In vizor

Poluarea din zona Pata Rât, infirmată categoric de către Consiliul Județean Cluj

La începutul acestei săptămâni, Ziar de Cluj a publicat un material cu privire la rezultatele unui studiu recent care indica o poluare masivă în zona Pata Rât cu recomandarea că aerul din zonă este grav afectat de depozitarea de deșeuri. Am aminitit atunci că în toamnă au existat adrese emise de autoritățile europene cu privire la închiderea și sigilarea a 15 depozite de deșeuri, inclusiv din județul Cluj. 

Drept urmare am formulat o adresă către Consiliul Județean Cluj pentru a afla care sunt măsurile implementate pentru combaterea poluării din zona respectivă. Administrația județeană ne-a răspuns azi, referitor probleme de poluare în zonă: 

„Menționăm faptul că, la Depozitul de deșeuri Pata Rât nu mai există poluare cu levigat a pârâului Zapodie începând cu anul 2018, an în care a fost pusă în funcțiune o stație de epurare prin osmoză inversă cu capacitatea de epurare de 165 mc/zi, stație care funcționează și în prezent.

Consiliul Județean Cluj are încheiate două contracte de prestări servicii având ca scop eliminarea posibilităților de poluare, respectiv: 

Un contract având ca obiect furnizarea prin închiriere a unei stații de epurare a levigatului cu capacitatea de operare de 165 mc/zi;

Un contract având ca obiect colectarea/transportul/eliminarea concentratului rezultat în urma epurării levigatului, ambele contracte fiind în derulare în acest moment”, se arată în răspunsul dat de Consiliul Județean Cluj. 

Șase depozite neconforme

Datele oficiale indică faptul că la nivel județean există există 6 (șase) depozite urbane neconforme din județul Cluj, respectiv:

Depozitul urban neconform de deșeuri Pata Rât;

Depozitul urban neconform de deșeuri Turda;

Depozitul urban neconform de deșeuri Gherla;

Depozitul urban neconform de deșeuri Huedin;

Depozitul urban neconform de deșeuri Dej;

Depozitul urban neconform de deșeuri Câmpia Turzii.

Consiliul Județean Cluj a menționat în răspunsul oferit că cinci dintre acestea au fost închise și sigilate în perioada 2018-2020. Primul a fost cel de la Turda, ultimul a fost cel de la Dej, închis în august 2020. 

În cazul celui de la Câmpia Turzii, cel de-al șaselea depozit urban neconform, recepția pentru închiderea depozitului este programată peste trei zile: 8 februarie 2021. 

Referitor la procedura de infringement invocată în toamnă de către instituțiile europene, administrația județeană susție că aceasta nu a vizat Depozitul de deșeuri Pata Rât.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *