Prof. univ. dr. Ion Aurel Mironiuc este şeful disciplinei Chirurgie Generală II la UMF și șeful secției Chirurgie Generală II a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj. E un medic pentru care medicina a constituit dintotdeauna o vocație, fiind născut în preajma și crescut în curtea spitalelor în jurul cărora s-a conturat întreaga sa viață. A intrat primul la Medicină în Cluj și a terminat printre primii din țară. La 28 de ani era deja medic specialist chirurg, acum ajungând el coordonator de rezidențiat și pregătind viitorii medici.
Profesorul Mironiuc vorbește cu însuflețire despre domeniul medical pe care îl coordonează, despre lipsurile sistemului de sănătate din România și despre tinerii absolvenți de Medicină ce par a avea puține șanse de a se mai integra și realiza profesional în țara lor. Pentru Aurel Mironiuc clinica pe care o conduce este o familie, iar sistemul de sănătate este familia sa extinsă, problemele și nevoile acestui sistem fiindu-i, așadar, familiare, cunoscute și, uneori, acute și dureroase.
A crescut printre medici, în apropierea clinicii căreia i-a dedicat mai apoi întreaga sa viață profesională
Aurel Mironiuc s-a născut pe strada Moților nr. 66-68, vizavi de Clinica Chirurgie II. E un clujean născut, crescut și format la Cluj. E absolvent al Liceului Teoretic ,,Barițiu”, iar studiile universitare le-a urmat tot la Cluj, la Facultatea de Medicină Generală din cadrul Institutul de Medicină și Farmacie de pe atunci.
Părinții viitorului medic au lucrat tot în sănătate, tatăl în administrația sanitară, iar mama a fost asistentă șefă la Chirurgie Infantilă, în cadrul clinicii Pediatrie I:
,,Noi am locuit în curtea spitalului de copii, unde era Pediatria și Chirurgia, am stat acolo până prin clasa a zecea de liceu, după care ne-am mutat. Acolo am cunoscut o grămadă de chirurgi, personalități ale chirurgiei infantile, alergam toată ziua printre ei, dar e interesant că, cu toate astea, nu am avut atracție spre chirurgia de copii.
Totdeauna am avut o atracție, o chemare spre medicină, nu m-am gândit niciodată să fac altceva. Probabil că fiecare om simte, se orientează, are o vocație spre ceva și poate că și mediul își lasă amprenta asupra copiilor.”
A intrat primul la Medicină în Cluj și a terminat printre primii din țară
În 1971 a intrat primul la Facultatea de Medicină și a terminat printre primii din țară. A avut media de absolvire aproape 10, deși, spune Aurel Mironiuc, nu îl interesau mediile, chiar dacă atunci media era importantă, pentru că în funcție de aceasta se făcea repartiția pe posturi la nivel național.
Printre absolvenții de atunci era o alergare extraordinară pentru a avea o medie cât mai mare, pentru a prinde un post cât mai bun, fiindcă nu era totuna să te duci la Tulcea, sau să rămâi în Cluj. ,,Dar pe mine aspectul ăsta nu m-a interesat”, își amintește Mironiuc, ,,pentru că la sfârșitul anului V, înainte de a începe anul VI, noi am intrat într-o formă de pregătire profesională pe profil, așa-numitul concurs de internat.”
La concursul de internat, unde erau foarte puține locuri pe profil (6 locuri la chirurgie, pe centrul universitar Cluj), Aurel Mironiuc a reușit tot primul. Acest internat dura trei ani, anul VI de facultate, plus încă doi, asigurând pregătirea de profil a viitorului medic:
,,Noi am intrat direct în pregătirea de profil, fiind salarizați. Eu eram student intern în anul VI, încă nu îmi luasem diploma de medic și eram plătit de statul român, iar ca student nu aveam decât obligația de a îmi ține examenele, pentru ca să pot să-mi termin facultatea. În acest mod eu mi-am dat specializarea de chirurg, la 28 de ani devenind medic specialist chirurg, ceea ce a fost extraordinar de important, pentru că am început activitatea de specialitate devreme.”
Ulterior, în 1980, Aurel Mironiuc a intrat în sistemul de învățământ medical, ca asistent universitar, în Chirurgie II, unde a rămas până în prezent, progresând ,,în funcție de posibilități și de criterii” până la poziția actuală de profesor universitar, șeful disciplinei și șef de secție la Chirurgie Generală II.
,,Dacă o țară ca Austria a ajuns la concluzia că poate susține financiar trei universități de medicină, iar restul să facă totul privat, așa ar trebui să facem și noi.”
Actualul profesor universitar constată că, față de vremea sa, când erau 7-10 candidați pe un loc la Medicină, acum nivelul a scăzut la 2-3 concurenți, pentru că au apărut o grămadă de facultăți, pe lângă centrele tradiționale care existau deja. Cu noile facultăți apărute la Oradea, Sibiu, Brașov, Constanța ș.a.m.d., sunt acum în jur de 11-12 facultăți de medicină de stat, ceea ce profesorului Mironiuc i se pare cam mult pentru țara noastră, pentru că astfel de universități trebuie susținute ca și resursă financiară și umană și, prin înmulțirea lor exagerată, se diluează și calitatea pregătirii studenților. Finanțarea și asigurarea bazei materiale și umane (recompensate corespunzător) este o problemă în învățământ în general, dar și în domeniul restrâns, al învățământului medical, spune profesorul Mironiuc, ce compară sistemul nostru cu cel austriac, unde există doar trei universități de stat de medicină, iar restul private:
,,Dacă o țară ca Austria a ajuns la concluzia că poate susține financiar trei universități de medicină, iar restul să facă totul privat, așa ar trebui să facem și noi. Numai că nu se va face la noi treaba asta, pentru că sunt interese financiare extraordinare.
Învățământul este o mină de aur pentru cei care îl coordonează, mă refer la universitățile private, în care se fuge după student, după banii studentului, și atunci le trebuie cât mai mulți. De aceea politicienii au dorit să relaxeze condițiile la bac, pentru că nu și-au putut susține universitățile.
Ei când se uită la student, se uită ca la desene animate, când îl privea motanul Tom pe Jerry și nu îl vedea pe el, ci valoarea lui în dolari. Ei nu văd studentul, ci văd cât aduce. Au fost aceste presiuni de relaxare a bacului, apoi au fost presiuni de înscriere fără bac, ceea ce nu se poate, fiind împotriva legii învățământului.”
,,România nu are un învățământ performant la niciun nivel”, conchide profesorul universitar, ,,și, deși educația este esențială, s-a ajuns în foarte multe familii să se considere că totul se vinde și totul se cumpără”.
La clinica pe care o conduce profesorul Mironiuc se fac în jur de 2 500 de operații pe an
Aurel Mironiuc are un dublu statut în specialitatea sa chirurgicală: cea de cadru didactic și cea de medic chirurg practicant. ,,Ești exact ca orice medic care nu este în învățământ și care trece anumite trepte de pregătire. Eu sunt medic primar de chirurgie generală și medic primar de chirurgie vasculară, și nici nu poți fi cadru didactic în învățământul medical, dacă nu ai experiență profesională. Nu poți face activitate practică cu studenții, dacă tu nu ai tangență cu chirurgia.”
La clinica pe care o conduce profesorul Mironiuc se fac în jur de 2 500 de operații pe an, la un număr de 70 de paturi existente în secție. Aproape zilnic se efectuează câte 10, 15, 20 de intervenții de chirurgie generală, asta însemnând operații foarte variate și complexe, ,,începând cu tiroida și terminând cu varicele”.
,,Chirurgia generală este foarte complexă”, explică Aurel Mironiuc, ,,chirurgul generalist are un teren chirurgical deosebit de vast și îți trebuie foarte mult efort ca să devii performant, deoarece chirurgia de organ sau de aparat este mult mai ușor de învățat decât cea generală. Când avem cazuri de profil de specialități care există, fie le operăm noi, fie le operăm în echipă mixtă. Avem colaborări și cu alți colegi chirurgi din alte spitale ale Clujului.”
,,Finanțarea în toate domeniile este voință politică și nu este voință pentru că se fură foarte mult și se bagă bani în alte direcții”
Există probleme încă mari cu materialele pentru operații, spune doctorul Mironiuc, probleme care decurg din lipsa de finanțare, sau, mai corect spus, din finanțarea insuficientă care există în sistemul sanitar. Baza materială este o mare problemă, materialele, dotările, aparatura, condițiile de spitalizare sunt lucruri elementare, care ar trebui să fie similare celor existente la nivelul tuturor țărilor UE:
,,Trebuie să ajungem să lucrăm în condițiile în care se lucrează în toate țările Uniunii Europene și faptul că Spitalul Județean nu poate asigura aceste investiții este din cauza lipsei de finanțare din partea Ministerului Sănătății. Cu toții știm că finanțarea în toate domeniile este voință politică și nu este voință pentru că se fură foarte mult și se bagă bani în alte direcții.
Sunt o grămadă de indivizi care susțin că sistemul privat susține economia în România, dar eu spun că e invers: sistemul de stat susține sistemul privat. Firmele private fug după contracte cu statul și deturnează fonduri și apoi ei spun că susțin economia României; aș fi de acord, dacă ar face contracte între firme private și private.”
Profesorul Mironiuc constată că nu există criterii uniforme de investiții în sănătate, apropierea de București fiind criteriul care asigură proporțional condițiile mai bune, existând anumiți privilegiați care prin relații politice pot să își atragă mai mulți bani, astfel luând-o înaintea celorlalți.
,,Țara trebuie dezvoltată uniform”, consideră doctorul, ,,nu poți să investești tot timpul în anumite zone, iar de altele să uiți”. Ce i se pare paradoxal e că, de când ne știm, există regiuni tot sărace, ce nu se ridică, în ciuda faptului că se investește în ele, iar cei care o duc bine, bat pasul pe loc. ,,Înseamnă că banii dispar undeva”, concluzionează Mironiuc, ,,de aceea s-au ferit de regionalizare, pentru că atunci fiecare regiune ar depinde de dezvoltarea ei.”
Medicul explică pe scurt circuitul veros al puținilor bani din sistem: ministrul Sănătății, care este numit politic, alocă fondurile în teritoriu; banii ajung la spitale și spitalele distribuie către secții, iar aici apar probleme:
,,În Spitalul Județean Cluj există vreo 42-44 de secții; în momentul când «eu» primesc fonduri trebuie să văd cum distribui echitabil aceste fonduri pe secții, ca să pot să le dezvolt uniform. Nu pot să pompez tot timpul pe anumite secții care au șefi angrenați politic, iar pe toți ceilalți să îi las tot timpul la coadă – aceasta este politizare până la ultimul eșalon.”
,,Noi ne străduim să ne asigurăm ceea ce nu avem pe alte căi”
,,Noi ne străduim să ne asigurăm ceea ce nu avem pe alte căi”, se confesează profesorul Mironiuc, în acest sens fiind încheiate proiecte de cercetare, proiectele clinice fiind susținute de anumite firme mari, multinaționale din domeniu. Există și o serie întreagă de contacte cu fundații filantropice care asigură periodic anumite dotări, prin investiții nerambursabile.
În anul 2014, din sponsorizări filantropice secția de chirurgie a fost dotată cu un aparat de laparoscopie. Investiția, în valoare de peste 80 000 de euro, a fost asigurată printr-o fundație elvețiană, ce are un corespondent în România și care menține o permanentă legătură cu secția doctorului Mironiuc. Tot ei au adus și 40 de paturi noi. ,,Noi ne străduim”, spune medicul, ,,parcă ar fi unitatea noastră; nu ne e totuna în ce condiții primim pacientul și în ce condiții lucrăm, trebuie să facem ceva”.
În 2014, clinica a depășit cu mult suta de mii de euro ca fonduri aduse din afara bugetului, dotările fiind îmbunătățite și printr-un aparat de sigilare vasculară în valoare de 18 000 de euro, plătiți de altă firmă, sau, recent, printr-un gastroscop de 14 500 de euro primit prin același sistem, fără nicio legătură cu sistemul de stat:
,,Acestea sunt toate achiziții făcute prin relațiile noastre, fără nicio legătură cu Spitalul Județean sau cu Ministerul Sănătății, și multe altele: instrumente pentru chirurgia laparoscopică achiziționate prin aceeași modalitate, pe care nu ni le poate asigura Spitalul Județean, sau pentru intervenții de excepție, care necesită instrumentar adecvat costisitor, de mii de euro.
De exemplu, facem chirurgia laparoscopică a obezității, care e costisitoare – necesită materiale pe care nu le poate pune la dispoziție Spitalul Județean, dar pacienții își plătesc asigurările, deci ei trebuie rezolvați. O parte din aceste materiale le asigurăm noi, prin astfel de căi, iar o parte trebuie să le plătească pacientul, ceea ce iarăși nu e normal; faptul că vine cu ele de acasă nu este o treabă normală, dacă fiecare asigurat plătește o asigurare de sănătate obligatorie, ca și cuantum din salariu.”
,,E o dictatură a caselor de asigurări care subevaluează actul medical deliberat”
Profesorul Mironiuc consideră că bolnavului trebuie să-i asiguri tot, nefiind normal să fie acordată de către Casa de Asigurări o sumă fixă ca rambursare de serviciu medical unui pacient, indiferent de costurile pe care îmbolnăvirea lui le presupun:
,,Eu, de exemplu, mă internez astăzi într-o secție de chirurgie și am un set de examinări și de îngrijiri postoperatorii care costă 5000 de lei, și tu, Casa de Asigurări, acorzi 1800 sau 1300 per pacient. Atunci înseamnă că managerul ăsta al Spitalului Județean, orice ar face, niciodată nu ar deveni rentabil, pentru că nicio secție nu e rentabilă, fiindcă nu i se rambursează cheltuielile per pacient. Și atunci apar datoriile istorice de care se știe, și atunci încep investițiile în spitale ca să se șteargă datoriile. E o dictatură a caselor de asigurări care subevaluează actul medical deliberat.”
Pe lângă decontarea în totalitate a cheltuielilor per pacient, medicul afirmă că ar trebui suplimentate și fondurile unităților medicale, pentru că ele sunt direct interesate să crească calitatea actului medical. Casele de asigurări ar trebui să se ocupe de investiții în sistemul sanitar și e necesară și o schimbare de mentalitate:
,,Controlezi sistemul, ca să nu fie scurgeri, dar, domnule, trebuie să plătești serviciile ca lumea, că altfel niciodată nu vom ajunge să fim rentabili. Și asta e tot o reminiscență din vechea perioadă.”
Profesorul Mironiuc explică faptul că sănătatea e extraordinar de costisitoare peste tot în lume, înghițind tot ce se poate investi. Oamenii de stat trebuie să învețe că sănătatea țării este unul dintre obiectivele prioritare, iar tot ceea ce folosești pentru asigurarea sănătății este costisitor și trebuie să se asigure acești bani.
,,Ne plângem că ne pleacă mii de medici, dar ei din ce să trăiască dacă tu nu scoți posturi la concurs?”
O altă problemă cronică a sistemului este absorbția deficitară a tinerilor medici, aflați în imposibilitatea de a își exercita nobila profesie, în țara lor: ,,Ne plângem că ne pleacă mii de medici, dar ei din ce să trăiască dacă tu nu scoți posturi la concurs? Nu există o ritmicitate a acestor concursuri, nu se știe nimic clar, nu există o periodicitate.”
Tinerii absolvenți de medicină pleacă în străinătate pentru că nu li se oferă șansa să se angajeze, nu se scot posturi la terminarea studiilor:
,,În fiecare an scoți 4000 de noi specialiști, plus cei care au rămas. Trebuie să treacă 10 ani, dacă angajăm sistematic, pentru ca să îi angajăm pe ăștia”, afirmă doctorul Mironiuc.
Cu toate acestea, sistemul sanitar românesc e acoperit ca personal sub 50% din necesar, fiind doar 2,5 medici la mia de locuitori, ceea ce lui Aurel Mironiuc i se pare inadmisibil. În România se ajunge la situații paradoxale. Deși ar fi nevoie de ei în sistem, tinerii absolvenți, ce nu se pot angaja nici în țară, și nu pot nici pleca de pe o zi pe alta în străinătate, riscă să se deprofesionalizeze și astfel, întreaga lor pregătire profesională, costisitoare pentru statul român, să fie irosită:
,,Am medici specialiști care au terminat rezidențiatul și cărora le-am sugerat să își facă contracte de voluntariat ca să rămână aici în secție, să nu se deprofesionalizeze”, spune plin de empatie pentru situația tinerilor, doctorul Mironiuc. Însă aceștia nu au primit aviz din partea managerilor Spitalului Județean, ce se pare că nu doresc a folosi inteligența și manualitatea tinerilor chirurgi, nici măcar sub formă de voluntariat, adică de muncă neplătită.
Din cei 4000 de medici care termină chirurgia, două treimi pleacă astfel din țară.
Din fericire, profesorul Mironiuc a cunoscut devenirea profesională în vremurile în care tinerii absolvenți încă mai aveau șanse de afirmare în țara lor, așa că, deși a avut stagii de pregătire în Germania, Austria și Ungaria, nu a plecat niciodată cu gândul de a rămâne:
,,De exemplu, în Franța când am fost, la 38 de ani, vedeam o reținere a celor din jur față de mine, pentru că au văzut că vin cu o oarecare performanță profesională, și m-am gândit că poate văd un potențial concurent în mine, pentru că exista ideea că toți care pleacă vor să și rămână, dar le-am spus că nu am de gând să rămân și de a doua zi au fost toți prieteni cu mine.”
Un medic, așadar, care a rămas, pentru a duce chirurgia clujeană mai departe, pentru a sprijini pe umerii săi, încă o viață de om, un sistem medical românesc, ce fără astfel de puncte de sprijin umane, ar intra în colaps, fără doar și poate, într-o perioadă foarte scurtă de timp, și nu ar mai fi capabil a salva viața niciunui om.