Din oras

Poliţiştii locali vor avea biciclete, începând de anul viitor

Marcel Bonţidean, noul director general al Poliţiei Locale a municipiului Cluj-napoca, funcţie pe care o ocupă din 3 august,  a afirmat recent că este luată în calcul varianta dotării serviciului pe care îl coordoneză cu biciclete. Astfel, poliţiştii comunitari vor putea de anul viitor să se deplaseze mai repede în anumite zone ale oraşului pentru a răspunde sesizărilor cetăţenilor. 

Propunerea venită din partea societăţii civile de dotare a Direcţiei de Poliţie Locală cu biciclete este pe cale de a fi pusă în practică de noul director general Marcel Bonţidean. Recent, invitat al emisiunii Clujul în Direct, Marcel Bonţidean a declarat că analizează posibilitatea ca, începând din primăvară, sediile de cartier ale Poliţiei Locale să deţină aceste mijloace de transport ecologic. Potrivit lui Bonţidean, eficienţa poliţiştilor în teren, în condiţiile supraaglomerării oraşului, ar fi mult mai mare, ar putea acoperi mai multe zone din centrul municipiului şi s-ar deplasa mai rapid, după modelul Praga.

“Sunt adeptul mersului pe bicicletă. Fac sport zilnic şi, odată cu aceasta, ar face şi poliţiştii. Intervenţia s-ar face în unele situaţii mult mai repede. De altfel la un moment dat cand coordonam oarecum Poliţia Locală din prisma şefului municipiului am solicitat şi au fost dotaţi poliţiştii locali cu scutere, tocmai în ideea de a se deplasa mai rapid în trafic şi a acţiona mai rapid la sesizările cetăţenilor. Nu am studiat încă problema asta, să văd ce s-a întâmplat cu acele scutere. Avem timp până la primăvară ca să decelăm această idee şi să vedem ce se poate face. Nu ar fi impedimente din punctul de vedere a avea Poliţia Locală biciclete. Din punct de vedere al eficieţei, în primul rând ar trebui pe unde şi cum circulăm cu aceste biciclete. Trebuie să avem infrastructura peste tot în toate cartierele. Noi avem în fiecare cartier un birou al Poliţiei Locale. Ar putea fiecare dintrea cestea să fie dotat cu astfel de mijloac ede deplasare pentru zona pe care o are în responsabilitate. Am să studiez în acestă toamnă-iarnă propunerea. Noi ne ocupăm de foarte multe probleme care nu ţin de zona infracţionalului şi atunci cred că ar fi benefică dotarea cu biciclete”, a afirmat Marcel Bonţidean.

 

    

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *