Codin și Ramo nu mai au nevoie de nicio prezentare. Ei sunt arhicunoscuți și arhiiubiți, fiind creatorii RObotzi, serialul ce ne-a animat zâmbetele multora dintre noi, și când spun multora mă refer la zeci de milioane. Acum, cei doi nu pot ieși pe stradă fără să li se ceară autografe din partea fanilor, copii, adolescenți sau oameni maturi. Au reușit prin multă muncă să își împlinească un vis, acela de a-și trăi viața la modul liber și creativ – Creative Monkeyz se iubesc, lucrează și se distrează împreună dând naștere, de la ei de-acasă, la toate producțiile ce ne fac pe noi să ne amuzăm: RObotzi, Rendam, Piramida, 3lăr, Iobagg, Miez, sau ,,La cafea”, emisiunea lor live de dimineața.
Creative Monkeyz e pentru Codin Pop și Ramona Cordoș copilul lor de suflet, pe care l-au conceput și crescut împreună, și la a cărui dezvoltare încă mai lucrează și acum, uneori până la extenuare. Pentru RObotzi, cei doi tineri au renunțat la un moment dat și la finalizarea studiilor, serialul de animație cerând foarte multă muncă, ce presupunea foarte mult timp. Aveau de ales: ori fac RObotzi și intră în istorie, ori mai fac încă o diplomă și intră în Auchan. Și au ales istoria. O istorie interesantă, pe care au povestit-o, pas cu pas, ardelenește, pentru cititorii Ziar de Cluj.
Codin, de la începuturi, până să o cunoască pe Ramo
Codin a fost a doua generație a secției de Cinematografie și Fotografie Media din cadrul Facultății de Teatru și Televiziune de la Cluj. A urmat această specializare fiindcă a considerat că e un domeniu care îmbină oarecum cu succes lucrurile la care se pricepea și spre care avea o vocație: a manifestat de mic o afinitate spre desen, pictură și scris. Înainte de asta, a mai făcut un an de Comunicare și Relații Publice, facultate ce părea foarte interesantă, dar de care și-a dat seama rapid că nu e de el, fiindcă se făceau ,,tot un fel de platitudini extrem de similare cu ce se întâmpla în liceu”.
Liceul nu l-a urmat la Arte Plastice, pentru că nu i s-a părut artistic, iar el era la modul nativ un adevărat artist:
,,Liceul era urât pe vremea aia, nu era renovat. Am avut și ceva expoziții de pictură, dar numai împreună cu alții, de grup, am cochetat cu desenul, cu pictura, foarte mult timp, la fel și cu scrisul – am publicat o carte pe clasa a X-a, a XI-a, la Editura Casa Cărții de Știință, beletristică, un fel de pseudo-jurnal adolescentin; nu sunt neapărat mândru de conținut, cât de întâmplarea în sine.
Am avut primele poezii publicate la vârsta de 6 ani în «Târgoviștea literară» și mă gândeam să mă duc mai departe pe un domeniu, să fie legat cumva tot de cel artistic, care să combine desenul, literatura, și cum filmul include oricum și scenaristica și abilitatea de a vedea scenele care urmează să se întâmple, părea pasul logic și nu l-am regretat, chiar dacă a trebuit să învăț tot, pe cont propriu mai mult. Dar așa se întâmplă cu toți studenții, în afară de facultățile vocaționale, gen medicină, la un moment dat tot autodidacți trebuie să fie, dacă vor să persevereze în domeniile de care sunt atrași.”
Codin a făcut și câteva scurtmetraje și a participat la festivalurile locale, din circuitul intern studențesc. În timpul masteratului și-a uimit profesorii cu temele sale și a și predat un an de zile, animație post-producție, After Effects, nivelul său, la modul practic, fiind mult peste ceea ce se făcea la facultate:
,,Nivelul la care se predau lucrurile era foarte bun, dacă voiai să faci televiziune ulterior, dar pe partea de film, în afară de Dan Curean și Marius Șopterean, care erau efectiv practicieni și se vedea că au o vastă experiență în domeniile lor, în rest nu pot să zic că am dat peste practicieni. În momentul în care am predat, am avut niște mici disonanțe cu șeful de catedră de acolo și am zis, nu mai are rost.”
Ramo, de la începuturi, până să îl cunoască pe Codin
Ramona, ,,ca orice copil”, voia să se facă cântăreață. Doar că în sistemul de învățământ românesc, nu aveai voie să faci canto și să te faci cântăreț, numai de pe clasa a opta, iar până atunci era obligatoriu să înveți un instrument, chiar două. Așa că, din clasa I a mers la Liceul de Muzică la vioară. Ar fi vrut la pian, însă profesorii au refuzat-o pe motiv că ,,nu are degete de pian”:
,,Eu în clasa I când am mers la selecție m-am înțeles cu ai mei că merg la vioară, când am ajuns acolo și am mers la catedră în fața a 3 profesori, m-au întrebat la ce instrument vreau să mă duc și am zis, la pian, s-au uitat la degetele mele: «Ai pian acasă?», și au zis: «Nu ai degete de pian, mergi la vioară.» Încă îmi doresc foarte mult, în clasa a noua am luat niște ore de pian, pentru că era în spate dorința de a cânta la pian, dar a fost mult prea greu, motiv pentru care instrumentele astea se învață de mic, pentru că prinzi foarte repede.
O altă chestie care m-a ajutat să ajung ceea ce sunt astăzi: aveam teorie și solfegii, care însemna că mergeam într-o clasă, o profesoară cânta la pian și noi trebuia să scriem ceea ce ea cânta. După care nu am mai putut cu vioara, eram foarte bună, profesoara mea de vioară, Fluieraș, îmi spunea să nu renunț la ideea asta cu muzica deoarece sunt foarte bună, am ureche muzicală, dar problema a fost că nu am mai suportat vioara, nu am mai putut să mă mut la pian și un profesor mi-a zis să încerc percuție, și m-am simțit foarte ofensată în acel moment: cum să mă duc eu la percuție?! Când eram eu în liceu, percuția era ceva foarte lame.”
Și fiindcă profesorii de la Liceul de Muzică i-au refuzat vocația și pasiunea spre pian, a renunțat la muzică și a mers mai departe la Arte Plastice, unde era și sora sa:
,,Am zis, eu nu mă duc la nicio percuție, eu mă duc la Arte Plastice, pentru că sora mea era la Arte Plastice și nu am făcut decât să o copiez. Nu că eram eu foarte bună la desen, mă interesa doar să mă duc și eu unde era Ralu. Ea mi-a arătat câteva concepte de bază la desen, am intrat, bineînțeles, și talent am la desen, pentru că am talent artistic, care se vede la absolut orice. Dacă stau să mă chinui pot să desenez superb, dar față de Codin, care nu trebuie să se chinuie să deseneze superb, e o diferență.”
La Liceul de Artă făcea și modelaj și desen și pictură, iar din a noua până într-a doisprezecea puteai să îți alegi o anumită specializare. Ramona a descoperit modelajul (,,care pot să zic că se apropie destul de mult cu ce urma să fac, m-a ajutat”), din clasa a X-a până în a XII-a s-a specializat pe ceramică, după care la facultatea a mers tot la ceramică:
,,Am intrat la buget, eram foarte bună. În liceu aș fi preferat să nu mă duc la Arte Plastice, să urmez exemplu lui Codin, deoarece consider că îți limitează creativitatea. Eu am avut doi profesori pe care îi ador, Cristian Porumb, profesor de pictură și desen, și actualul director de liceu, Gavril Zmicală, care mi-a fost și diriginte și profesor de ceramică. Pot să spun că am învățat foarte multe, dar nu pe plan artistic, ci pe plan uman – cum să te dezvolți, să nu te îngrădești, să poți mai mult, să vrei mai mult.”
Viitoarele vedete ale internetului s-au cunoscut pe net, pe Hi5
Cei care au devenit ulterior vedetele internetului, s-au cunoscut, cum altfel, decât pe net. Codin i-a scris Ramonei pe Hi5, la o poză: ,,Ce fată frumoasă, și o fată oarecum cunoscută” și așa a început povestea de iubire ce continuă și astăzi. Se mai văzuseră înainte cu 4 ani, o jumătate de oră, acasă la Codin, unde Ramo a mers cu o prietenă, care era iubita lui.
În momentul în care îi scria pe Hi5 Codin era student în anul I, iar Ramo era încă la liceu. I-am întrebat, glumind, dacă s-a prescris. ,,Ce?” mi-au răspuns ei. ,,Păi, el era major, tu erai minoră.” ,,Nu am avut contact sexual decât după ce am împlinit 18 ani”, mi-a replicat Ramo, ,,când ne-am cunoscut eu aveam 17 ani și un pic mai mult, spre 18.” ,,Da, greu a fost…”, a confirmat și Codin. Așa că, om serios, Codin o învăța pe Ramona în timpul liceului, la el acasă, doar să lucreze în Photoshop:
,,Am început să lucrez în Photoshop în clasa a XII-a, pentru că în liceu mergeam acasă la Codin, care m-a învățat foarte ușor. Eu aveam curs de Photoshop la liceu, unde nu învățam nimic, ceea ce era foarte trist.”
Dar, cu toate acestea, Ramona a continuat la facultate cu ceramica, pentru că nu suporta sedentarismul pe care îl presupunea calculatorul:
,,Nu suportam calculatorul, dacă stăteam mai mult de jumătate de oră o luam razna, nu funcționa pentru mine chestia aia, mă durea stomacul, nu aveam nicio tangență cu sedentarismul, asta și acum e problema numărul 1. Codin poate să stea 12 ore în continuu. Eu trebuie să mă ridic, să fac ceva, să mă uit pe geam.”
,,Eu sunt o plantă”, confirmă Codin, ,,mai am nevoie de pizza și de apă, dar în rest poți să mă pui în ghiveci.”
Facultatea a ajutat-o pe Ramona dintr-un singur punct de vedere: îi oferea suficient timp liber cât să poată învăța pe cont propriu tot ceea ce voia: ,,Pentru asta trebuie să îi mulțumesc facultății. Pentru mine era foarte banal ceea ce se întâmpla în facultate.” Pe amândoi, de altfel, îi deranja în facultate faptul că, deși aveau proiecte și teme net superioare colegilor lor, luau aceleași note.
,,Pe mine mă deranja că puteai să mergi și pe minima rezistență și să iei aceleași note”, își reamintește Codin, pentru ca să îl completeze Ramona: ,,Era deranjant faptul că eu făceam un proiect mult mai bine, îl dezvoltam mult mai profund și un alt coleg care făcea efectiv un rahat lua exact aceeași notă.”
Cu RObotzii au început ca în filmele americane, din camera mică a copilăriei lui Codin
Din anul I de facultate, Ramona s-a mutat cu Codin și a învățat tot ce ține de Photoshop, After Effects, Illustrator:
,,După vreo 2-3 ani de relație locuiam împreună la Codin acasă, m-am mutat încet la el, adică stăteam tot mai mult și în cele din urmă chiar și mama lui a zis, mută-te la noi! Ea e o femeie excepțională.” ,,Ea tot timpul și-a dorit o fiică”, explică Codin. ,,Chiar ne purtăm ca mamă-fiică, ea fiind genială”, continuă Ramona, cu o nedisimulată admirație.
Cu RObotzii au început ca în filmele americane, unde afacerile mărețe se pornesc dintr-un umil garaj. Ei nu au început chiar din garaj, ci dintr-o cameră mică, de 2/3, camera în care a copilărit Codin:
,,Când zic mică, e mică! și noi ne dădeam jos din pat la calculator, exista undeva, o jumătate de cot distanță între pat și birou, apucai să faci un pas, mic. Acolo am realizat primul sezon, și cred că pe la finalul acelui sezon ne-am mutat. Ne-am mutat acum în propria casă, de când cu RObotzii, pentru că ne-am permis financiar.”
,,De când îl cunosc pe Codin are idei”, spune Ramona, ,,dacă ar avea resurse umane să pună în aplicare toate ideile pe care le are, nu știu ce s-ar întâmpla!” ,,Dacă lipsa e creatoare”, explică Codin, ,,încercam să mă folosesc de chestia asta și să încerc să găsesc un plan să mă scot pe viață.”
,,Long live the Creative Monkeyz!”
În cele din urmă Codin a simțit că e momentul să treacă la acțiune. Citise în perioada aceea câteva cărți de marketing și economie (Free: The Future of a Radical Price și The Long Tail de Chris Anderson și Linchpin de Seth Godin) și încă din facultate lucra pentru site-uri de stock, unde făcea diverse elemente grafice pe care le vindea. După lectura celor trei cărți i-a venit ideea de a începe un proiect bazat pe economia lui zero, pe lucruri gratuite în România:
,,Cum făceam noi pentru site-ul ăsta de stock elemente grafice pe bani, să facem aceleași elemente la aceeași calitate, dar să fie free, legate, livrate împreună cu tutoriale gratuite. Ne-am făcut planul ăsta și inițial ne-am gândit să facem în engleză. După ce am făcut primul tutorial de teste ne-am sucit. La sfârșit, în tutorialul ăla, din cauză că aveam o maimuță din Kinder, am zis: «Long live the Creative Monkeyz!» Am zis-o ca o chestie comică, și ne-am gândit, apoi, uite cât de tare sună, hai să folosim asta, și ne-am luat după proverbul țigănesc: «Mai bine să fii capul unui șoarece decât coada unui leu» și l-am făcut în română. E o vorbă care ne place în continuare foarte mult și ne-am ținut pe producția românească de conținut.”
Inițial au început în 3, cu încă un prieten, Mihai Banea, care a participat la brainstorming și la discuții, dar după un an cel de-al treilea membru a plecat (,,cineva l-a prostit că îi dă mai mulți bani în altă parte și s-a dus”), ceea ce nu i-a afectat foarte mult pe Codin și pe Ramona, pentru că la RObotzi și la majoritatea proiectelor de până atunci, oricum lucraseră numai ei doi.
Au pornit site-ul, după ce și-au bătut în cuie planul de a face lucrurile în română, pentru români, fiindcă pe atunci nu exista un proiect similar, și gratuit, și au considerat că e un spațiu virtual gol pe care ei ar putea să îl umple cu conținut:
,,Ne-am făcut un site, am început să îl populăm cu conținut. În primul an nu a mers mai deloc, ziceam că dacă ajungem la o mie de vizitatori ne-am scos – acum când ne gândim cât de naiv era acest gând ni se face pielea de găină, fiindcă acum am ajuns să fim urmăriți de zeci de milioane de oameni lunar, pe toate platformele.”
La fiecare tutorial voiau să includă o pastilă comică, aveau ,,un fel de hook comic la fiecare”, în speranța în care va crește numărul accesărilor. Și la RObotzi au ajuns tot ca un intro pentru un tutorial, dar după ce Ramona a insistat luni de zile să facă și ei o producție de acest gen, pentru că existau deja pe internet două-trei producții similare, foarte slabe:
,,Unele erau praf, și am zis, mă, omule, copiii ăștia fac chestia asta și există public, se uită cineva la ei, de ce nu facem și noi, că ne-ar ieși ceva mult mai bine, de calitate…
Am zis că facem o chestie ca intro pentru un tutorial, legat de cum să faci butoane pentru web, și acolo a intrat pilotul din RObotzi, ăla cu «Apasă-l!», și singura și marea diferență față de restul pastilelor din tutoriale a fost că l-am uploadat și singur pe YouTube, ca să vedem dacă putem face o serie, și în câteva zile a crescut, a trecut de milioane, asta în ideea în care acum 4 ani nu se ajungea la un milion ca și astăzi, starea netului era altfel.”
,,Ori fac RObotzi, ori intru în istorie, ori termin facultatea și intru în Auchan”
Când au început să prindă RObotzii, Codin și Ramona erau încă în facultate, Ramona în ultimul an, înainte de licență, iar Codin la master. Au avut de ales între a deveni legende cu serialul lor, sau a ajunge lucrători la Auchan cu facultatea, și au ales legenda:
,,Eram în ultimul an”, își amintește Ramo, ,,și aveam de ales, ori fac RObotzi, ori intru în istorie, ori termin facultatea și intru în Auchan, pentru că la RObotzi aveam foarte mult de muncă, și atunci am zis să îngheț anul respectiv și același lucru l-a făcut Codin cu masterul.”
Și de atunci cu RObotzii lucrurile au mers destul de bine, s-au dezvoltat, episoadele au devenit mai complexe, ,,mai faine, povestea mai stufoasă, mai amplu tot”, Codin și Ramona au încercat să progreseze, să ajungă la un alt nivel, lipsiți de presiunea timpului, neimpunându-și vreun deadline de livrare a fiecărui episod, tocmai pentru a crește mereu calitatea conținutului livrat:
,,Nu suntem constrânși de timp, nimeni nu ne zice, scoateți-l acum, chiar dacă arată de căcat, să trebuiască să îl livrăm. Am încercat o perioadă, dar ne-am dat seama că nu se poate face lucrul ăsta și atunci ne-am luat timpul necesar pentru a face asta cât mai bine; e irelevant dacă durează câteva zile sau două săptămâni, ne interesează să iasă episodul foarte bine, povestea foarte bine, și indiferent cât e de complex, să îl facem.”
Codin consideră că, ,,din perspectiva posterității”, e mult mai important ca episoadele să iasă bine, să fie interesante și peste ani, decât să le scoată repede și să fie fușerite:
,,Dacă te uiți cu un ochi critic și compari primele episoade cu cele de acuma, evoluția e fascinantă. Nu am lăsat să ne constrângă timpul și nu am fost avizi după bani. Nu am făcut nici decontextualizări. Eu am pornit cu ideea că protagoniștii trebuie să rămână în contextul lor. Ei există în universul lor și asta le dă integritatea lor specială, ei nu ies, nu apar în lumea noastră ca niște imagini comerciale, pe pufuleți, sucuri, cu toate că am primit foarte multe oferte. Puteam și să punem un preț pe vizionare, dar nu mergea cu filosofia noastră deloc, noi am pornit pe ideea asta a gratuității, să luăm bani de la cei care au, nu de la publicul nostru, de la fanii noștri. Dacă vrei să susții chestia asta poți lua un tricou, e treaba ta, noi o facem oricum!”
Pe lângă RObotzi, cei doi au mai avut și foarte multe alte proiecte, multe dintre ele încă în derulare, printre care Miez, 3lăr, Rendam, Iobagg, Piramida.
Creative Monkeyz sunt consumatori de media, de internet, dar nu și de televizor. Au în schimb pe net propria emisiune live
Sursa lor de inspirație e, într-un cuvânt, totul: tot ce citesc, tot ce văd. Urmăresc toate serialele, tot ce a ieșit bun, sunt consumatori de media, de internet, dar nu și de televizor:
,,Ce apare la televizor nu știm, nu am mai deschis televizorul. Deschidem când vrem să vedem accidente, morți, răniți, să ne mirăm în ce stadiu a ajuns media televizată de la noi. Noi nu vrem să ne asociem cu televizorul, să mergem în emisiuni, pentru că considerăm că e unealta cea mai deplorabilă a media. Am refuzat mereu să apărem în emisiuni, nu poți tu să fii într-o grilă de programe de la 5 la 6 și să știi că după tine e Capatos.”
Publicul foarte extins al Creative Monkeyz, de la copii la oameni în vârstă, le-a permisa să își facă propria emisiune matinală, unde, dimineața, de la 9, îi privesc între 1 500 și 2000 de oameni:
,,E o chestie foarte faină, pentru că, spre deosebire de televiziune, care urlă la tine în cameră, pe net e un nivel de interactivitate care nu a mai existat până acum – oamenii ne scriu și noi le răspundem în timp real. Am început inițial proiectul ăsta cu matinalul ca să ne trezim noi mai repede și am zis: hai să ne trezim, cum facem asta? – dacă avem o producție, trebuie să ne trezim pentru asta, și avem matinalul ăsta de la 9, și e incredibil cât de multă lume e acolo, pe twitch.tv/iobagglive. Sunt foarte mulți oameni care atunci ajung la lucru și își beau cafeaua și se uită la noi, plus studenții. Suntem cel mai mare stream românesc și probabil cel mai cunoscut”.
La volumul impresionant de producții participă, în egală măsură, doar Ramo și Codin
Într-o societate oarecum patriarhală lumea nu e obișnuită ca o fată să fie 50% dintr-o producție de genul acesta, așa că acum, și prin matinal, și prin tot ceea ce fac, cei doi Creative Monkeyz încearcă să facă lumea să vadă faptul că în spatele tuturor producțiilor lor de succes stau în egală măsură două persoane: Codin și Ramona, sau Ramona și Codin:
,,Asta e o problemă pe care am avut-o încă de la început, cu cine apare”, spune Ramona, ,,eu eram în spate la RObotzi, de când am început, în primul an nu ieșeam în față, fața pe care oamenii o asociau era Codin, pentru că el apărea și în Miez, el apărea peste tot și erau comentarii de genul: «Bravo, băieți!»”
Dar acum, problema este rezolvată. În timpul în care am stat eu cu ei la o cafea pentru acest interviu fanii veneau rânduri-rânduri să facă poze cu amândoi, sau să le ceară autografe. Au primit chiar și cafea din partea casei, cu numele lor inscripționate pe pahar.
O altă opinie greșită despre ei e cea că ar câștiga milioane. Adevărul e că sunt firme cu bugete exorbitante care nu reușesc să facă ceea ce fac ei doi și atunci e firesc ca lumea să creadă ,,că ăștia sunt o agenție de publicitate, o corporație, nu că lucrează dintr-o cămăruță, deși acum spațiul și gadgeturile s-au schimbat”.
Volumul de producții pe care Codin și Ramona îl fac e impresionant: cu partea de gaming, Piramida, RObotzi, matinal, au undeva în jur de 8 producții publicate săptămânal, și asta fără alți angajați, doar ei, uneori ajutați de prieteni și de colaboratori:
,,Și pe sistemul ăsta probabil o să funcționăm și în continuare, tocmai pentru că nu ne vrem corporație, companie, mega rahatisme de-astea!”
O viitoare tabără de creație Creative Monkeyz
Planurile de viitor ale celor de la Creative Monkeyz includ dezvoltarea pe partea de gaming, acesta fiind un domeniu în creștere, pe care îl stăpânesc foarte bine, dar și o tabără de creație, ce se va întinde pe parcursul a 5-10 zile și care va cuprinde și cursuri de Photoshop, de animație, dar și activități în aer liber, tabăra urmând a se desfășura undeva într-un loc în mijlocul naturii:
,,Ne-am propus a inaugura tabăra în vara asta, dar, având în vedere că e prima noastră încercare de genul ăsta, s-ar putea și să nu reușim în această vară, dar eu zic că sunt mari șanse”, precizează Codin.
Serialul RObotzi se va încheia, dar va urma un lungmetraj
RObotzi continuă până la sfârșitul sezonului 4, după care va urma cireașa de pe tort, un lungmetraj:
,,Nu există foarte multe serii care să fi trecut de 4-5 sezoane și să mai fie relevante, în general… nu vrem să-l ținem mai mult de 4 sezoane, vrem să îl lăsăm treptat să ajungă la un sfârșit firesc, după care să facem, eventual, dacă o să ne permită resursele, un lungmetraj, care o să fie capacul, dar și asta e la nivel de plan.”
Ramona și Codin, pe lângă RObotzi, însă, realizează și toate celelalte proiecte, fiind convinși că dacă nu s-ar fi dezvoltat pe toate platformele și direcțiile, s-ar fi plafonat și ar fi devenit complet irelevanți pentru publicul lor:
,,RObotzi a fost la modă o anumită perioadă și așa cum se întâmplă cu moda în orice, dispare și devine perimat, și atunci dacă nu reușești să te reinventezi, pierzi. Noi am reușit deja lucrul ăsta, dovadă sunt cei peste 500 000 de subscriberi, iar pe Facebook cei undeva la 900 000 de fani. Ideea e că dacă nu diversificăm și nu inovăm nu vom putea să rămânem relevanți, nu e ok doar cu RObotzi, noi suntem mai mult decât atât.”
Acum RObotzii au ajuns la episodul 18 din sezonul 4, așa că, dacă vor face un episod pe lună, serialul va mai dura încă 6 luni, după care va urma lungmetrajul, dacă – precizează Codin și Ramo – le va permite situația financiară și starea de sănătate.
,,Noi ne trăim proiectul, e propriul nostru copil și atunci linia de delimitare între zona de muncă și de relaxare e nedefinită”
Sănătatea a început să devină o problemă datorită surmenării. Ramona a avut deja două semnale din partea organismului că a atins limita suportabilă a extenuării: o criză de spasmofilie și un leșin, dimineața la 5, când anima și dintr-o dată i s-a făcut rău:
,,Multă muncă, somn la ore dubioase, am dormit puțin și dimineața am leșinat. Trebuie găsit un echilibru între muncă și odihnă, trebuie echilibrate toate ca să funcționeze bine.”
Cei doi nu lucrează într-un sistem de la 9 la 5, ei lucrează toată ziua, pentru că proiectul lor e un proiect de viață:
,,Noi ne trăim proiectul, e propriul nostru copil și atunci linia de delimitare între zona de muncă și de relaxare e nedefinită, implicarea e mult mai profundă și suntem mult mai atașați de oamenii care ne sunt fani și pe care noi îi numim mica noastră mare familie. Există beneficii, dar există și riscuri care trebuie ținute sub control, surmenarea fiind cel mai mare dintre ele.”
Codin și Ramona s-au ghidat mereu în tot ceea ce au creat după niște idei foarte pozitive: ,,să facem bine, să facem oamenii să râdă”, așa că nu îi înțeleg pe cei care, de-a lungul timpului, au blamat ce fac ei, sau le-au dat dislike, dar, după cum spune Codin – ,,«Câte găuri în fund, atâtea păreri», e o chestie extrem de subiectivă, părerile sunt gratuite, și așa și trebuie privite, ca pe niște lucruri gratuite, multe dintre ele.”
O scurtă privire în oglindă
Fiindcă cei doi Creative Monkeyz își împart nu numai proiectele, ci își proiectează și trăiesc împreună și viața intimă, ei sunt cei care se cunosc reciproc cel mai bine.
Ramo spune despre Codin că e foarte atent la detalii, perfecționist, maniacal, ,,stomacul te doare când îl ai în preajmă, cât e de picky, de chițibușar, e foarte perfecționist – dacă i-am mișcat mâna la Mo și îi merge nesemnificativ un pic în stânga, nu vede nimeni, dar trebuie refăcut iar, nu are voie mâna să fie așa. E și genial. Dacă ar fi să spun un cuvânt despre Codin e că e liderul pe care majoritatea oamenilor ar trebui să îl poată urma, dacă au stomac pentru așa ceva și nervi”.
Codin o caracterizează pe Ramo ca fiind extraordinar de sufletistă și de determinată (Ramona: ,,Am o latură umană pe care Codin nu o are”), ,,ea pare foarte dură, dar de fapt e cel mai sufletist și mai empatic om pe care îl cunosc.” ,,Dacă te doare, mă doare și pe mine, dacă plângi, plâng și eu”, îl completează Ramo. ,,Dacă își propune ceva, poți fi sigur că o să realizeze ceva-ul ăla”, adaugă Codin, ,,eu dacă îmi pierd entuziasmul de moment, abandonez, zic, dă-mi pace, mă duc să dorm!, dar ea nu are problema asta și cred că astea sunt niște atuuri esențiale în munca asta de creație de conținut, să fii determinat, empatic – geniali, frumoși, comici și modești suntem amândoi, sunt trăsături comune”.
Deși nu au doar o relație de muncă, ci și una de iubire, cei doi afirmă că nu le-au combinat niciodată pentru a încerca să se impună unul în fața celuilalt, prin prisma statutului lor amoros. Deciziile se iau de comun acord, după ce amândoi vin cu idei și cu propuneri pe care le dezbat, dar, spune Ramo, ,,de cele mai multe ori el ajunge la un produs finit ca idee, însă bineînțeles că dacă nu ar exista discuții și propuneri din partea amândurora nu s-ar putea ajunge – de-asta eu pot să îl numesc lider, dar la cât mănâncă pot să îl numesc și Lidl.”
Înainte obișnuiau ca la sfârșitul fiecărui episod să își reamintească că se iubesc, că sunt un cuplu, că totul e ok, fiindcă, în procesul de creație, se ceartă foarte mult, ca doi parteneri de muncă cu divergențe de opinie.
Cei doi sunt logodiți, dar consideră căsătoria o simplă formalitate, un pas ce trebuie făcut în momentul aducerii pe lume a unui copil. ,,Codin îl dorește, dar nu el îl face”, glumește Ramo, și deocamdată oricum ei au un copil, Creative Monkeyz, de a cărui creștere se ocupă cu succes, dedicându-i tot timpul și capacitatea lor de creație, spre deliciul nostru, al zecilor de milioane, care îi urmărim.