei în fiecare zi. Ei, cât au putut, au avut grijă de mine. Acolo, în gară, era un Caritas, un centru de zi, unde mâncam, făceam o baie, mă schimbam de haine, iar noaptea dormeam la tarabe la oameni. Un angajat de la centrul Caritas, un psiholog, mi-a făcut niște teste, eram mic, și mi-a arătat niște poze cu o casă de copii din Ploiești”, povestește Sabin.
E important să vă precizez că textul citat reproduce întocmai cuvintele sale, nu a avut nevoie de niciun fel de editare. Sabin vorbește coerent, așezat, educat, demonstrând și prin limbaj că școala vieții dure, viața de pe stradă, nu i-a afectat în nici un fel gândirea, el reușind să devină acum, la 32 de ani, un om mai capabil și mai bun decât mulți oameni cu multe facultăți și doctorate urmate.
Inițial, Sabin a refuzat propunerea psihologului de a merge din nou la casa de copii. Se temea că va găsi acolo aceleași condiții ca în orfelinatul din care fusese nevoit să fugă, în legitimă apărare, pentru a scăpa de bătăile zilnice. Până la urmă, însă, s-a lăsat înduplecat, iar la casa de copii a reînceput școala, a terminat 8 clase și un an de școală profesională de zugrav-vopsitor.
În tot acest timp, Sabin a resimțit acut lipsa părinților, i-a lipsit ocrotirea lor, dragostea și grija de care ar fi beneficiat într-o familie. După ce a împlinit 17 ani s-a decis să plece de la casa de copii și, de atunci, a trăit cum a putut, a mers prin toată țara, a lucrat:
„Am lucrat la animale, la ferme, apoi prin construcții. De la 17 ani, până acum, am tot umblat, am stat un timp îndelungat în Brașov, iar în 2009, în august, am plecat în Timișoara, unde am stat până în 2014. Acolo am lucrat timp de 4 ani de zile într-o spălătorie auto și a trebuit la un moment dat să mă retrag pentru că am avut probleme cu piciorul stâng, cu reumatismul. Din cauza frigului îndurat pe unde am trăit am avut probleme cu reumatismul, care mă supără și acum, periodic.
Eu am mai vorbit cu multe persoane care au avut dureri de genul acesta și mi-au zis că e reumatism. Am fost o singură dată la medic, în Timișoara, a crezut că am cu rinichii, apoi poate că cu coloana, dar nu aveam cu coloana. Cu timpul, afecțiunea mi s-a agravat, aveam niște dureri groaznice de șold, care îmi radiau în os, în tot piciorul. M-aș duce la un control, să știu ce am, poate se poate trata”, povestește Sabin, care poate va găsi la Cluj și oameni cu suflet care îl vor ajuta să ajungă la medic pentru a își rezolva și problema de sănătate.
Din 2014, Sabin s-a întors în Brașov, unde a stat o perioadă, după care a mers la Sibiu, unde a lucrat pe la oameni pe acasă, ocazional, sau în piață, ca încărcător-descărcător.
A venit la Cluj în speranța unui trai mai bun și, pentru început, a întâlnit oameni mai buni
În acest an, Sabin s-a hotărât să vină la Cluj. Decizia sa a fost una inspirată, pentru că acum, aici, are șansa de a își construi prin muncă, în sfârșit, viața liniștită la care întotdeauna a sperat:
„Mi-am zis că poate găsesc la Cluj un trai mai bun sau oameni mai buni sau poate am șanse mai bune în privința lucrului. Vreau să pot lucra, să pot munci, să pot să exist!
Un prieten care, tot așa, stătea pe stradă, mi-a zis că, uite, am fost prin Cluj și acolo e mai bine ca în alte părți. Și, am zis, hai, că o să mă duc, poate rezolv cu lucrul!
Am ajuns în Cluj acum o lună și ceva, în luna mai. Am venit cu trenul, am ajuns în gară, dar am plecat imediat de acolo pentru că nu îmi place să stau în gară. Am pornit spre oraș, îmi era foame, îmi era frig, și am încercat să îmi câștig existența din gunoaie, din fier, din coji de pită pentru porci, din ce se putea face un bănuț; găseam îmbrăcăminte pe care o puteam vinde, din ce aruncau oamenii înstăriți. Din ce se putea face un bănuț, eu foloseam!
La început am stat în zona terenurilor virane de lângă Iulius Mall, până au dat mistreții de mine, și mi-a fost frică să merg să mai dorm acolo. Erau niște mistreți, de am crezut că mă mănâncă, și m-am hotărât să mă mut într-un parc să dorm.
Am stat undeva mai ferit de lume, ca să nu mă deranjeze nimeni, în parcul Detunata, până când am dat de un om care își plimba câinele. El m-a văzut că dormeam în tufe, învelit într-o pătură. Într-o seară am trecut drumul să mă duc să mă culc, cu pătura în mână, și m-a oprit omul cu câinele, am făcut cunoștință, am intrat în vorbă, și l-am întrebat dacă mă poate ajuta cu ceva de lucru, fiindcă nu aveam din ce să trăiesc, din ce să îmi câștig niște bani.
El m-a chemat la el în casă, mi-a dat niște bănuți și mi-a zis ca a doua zi să revin, să povestim și să mă ajute să mă ridic, să mă ajute să pot duce o viață mai bună.
Niciodată nu mi-a plăcut să beau, el m-a văzut că nu sunt un om rău, că nu vreau să fac rău la nimeni, și a decis să mă ajute. Mi-a povestit că are mulți prieteni care doresc să mă ajute și el mi-a rezolvat, mi-a căutat de lucru. M-a întrebat cam ce aș vrea să lucrez și, i-am spus, ori construcții, ori la un depozit, ori la o spălătorie auto, ce știu să fac. Și mi-a găsit la o spălătorie, a sunat acolo pentru mine, a vorbit cu șeful spălătoriei care ne-a spus ca a doua zi să ne prezentăm acolo.”
„Omul cu câinele”, Tegzes Gábor, l-a însoțit pe tânăr la spălătoria auto în ziua următoare, când Sabin urma să dea o probă de muncă. Pentru că șansa le surâde celor care îndrăznesc și acelora care luptă pentru visul lor, Sabin nu a mai fost nevoit să dea proba de muncă, intrând direct în pâine, din prima clipă:
„Când am ajuns la spălătorie erau 3 angajați la lucru, iar spălătoria s-a aglomerat dintr-o dată și nu am mai apucat să dau proba de lucru, am început direct să spăl mașini și să îmi preiau meseria. De atunci, patronul a văzut cum spăl, cum mă comport, a văzut că îmi place, că îmi văd de treaba mea, și mi-a spus să rămân acolo. Astăzi este a cincea zi, am lucrat și duminica, lucrez cât pot de mult și mă bucur că mi-am găsit locul acesta de muncă și șeful este mulțumit de mine, colegii mă înțeleg. Patronul mi-a făcut și angajarea și mă bucur că am făcut un pas mare aici, în Cluj! I-am spus că mi-aș dori să am un loc stabil de lucru, să mă înțeleg bine cu colegii, și să fie un loc de muncă în care să fiu liniștit și să pot să lucrez cât mai mult!
Pentru că acum muncesc, îmi strâng bani cum pot, și îmi doresc să îmi rezolv cu o chirie, o locuință unde să pot să fiu sigur, să am unde pune capul jos liniștit, să nu mai trebuiască să duc grija unde voi dormi la noapte.
Vreau să fiu liniștit, să am liniște, să nu deranjez pe nimeni, să nu fiu deranjat și să nu mai fiu privit ca un nimeni pe stradă, să pot fi privit și eu ca un om în toată regula!
Îmi doresc ca, pe viitor, să îmi deschid propria spălătorie auto. Acesta ar fi visul meu în viață!
O casă a mea m-ar ajuta să îmi rezolv problema cu actele, pe care le-am pierdut. Dacă aș avea un buletin provizoriu, pentru care cineva ar trebui să mă ia în spațiu, aș putea să îmi rezolv cu certificatul de naștere și, apoi, cu celelalte acte”, își încheie Sabin povestea, cu un zâmbet cald, plin de speranță, sincer și bun, izvorât din sufletul său mare, rămas curat, neatins și neîntinat de grijile vieții de pe stradă.
„Omul cu câinele” i-a oferit lui Sabin o nouă șansă în viață
M-am întâlnit cu Sabin în noaptea de luni, târziu în noapte, când acesta a venit de la muncă, în casa „omului cu câinele”, Tegzes Gábor, cel care i-a întins o mână de ajutor și a primit în locuința sa un om în care a avut încredere din prima clipă, pentru că l-a citit ca fiind o persoană de încredere, care merită un trai mai bun. Tegzes Gábor ne-a istorisit întreaga întâmplare, văzută din punctul său de vedere, și l-a descris pe Sabin, așa cum l-a cunoscut în ultima săptămână:
„Timp de o săptămână, în fiecare dimineață și, câteodată, și seara, dădeam de el prin tufe, când îmi plimbam câinele. Eram foarte supărat când îl vedeam, zi de zi, în starea în care a ajuns, chiar dacă nu îi vedeam fața, nu îi știam vârsta. Până când, într-o seară, a trecut drumul cu pătura în mână și am stat de vorbă cu el.
Atunci m-a rugat să îi găsesc de lucru, l-am întrebat «dacă a mâncat astăzi», l-am dus sus, m-am gândit să îl ajut, pentru că am văzut în el potențial și dorința de a se ridica. Cred că trebuie să fim sensibili, să ajutăm astfel de oameni, pentru că, la o adică, oricare dintre noi poate să ajungă la fel!
După ce am stat de vorbă cu el, mi-am zis: «Mă, omul ăsta nu are ce căuta pe stradă!» Am văzut că el nu are față și alură și comportament de boschetar. Sabin dintr-o nefericire a ajuns pe stradă, e foarte civilizat, politicos, e un om cu suflet bun, nu îi place să se înhaite cu alții!
Chiar a doua zi m-am dus și i-am cumpărat un cort, iar duminică a fost prima seară când l-am adus să doarmă la mine, pentru că a plouat foarte tare. Mie mi-a inspirat încredere, am văzut că poate fi salvat și am hotărât că o să fac tot posibilul ca să îl ridicăm.
I-am luat un telefon, am postat povestea lui pe Facebook și foarte mulți oameni m-au contactat cu promisiuni. Și astăzi mi-au cerut două persoane să le dau contul bancar și, am scris și pe Facebook, când se va termina asta o să fac o listă pentru transparență, să vadă toată lumea, uite, eu am dat atât, uite că a apărut!
În plus, eu și Sabin ne dorim ca oamenii care vor să îl ajute să vină să îl cunoască, să vadă ce fel de om este și, în felul acesta, să vadă și el că sunt și oameni buni în lumea aceasta, pentru că, trăind pe străzi, a cunoscut și oameni mai puțin buni.
El se bucură să stea de vorbă cu oamenii care vor să îl ajute, este bucuros când îi întâlnește, e un om foarte prietenos!
Sabin ar avea nevoie acum de o chirie, unde să îi plătim anticipat. Avem o doamnă din Franța care s-a oferit să îi plătească chiria pe trei luni, astăzi mă duc să caut o garsonieră și, pe mai departe, dorim să strângem bani să îi plătim anticipat chiria pentru ca Sabin să se simtă în siguranță, să știe că are o casă unde poate să stea, să nu mai fie nevoit să doarmă pe străzi.
De asemenea, ar fi bine să meargă la un consult medical pentru afecțiunea pe care o are, care nu a fost diagnosticată, și pentru care poate există un tratament.”
Clujenii cu suflet bun care doresc să îl ajute pe Sabin, care vor să îi demonstreze că suntem orașul cu cei mai frumoși oameni, ce nu își lasă semenii la nevoie, ne pot contacta la adresa de e-mail florin@ziardecluj.ro sau la numărul de telefon 0740360827.