“Portret de consilier” este o serie de articole menite sa ii ajute pe clujeni sa ii cunoasca mai bine pe alesii locali, cei care le decid soarta in urmatorii ani.
Giacomo Dreoni este singurul strain din Consiliul Local. Italianul, stabilit in Cluj din 1999, a fost ales de pe listele PNL in forul local.
Atunci cand nu se ocupa de proiectele locale, consilierul conduce biroul senatorial al lui Marius Nicoara, despre care spune ca l-a format in politica partidului.
Nu se considera doar italian. “Am dubla cetatenie, sunt de origine italiana, dar traiesc in Romania”, spune acesta.
Nascut in Borgo San Lorenzo, in 1959, Giacomo Dreoni isi doreste de la Cluj-Napoca sa fie mult mai dezvoltat din punct de vedere turistic. Spune ca lucrurile marunte, amanuntele fac diferenta, iar orasul ar putea arata mult mai bine cu un minim de efort si viziune.
“Este un oras extraordinar, dar trebuie promovat turistic. Ca de exemplu, muzeele sa fie deschise si dupa-amiaza, cablurile sa dispara”, spune italianul.
Experienta de pana acum in forul local i-a lasat, insa, un gust amar. “Din pacate, la Cluj suntem in Opozitie si asta inseamna ca nu avem o putere prea mare. In momentul de fata, cei care conduc Clujul merg inainte cu proiectele care au fost incepute cu ani in urma, insa trebuie aduse lucruri noi”.
Pana de curand, italianul a avut un restaurant la Cluj-Napoca, pe care insa l-a vandut. Acesta detine inca o parte dintr-un alt restaurant, situat la 39 de kilometri de Florenta, impreuna cu fratele lui.
In prezent, este casatorit cu o romanca cu care are o fetita de 12 ani, iar dintr-o alta casatorie mai are un baiat de 33 de ani si o fiica de 27 de ani, care traiesc in Italia.
Giacomo Dreoni spune ca a intrat in PNL pentru ca este singurul partid care are o istorie in spate. “Apoi, l-am cunoscut pe Marius Nicoara”, completeaza consilierul. Italianul a fost si in mandatul precedent consilierul lui Nicoara in Senatul Romaniei.
Patru apartamente si un Fiat
Potrivit declaratiei de avere, Dreoni poseda patru apartamente, dintre care unul in Florenta, Italia, iar celelalte in judetul Cluj. De asemenea, acesta are si un spatiu comercial in Cluj-Napoca, de 122 de metri patrati. In ceea ce priveste automobilele, a ramas fidel marcii italiene Fiat.
Foto: romania-italia.info