A venit la Cluj in urma cu patru ani, ca turist, si i-a placut atat de mult incat nu a mai plecat. Atras de frumusetea locului si diversitatea comunitatii s-a gandit sa isi faca o viata aici, desi nu cunostea pe nimeni. Cea mai mare bucurie o are atunci cand vede ca un obiect distrus, caruia nimeni nu ii mai dadea vreo sansa, ajunge sa straluceasca in lumina de odinioara. Atelierul sau micut de pe Calea Turzii e locul unde se intampla exact asta: antichitatile revin la viata.
Cristian Olaru restaureaza obiecte vechi de cand se stie. Inceputa ca o joaca in adolescenta, pasiunea i-a devenit meserie, chiar daca nu are studii in domeniu. Cofetar “la baza” a furat tainele restaurarii de la cei mai buni, mesteri batrani din Timisoara, care i-au aratat secretele unei indeletniciri practicate de tot mai putini.
“Aveam o noptiera in casa bunicii, vopsita cu trei – patru straturi de vopsea, era destul de grosolana asa. M-am jucat cu ea, am curatat-o, am lustruit-o, a iesit genial. Nu mi-a venit sa cred! Si de atunci am continuat. Cativa amici de-ai mei, vazand ca am lucrat-o asa cum trebuie, desi o facusem in joaca, mi-au incredintat cateva dintre obiectele lor. Le-am facut si pe alea si am tot continuat de atunci. Am intalnit la Craiova cativa evrei batrani care aveau un atelier foarte mare de restaurare in Timisoara. M-au rugat sa merg sa lucez cu ei cateva luni. Pana la urma s-au transformat in cativa ani si acolo am invatat sa restaurez”, povesteste Cristian.
Pentru el o bucata de mobilier mancat de timp nu inseamna un morman de lemne putrede ci un potential extraordinar. Chiar si obiectele care sunt irecuperabile sunt folosite pentru a crea altceva, sunt readaptate si transformate pentru ca orice merita o a doua sansa.
“Trebuie sa-ti placa obiectele vechi in toate stadiile, indiferent ca sunt intr-o stare de degradare sau intr-o stare impecabila, obiectul acela trebuie sa iti transmita aceeasi stare de bine. Trebuie sa simti cumva obiectul acela, atunci cand e foarte distrus sa incerci sa il vizualizezi intr-o stare impecabila. E ca si cum ai incerca sa il resuscitezi, pentru ca daca il vezi ca un lemn putred atat va si ramane, un lemn putred. Daca incerci sa il vezi cumva, intr-o alta stare, lucrurile se schimba putin. Incepe sa prinda viata si atunci incepe sa fie frumos”, spune el, in timp ce lucreaza la o pendula veche, care a ajuns in atelier in bucati, intr-un sac.
“Pendula asta a apartinut unei familii de evrei. A ajuns la mine intr-un sac, rupt in bucati, dar peste 3-4 zile o sa arate foarte bine si o sa fiu mandru de el si de mine. Pur si simplu imi face bine sa le vad recuperate, sa le vad intr-o alta stare”, explica tanarul.
S-a mutat la Cluj acum patru ani, in urma unei vizite pe care a facut-o impreuna cu un prieten aici.
“Imi place locul inainte de toate, arhitectura veche, amestecul de oameni e mai mare decat in sud, de unde vin eu, sunt multi straini, se simte asa un amestec de mentalitati. Mi s-a parut ca se pune mai mult pretul pe arta, pe cultura, fiind mediul meu de lucru asta m-a atras in plus. Nu cunosteam pe nimeni, un singur prieten de-al meu cu care am si venit ca turist, dar sunt genul care se adapteaza usor oriunde. Si aici daca la un moment dat as simti ca nu mi-e bine, sau as simti ca nu pot trai, m-as mai muta fara niciun fel de problema, desi imi place sa am o anumita doza de stabilitate”, povesteste Cristian.
Obiectele le gaseste prin targuri, sau chiar aruncate la gunoi, si multe dintre ele ii sunt aduse de clienti, cunostinte.
“Ceea ce ma motiveaza de la o luna la alta e faptul ca nu o fac pentru bani, o fac pentru ca imi place. Adesea nici nu iau bani pentru restaurari, aproape tot ce castig din asta cheltuiesc pentru diferite campanii umanitare pe care le intreprindem de la o luna la alta si atunci e frumos, nu simti nici oboseala. Desi e multa munca, as face din ce in ce mai mult pentru ca stiu unde se duc banutii si stiu cati oameni se bucura. Imi place sa vad reactia oamenilor atunci cand le vad restaurate, imi place sa-i vad cum se bucura de obiecte. Imi place sa vad lumina din priviri atunci cand gasesc un obiect pe care il doresc poate de multi ani. Foarte multe le fac cadou, unele dintre ele se mai vand, trebuie sa si acoperim anumite costuri, prin intermediul a doua-trei magazine cu care colaboram. Sper sa putem deschide noi unul si sa le vindem in spatiu propriu”, a dezvaluit tanarul.
Acesta spune ca sunt din ce in ce mai multi cei care apreciaza obiectele vechi si le redescopera adevarata stralucire.
“Imi doresc sa pot lucra in continuare, pana la 90 de ani. Mi-ar placea sa incheg un grup de tineri pasionati de restaurare pe care sa ii invat ce stiu, sunt din ce in ce mai putini oameni care fac asta si incepe sa se piarda treptat”, a conchis restauratorul.