Eveniment

Poliția Locală îi poate amenda pe trotinetiști

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, un proiect care modifică Legea poliţiei locale 155/2010, în sensul că sunt acordate poliţiei locale atribuţii de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale pentru încălcarea normelor rutiere de către conducătorii de trotinete electrice, informează News.ro. Legea merge la promulgare.

Astfel, iniţiativa legislativă modifică art. 7 alin. (1) lit. j) din legea 155/2010, iar în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, poliţia locală are şi atribuţia de a constata contravenţii şi aplica sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede, trotinete electrice şi vehicule cu tracţiune animală.

În forma în vigoare a legii lit. j) preciza că poliţia locală „constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală”.

Pe 22 mai, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, votul Camerei Deputaţilor a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.