Eveniment

Polițiștii clujeni au spart o petrecere cu 80 de participanți înainte de a se încinge cheful

Polițiștii clujeni au spart un chef cu aproape 80 de participanți într-un local din localitatea Urca, eveniment privat care era pe cale să înceapă. La momentul intervenției organului de control, incinta localului era pustie, dar parcarea era plină de autoturisme cu numere de înmatriculare din diferite județe ale țării. 

„În cursul serii de ieri, în jurul orei 22.10, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în incinta unui local de alimentație publică de pe raza localității Urca, urmează să se desfășoare o petrecere privată.

Cu ocazia deplasării la fața locului a polițiștilor, în interiorul localului nu au fost depistate persoane care participau la vreun eveniment privat, însă în parcarea localului au fost identificate aproximativ 25 de autovehicule, cu numere de înmatriculare din diferite județe învecinate”, potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Cluj. 

Polițiștii au legitimat cele aproape 80 de persoane și au instituit un filtru de supraveghere în zonă, urmând să aplice amenzile care se impun.

„Au fost legitimate 74 de persoane, urmând ca toate acestea să fie sancționate în conformitate cu Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

De asemenea, persoana care a închiriat spațiul a fost identificată, urmând ca față de aceasta să fie luate măsuri de sancționare.

Ulterior, în zona din imediata apropiere a localului, a fost instituit un filtru al poliției pentru supraveghere și pază”, a adăugat IPJ Cluj. 

Evenimentul privat a fost întrerupt de polițiști. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *