Costi Cămărășan e unul dintre cei mai cunoscuți și mai longevivi rockeri clujeni. Destinul său e strâns împletit de cel al formației Compact, un mare succes, de la înființare, până la scindare și chiar și după. De profesie sculer-matrițer, de vocație cântăreț rock, Constantin Cămărășan a avut o viață palpitantă, pe care o povestește pe îndelete, ardelenește, cu toate suișurile și coborâșurile ei. Acum are propria academie rock, o afacere de familie, întemeiată împreună cu cei doi copii ai său, ce i-au călcat pe urmele muzicale, familiei Cămărășan muzica curgându-i prin sânge.
După ce a influențat ultima jumătate de secol a rockului românesc cu talentul și determinarea sa, ca și component și fondator al celebrei trupe ,,Compact”, acum, Costi Cămărășan își dorește să influențeze poate și următoarea jumătate de secol, cel puțin a rockului clujean, prin academia sa, unde încearcă să transmită mai departe întreaga experiență acumulată de-a lungul tuturor anilor trăiți pe și pentru scenă. Constantin Cămărășan e o istorie vie a rockului autohton, o istorie ce încă se mai scrie.
Un artist cu înclinații tehnice
Viața ieșită din comun a lui Costi Cămărășan a început într-un mod aventuros, ieșit din tipare:
,,Eu m-am născut la Sărmaș, dar eram în tranzit, mamei mele i-a venit momentul facerii într-un autobuz și s-a potrivit să fie în cel mai apropiat orășel, Sărmaș, județul Mureș, unde am văzut lumina zilei.”
A crescut însă în Cluj, părinții săi fiind stabiliți aici. Tatăl său era prim-secretar de plasă, director de cadre la Sinterom și campion național la motocicletă, și de la el consideră Costi Cămărășan că a moștenit înclinațiile tehnice, desenul și ,,un mod vizionar” de gândire.
Din clasa a noua, conform mentalității vremurilor de atunci, că ,,meseria e brățară de aur”, tatăl său i-a propus să întrerupă liceul și să se înscrie la o școală de meserii, ,,fiindcă asta e o chestie sigură”, și astfel s-a înscris la Grupul Școlar Tehnofrig, unde a studiat timp de 4 ani ,,o meserie interesantă de sculer-matrițer”:
,,Aceste studii le-am aprofundat și «m-am dat în petec», adică eu sunt foarte bun tehnic. În paralel am terminat liceul la seral, am făcut două școli deodată.”
Prima chitară, la 17 ani
Tot în această perioadă, inspirat de muzica celor de la Beatles, la 17 ani, Costi Cămărășan și-a luat prima chitară, un moment de cotitură, ce i-a schimbat viața și destinul (după absolvirea liceului, a dat examen la arhitectură și, deși a reușit, a ales să se dedice total muzicii).
Prima chitară a primit-o dezacordată și nimeni în jurul său nu știa să cânte sau să îl învețe să cânte la ea. Cam după o lună, însă, în parcul Micro I, din cartierul Gheorgheni, a avut șansa de a deprinde primele acorduri:
,,A apărut un tip cu un acordeon, îl chema Fery, ne-am cunoscut și el deja știa să cânte destul de bine la acordeon, știa armonie și așa m-a învățat primele acorduri, primele scheme. Cântam în fiecare seară, eram toți de aceeași vârstă, eram un fel de gașcă de cartier acolo. Ulterior am reușit să pun mâna pe o metodă de chitară scrisă de Maria Boieru și de aici a pornit.”
Costi Cămărășan a făcut atunci o trupă cu actorul Pop Romeo și cu Cornel Vezentan, două chitare și un bass, înscriindu-se și la un concurs național la Casa Municipală de Cultură, unde a luat contact pentru prima dată cu o trupă care cânta electric, live. Avea 18 ani și imaginea acestei trupe i-a stârnit în mod fulgerător pasiunea.
Ulterior s-a cunoscut cu Teo Peter, în același parc din cartierul Gheorgheni, luând naștere și o primă formație, numită Break Group, și începând să cânte la un club. În perioada aceea, anii 70, existau cel puțin 10-12 cluburi, unde se cânta joia, sâmbăta și duminica.
La 27 de ani a înființat formația Compact
După stagiul militar, la 27 de ani, Costi Cămărășan, împreună cu Teo Peter, Cornel Moldovan, Marius Luca, Balacs Laszlo (Loți) și cu Pascal Goelot (un solist negru din Congo, student în Cluj la Educație Fizică și Sport), au înființat formația Compact, cu care au început să aibă turnee în Transilvania, ,,oraș de oraș, fiindcă așa se făceau turneele pe vremea aceea”. Au urmat concerte pe litoralul românesc, în perioada de vară, unde au cântat până în 1985.
În această perioadă, în 1978, Costi Cămărășan a început să-și dorească a fi liber de contractul de muncă, pentru a se putea dedica total contractului pasiunii:
,,Voiam să fiu liber: am renunțat la slujba pe care o aveam ca șef de echipă la brigada doi la Fabrica de Mașini de Rectificat. Fiindcă am fost foarte bun, am condus 160 de oameni. Era dificil, fiindcă luase amploare activitatea mea cu trupa Compact și în ’78 mi-am depus un preaviz de 15 zile, cum că renunț la această activitate, spre surprinderea tuturor, că atunci cine mai avea curajul să spună că nu mai lucrează?! Și atunci am rămas strict cu această ocupație, care pentru mine ar fi fost singura care m-ar fi satisfăcut în continuare și care îmi plăcea foarte mult.”
A trăit economia de piață în plin comunism
În plină epocă comunistă, Costi Cămărășan a trecut de la un statut foarte bine controlat și protejat de stat, la cel de liber profesionist, în care nu mai avea niciun drept, în afara dreptului ,,de a se descurca”:
,,Dar noi ne-am descurcat. Asta era perioada în care am trăit economia de piață, care la mine s-a deschis în ’78, nu în ’90.”
Fiind deja o trupă recunoscută, Compact era în evidența Agenției Române de Impresariat Artistic și participa la două turnee mari, primăvara și toamna, în care avea obligația de a cânta și cu artiști consacrați ai muzicii ușoare și rock de atunci, cum ar fi Păunița Ionescu, Maria Nagy, Luigi Ionescu și Gil Dobrică, în perioada respectivă cântând, timp de doi ani, și în deschidere la Semnal M:
,,A fost o experiență senzațională pentru noi, și datorită concurenței pe care o reprezenta formația Semnal M, pentru că practic noi am trăit un pic în umbra acestei trupe mari, și asta ne-a obligat să devenim într-un timp foarte scurt foarte buni. Am încercat să avem un repertoriu propriu, un sound propriu, ceea ce s-a și întâmplat în imprimările de atunci cu Nelu Jecan, un solist foarte bun, ce a fost și solist vocal la Grupul Iris.”
În ’81 la Compact a fost cooptat și Paul Ciuci și Aurel Vasilescu, iar trupa a scos primul album la Electrecord, un vinil – o față Compact, iar pe cealaltă formația 2005 din Turnu Severin.
Având contract cu ARIA, în ’85 trupa a participat și la festivalul de la Dresda, iar în ’86 a prins un contract de o lună de zile în URSS, în capitalele republicilor, atunci Costi Cămărășan având ocazia de a lua contact cu arta din această țară, constatând că ,,rușii au artiști senzaționali, foarte bine pregătiți”.
Un alt început după scindarea trupei Compact
După scoaterea albumului ,,Cântec pentru prieteni”, pe fondul plecării lui Paul Ciuci în America, ,,s-au produs niște momente de culise” care au scindat trupa în două, Compact B și C, Compact C fiind trupa lui Costi Cămărășan, ce a rămas la Cluj. Scindarea s-a petrecut în 1988, iar Paul Ciuci, revenit în țară, a activat în noua trupă până în 1991, când a plecat la Sfinx Experience. În această perioadă grupul lui Costi Cămărășan a scos trei albume: ,,Vin vremuri noi”, ,,Transilvania” și ,,De la Compact la un alt început”. În total, Costi Cămărășan numără alături de Compact 6 albume, ce includ melodii compuse de el și de Paul Ciuci:
,,Până la venirea lui Paul eu am compus, premiile până în acea perioadă pe care le-am avut noi au fost luate strict numai cu piesele mele. Le cântam cam un an în turnee, vedeam reacția publicului, le mai șlefuiam, mai schimbam un text, de-asta au și avut impactul care l-au avut piesele noastre la public.”
Revoluția, în plinul foc al evenimentelor: ,,Morții încă se vedeau acolo, erau la 20-30 de metri de mine…”
Revoluția l-a prins pe Costi Cămărășan, împreună cu Paul Ciuci, chiar în zona de sud a țării, unde aveau un turneu cu Compact C. Începuseră turneul cu vreo 15 zile înainte de Revoluție (sau lovitură de stat, după cum consideră artistul), iar în 16 și 17 decembrie aveau concert în Timișoara, la Sala Olimpia, concert la care ,,s-a vândut tot, era full sold out”. La granița județului, însă, trupele de Securitate i-au întors din drum, nepermițându-le să intre în oraș.
În 21 decembrie au ajuns la Sibiu, unde de asemenea aveau concert, dar deja începuse mișcarea revoluționară pe străzile urbei. Au lăsat autocarul în Centru și au intrat fără să vrea în mulțimea, în masa de oameni omogenă, ce îi purta ca un curent foarte puternic. Cu greu au reușit să scape ,,de puhoiul” respectiv, fiindcă trebuiau să ajungă la Cluj:
,,Când am ajuns la Cluj, seara, la ieșire din Turda am fost opriți și ni s-a spus că orașul Cluj este închis, nu puteam intra. Am explicat cine suntem, mi-au zis: «Da, vă cunoaștem, domnu’ Cămărășan, dar nu puteți intra în oraș.» M-am prins că sunt ceva probleme în centrul Clujului și atunci le-am explicat că undeva pe la CUG avem sediul unde ne plasăm instrumentele, și ne-au dat drumul, dar să o luăm pe variantă. Dar noi aveam sediul pe strada Universității, chiar lângă Continental.
Când am ajuns la Cantina Joszja Bella, brusc, în fața noastră, au apărut 12 scutieri de la USLA, am oprit, am coborât, am avut și noroc – nu am conștientizat de fapt ce s-a întâmplat în zona aceea, era după, morții încă se vedeau acolo, erau la 20-30 de metri de mine; s-a tras la prânz și noi am ajuns cu autocarul seara, nu mai realizez ora, în nebunia aia nici nu aveam curajul să mă uit la ceas, și în clubul nostru de la Echinox, pe Universității, ne-au permis să descărcăm instrumentele și le-am cărat de la mare distanță din autocar în perimetrul clubului nostru. În curte erau cel puțin 400 de militari de la Securitate, în fața Universității erau vreo 12-13 camioane cu militari care stăteau în așteptare și atunci am văzut, am luat contact cu grozăvia, cu nenorocirea care a fost la Cluj.”
Vremuri noi și nefavorabile pentru muzica rock
În 1993, formația lui Costi Cămărășan a scos albumul ,,Vin vremuri noi”, ce conținea și 3 piese cu mesaj politic, artistul sperând că, după Revoluție, o să devenim o națiune responsabilă, în care fiecare să facă ceea ce știe mai bine, pentru a ne ridica împreună standardul de viață și pentru a reveni la normalitate. ,,Dar m-am înșelat!”, e concluzia tristă a lui Cămărășan, ce a continuat să facă ceea ce știe el cel mai bine: muzică. În ’95 a scos un nou album, ,,Transilvania”, în ’99, ,,De la Compact la un alt început”, după care a simțit nevoia de a lua o pauză.
Lansarea ultimului album s-a petrecut în cadrul unui proiect împreună cu Orchestra Filarmonicii din Cluj, proiect cu care ar fi vrut să parcurgă întreaga țara, nereușind însă din lipsă de fonduri și de susținere. Era și o perioadă nefavorabilă pentru muzica rock, ce era în cădere liberă, pentru că multe posturi de radio nu mai promovau muzica românească de niciun fel, ,,nu mai aveau nevoie de artiști locali, nu mai aveau nevoie de nimic, era o perioadă în care manelele erau peste tot, iar artiștii genului erau super vizați de mass-media”. Așa că rockerul a considerat că, spre liniștea sa, ar fi bine să ia o pauză, ce s-a întins pe parcursul a 6 ani:
,,În această perioadă am crezut că dacă mă izolez o să fie foarte bine – să nu încerc să fac nimic muzical, ca să nu fac vreun compromis, să nu fiu tentat să schimb ceva care să fie nepotrivit.”
Academia de Rock Costi Cămărășan
Însă, acum doi ani, la propunerea fiului său, Călin Cămărășan, și împreună cu fiica sa, Alina, s-au gândit să deschidă o academie de rock în Cluj, un proiect amânat de vreo 5 ani, din lipsa unui spațiu adecvat. Dar, în cele din urmă, au găsit locația actuală, de pe Dragalina 86, un spațiu central, așa cum l-au dorit, pe care l-au amenajat timp de 6 luni, Academia fiind deschisă începând din luna februarie a anului 2013.
E o afacere de familie – de muzicieni – , ambii săi copii făcând Liceul de Muzică, fiica 8 ani de pian, iar fiul 4 ani de vioară și restul tobe, plus un curs de specializare ca inginer de sunet la Midas în Anglia, având o diplomă recunoscută internațional pe toate sistemele Midas. Pasiunea pentru muzică s-a transmis în familia Cămărășan din generație în generație, nepotul, Darius, de l4 ani, fiind cel mai bun elev al Academiei, un cântăreț extraordinar la chitară, căruia bunicul îi prevede în următorii doi ani un viitor strălucit în domeniul artistic.
,,În primul rând, această Academie a plecat de la ideea de a pregăti niște instrumentiști foarte buni de rock, chitariști, basiști, instrumente cu clape”, spune Costi Cămărășan, ce i-a cooptat alături de sine, în echipa Academiei, și pe Vlad Spătar la bass, pe Tudor Runcanu la tobe, pe Diana Meșter și Iulia Cociș la percuție, pe Edi Raita, profesor la claviaturi, pe Richard Bordea la chitară și pe Rada Stan la canto:
,,Și astfel am rotunjit, am închis de fapt sfera rockului, unde era nevoie să avem și un solist vocal. Chiar acum recent, unul din elevii noștri, de 14 ani, Rareș Mariș, a luat premiul de popularitate la Next Star. Acum un an am avut «Trupa lu’ Bunu’», care s-a calificat în semifinale la ,,Românii au talent”, sunt copii foarte buni, minunați, care chiar fac cu pasiune ceea ce fac. Noi ne ocupăm de ei individual, îi pregătim foarte bine, avem experiență foarte vastă în domeniu, ceea ce contează foarte mult fiindcă faptul că avem practica foarte dezvoltată, foarte bine pusă la punct și știm exact ce trebuie și ne adaptăm după fiecare copil, vedem cam unde trebuie să acționăm, să îl canalizăm exact pe făgașul necesar.”
Cursurile se desfășoară individual, în special după-amiaza, Academia Rock având un număr constant de cursanți, în jur de 32, acestea fiind posibilitățile, în cele 6 săli de care dispune.
Un viitor festival național de creație și promovare a talentelor autentice
În planurile de viitor ale lui Costi Cămărășan intră, pe lângă menținerea și consolidarea școlii sale de muzică și organizarea unui festival național de creație și promovare a talentelor autentice ale tinerilor, ,,fiindcă nu se face nimic de stat în acest sens”:
,,Nu vorbesc de muzica rock, mă refer la clasic, noi nu trebuie să avem copii dotați, noi nu avem copii care să reprezinte România ca modele, noi nu avem nevoie de modele adevărate, aici e problema. Dacă totul fuge numai după audiență, atunci sigur că nu o să facem nimic pentru cultură. Ca să miști ceva în cultură trebuie să te implici cel puțin 20 de ani, noi ne-am implicat 25 de ani invers, deci nu avem nimic.
Lumea dorește să vadă că avem și oameni talentați. Foarte mulți prieteni de-ai mei, cunoștințe, zic, dom’le, noi chiar în țara asta nu avem numai spărgători, hoți, borfași, târfe?! că numai pe ăia îi vezi, vorbim numai de silicoane, de lucruri de genul ăsta!
Chiar acum lucrez cu trupa mea, Costi Cămărășan Band, la un material pe care îl voi scoate în curând și în jumătate din piese cred că numai despre asta discut. Trupa e înființată din decembrie 2013, o să fie un material foarte bun, bine gândit și cu texte speciale, muzică de suflet, pentru suflet și minte.”
O fire independentă, un autodidact inspirat de Zamfir, Nadia și Hagi
Pe rockerul Cămărășan l-au inspirat întreaga viață personalități precum Zamfir, Nadia sau Hagi. În rest, a fost un autodidact, o fire independentă, ce a făcut performanță prin propriile puteri și în propriul mod:
,,De la 14 ani mi-am câștigat existența, pur și simplu m-am detașat de familie; am trăit într-o familie modestă, cu resurse limitate. Eu am adunat 3 ani de zile bani ca să ajung la 17 ani să îmi iau o chitară, mi-am făcut amplificatoare, boxe, am studiat tehnologiile de vârf ale industriei din Vest, am făcut și o instalație mare de lumini, deci tot timpul meu liber în perioada tinereții, numai cu asta m-am ocupat, să dezvolt echipamentele la Compact, că altfel nu am fi ajuns până aici, fiindcă nu am fi avut bani să închiriem echipament și ar fi trebuit să încetăm activitatea. Cochetând cu aptitudinile mele tehnice, cutii, transformatoare, logistică, cablaje, aveam o mini fabrică, eu montam toate piesele, deci eu dădeam comanda și tot eu o executam.”
Chiar și primele 3 chitare electrice, Costi Cămărășan și le-a făcut singur, tot el ocupându-se și de managementul trupei și de ,,multe alte chestii”, ce au adus și menținut Compact în mințile și în sufletele mai multor generații, istoria trupei având o reală aură de poveste:
,,La un moment dat aveam cele mai bune afișe din țară, făcute la Oradea, pe hârtie cretată, color, era foarte greu să le faci. Erau afișe tip poster, nu rămânea unul lipit; era mare problemă cu afișajul la noi, că practic dispăreau, toți le luau, dar era și o reclamă bună – tot timpul aveam impresia că nu avem afișaj. Câteodată mulți zic că fabulez când le spun cum au evoluat lucrurile la Compact… le pare ceva ireal”