Politica

Polițiștii ies la proteste, considerându-se ”fraierii de serviciu”. Noi, contribuabilii, care i-am văzut de nenumărate ori abuzându-și uniforma, sunte adevărații fraieri!

Sindicatul Poliţiştilor Europeni (EUROPOL) împreună cu sindicatul Poliţiştilor de Penitenciare va protesta, începând de miercuri, în faţa Ministerului Muncii pentru susţinerea aplicării Legii nr. 153/2017. Într-un comunicat remis mass media, plin de cuvinte mai mari decât le poate permite vocabularul (având în vedere că nu-și pot ține în frâu uscăturile din sistem), aceștia se declară nici mai mult mici mai puțin decât ”sacrificați”. Nu li s-a dat la salariu ce cred ei că li se cuvine. Lor, celor care ies la pensie la 45 – 50 de ani și beneficiază și de pensii speciale?

”Poliţiştii sunt din nou sacrificaţi în ceea ce priveşte aplicarea Legii salarizării întrucât Guvernul României, indiferent de componenţa coaliţiei, alege şi de această dată să ne «onoreze» cu promisiuni deşarte aşa cum a făcut-o din luna decembrie a anului 2020 prin emiterea ordonanţei austerităţii în baza căreia am fost desemnaţi ca fraierii de serviciu pentru care aplicarea celor 2 tranşe restante din Legea 153/2017 trebuie să suporte amânare. Modul patetic în care personalul din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională este amăgit periodic cu acordarea unor firimituri din drepturile salariale restante care nu acoperă inflaţia de 14%, în timp ce puterea de cumpărare a scăzut sub nivelul salarial deţinut înaintea aplicării Legii salarizării din 2017 a condus la înregistrarea unui val de demisii, ultimele fiind înregistrate inclusiv la nivelul inspectoratelor de poliţie judeţene, care însă nu sunt evidenţiate de factorii de conducere din MAI pentru a masca în mod intenţionat faptul că profesia de poliţist nu mai este deloc atractivă”, arată un anunţ publicat, luni, pe site-ul EUROPOL.