Mizerie nu există în această lume decât în sufletul oamenilor. Natura virgină, neatinsă de om, este prin definiție curată, având mecanisme proprii…
Vasile Galoș, un clujean în vârstă de 68 de ani, care are ambele picioare amputate, este un exemplu de optimism pentru toți…
„În ceea ce mă privește, sunt o persoană foarte voluntară – acest cuvânt pentru mine înseamnă sinceritatea aceea umană cu care te naști…
Clujenii nu au stat prea mult pe gânduri atunci când a fost vorba să îl ajute pe Sabin, tânărul care, după ce…
Sabin Lavric e un tânăr cu suflet bun, cu un potențial extraordinar, care însă a avut o neșansă în viață: la 7…
În weekendul acesta (18-19 iunie), la Cluj-Napoca se va desfășura cea de-a treia ediție a festivalului de spiritualitate „Evoluție conștientă”. Manifestarea va…
Universitatea Cluj a retrogradat în Liga a III-a după 16 ani şi, chiar dacă deznodământul părea inevitabil odată cu apropierea finalului de…
Povestea de viață a Ralucăi Moisi merită citită până la sfârșit, pentru că e genul acela de poveste care, deși pare fantastică,…
Mihaela Grindean e o solistă pentru care muzica face parte din sufletul său, pentru că de fiecare dată când interpretează o melodie încearcă…
Adela Haru e trainer în materie de relații și feminitate sau, mai precis, ea le învață pe femei să își descopere adevărata…
Gesturile simple pot schimba destine. Un simplu anunt, atunci cand este vazut de oameni carora le pasa, poate duce la fericirea unei…
Nu contează cat daruim, ci conteaza cata dragoste punem in ceea ce daruim. E lectia pe care am invatat-o de la Zolty,…
In Cluj exista poate zeci de ong-uri si asociatii care ajuta oamenii strazii, copiii fara parinti sau batranii ramasi fara nimic. In…