In vizor

Polițiștii au cerut recalcularea alcoolemiei manelistului Culiță Sterp. Există suspiciunea că ar fi fost mai mare decât ce s-a raportat

Alcoolemia lui Culiţă Sterp ar fi fost mult mai mare decât au arătat testele făcute în dimineaţa în care a provocat accidentul din Cluj-Napoca. Poliţiştii au cerut refacerea testelor şi recalcularea alcoolemiei.

La distanţă de câteva zile după accidentul provocat de Culiţă Sterp, poliţiştii de la rutieră din Cluj, au cerut la Institutul de Medicină Legală (IML) recalcularea alcoolului în sânge, asta pentru că au existat suspiciuni cu privire la rezultatele iniţiale care au indicat o valoare puţin sub limita penală.

  • Rezultatul se pare că a indicat faptul că în timpul producerii accidentului, artistul ar fi avut o alcoolemie de peste 0,80 grame pe litru alcool pur în sânge, adică peste limita unei fapte penale. Acest lucru ar însemna infracţiune şi se va adăuga la dosarul penal în care este cercetat cântăreţul, scrie observatornews.ro.

Atunci, alcoolemia rezulată din analizele de sânge era puţin peste 0,7, sub limita penală de 0,8, spun surse din interiorul anchetei. Între timp, poliţiştii au cerut recalcularea, ca să afle valoarea estimată în momentul în care Culiţă a trecut pe roşu cu maşina şi a spulberat un Logan. Încerca să scape de agenţii care îl urmăreau pentru că depăşise limita de viteză în oraş.

Poliţiştii au recalculat alcoolemia lui Culiţă Sterp la aproape trei săptămâni după accidentul pe care l-a provocat.

Manelistul se află sub control judiciar pentru 60 de zile.

Să vedem ce se întâmplă dacă ajunge la al doilea dosar penal. ”Mă-sa de cine va mai întreba”, ca să-i parafrazăm mârlănia cu care i s-a adresat unui jurnalist de pe treptele tribunalului.