Putin inainte de ora 11, acompaniati, in fundal, de o suava ambulanta, cativa tineri artisti de la Fabrica de Pensule incearca sa readuca muzica in inima Clujului. Bogdan, alaturi de colegii lui de la “Cercul Intreg” de Capoeira a crezut in proiect si le ofera, de astazi, clujenilor, in Piata Muzeului, o Poiana Muzicala. Tinerii din Fundatia AltArt incearca sa readuca arta in spatiul public in “Orasul Vizibil”, la Cluj-Napoca.
In ritm suav de ambulanta, in inima ponosita a Clujului, Bogdan Rakolcza isi vede visul cu ochii. Timp de trei saptamani a creat 4 instrumente muzicale, din lemn de tisa, “unul din cele mai zdravene lemne” si stejar pe care azi le daruieste clujenilor. A amplasat la 10 metri de Biserica Franciscana o harpa. Ideea a fost simpla: a transformat bucati de copaci in instrumente pentru spatiul public.
“Cu Cercul Intreg operez ca actor cultural in spatiul public. Mie mi-ar placea ca in tara asta sa devina tot mai multi actori culturali si tot mai putini consumatori culturali. Pentru asta e instalatia asta”, dezvaluie in timp ce acordeaza harpa din lemn lucios, aproape caramelizat.
Are, in total, 5 instrumente in Piata Muzeului. “De fapt 4, ca unu-i dublu. Este kalimba. Pian african. Poti sta fata-n fata si canti”, spune in timp ce face o demonstratie. Si-a gandit Poiana Muzicala ca un spatiu de comunicare. La instrumente pot canta, concomitent, 5 oameni. O kalimba dubla, la care pot sta doi oameni fata in fata, ca la sah, si sa dialogheze prin muzica.
“Sunt doua. Ca idee e ca la sah. Se pun doi oameni, fata-n fata si incep sa dialogheze. Asa se numea proiectul: Dialoguri Armonice. E prima data cand fac asa ceva. Toate le-am construit eu, impreuna cu prietenii din Cercul Intreg”, explica Bogdan, la doi metri de un xilofon, cu multe feluri de lemn.
A creat instrumentele dintr-o tisa bolnava din curtea Ocolului Silvic Gilau, cu Adi.
“Era un tip care cumparase lemnele si l-am intrebat daca nu-mi vinde si mie mai departe. Hai sa-ti arat Vacopachitara!”
Lemnul de tisa, folosit prin excelenta pentru arcurile britanice, s-a transformat, la Cluj, in instrumente dedicate clujenilor. Vacopachitara, instrument “pe jumatate vaca, pe jumatate copac, pe jumatate chitara”, in schimb, e din lemn de paltin. In jur se aduna curiosi, in timp ce Bogdan atinge corzile si face o demonstratie de Vacopachitara, sub privirile lui Paul si ale lui Adi.
Camerele de luat vederi se ivesc ca din pamant, iar fotografii cauta unghiul perfect fix in spatele lui Bogdan.
“No’ da’ ce v-ati mai adunat, cata presa”, icneste Bogdan, in timp ce pana si Vacopachitara, decisa sa fie monochord bas, pare uimita de unghiul dizarmonic ales inclusiv de cameramani. Printre blituri si camere de filmat, un barbat in costum negru, rame aurite de ochelari si palton, e invitat la kalimba, pozitionata langa un ghiveci din fonta, spre disperarea cameramanilor.
Inainte sa atinga primele doua clape de pe kalimba, in fata Bisericii se deschide Iadul printre pumni si coate de la asistenta rujata, machiata, pozitionata astfel incat sa nu scape vreun moment din viata publica a barbatului cu chelie si rame aurite de ochelari, pentru care se bat, inexplicabil, televiziunile.
“Cine-i? Ce se intampla?!”, intreaba o doamna in trecere langa Vacopachitara.
“E primarul Emil Boc”, raspunde impaunat de prompt Pali, cunoscut si ca Peter Pal, din garda de onoare a edilului orasului, dupa ce i-a facut observatie unui cameraman sa se dea jos de pe fonta inverzita din banii clujenilor.
“Foarte frumos. Foarte relaxant si liber, parca nu mi-ar mai veni sa plec de aici, sa stii”, i se destainuie omul Boc lui Bogdan, in timp ce ciupeste de zor kalimba, sincron cu bliturile.
E trecut cu 20 de minute si doua strazi de ora consfintita in fiecare miercuri conferintei de presa de pe teren a primarului, pentru ca “arta are prioritate”. La patru ani distanta de la primul proiect derulat de tinerii artisti clujeni in Cluj-Napoca si la trei centimetri de xilofon, Emil Boc canta.
“E vorba de arta, de muzica, de spatiu public. Noi, cu proiectul asta existam de patru ani de zile la Fabrica de Pensule. Exact de atunci de cand s-a fondat. Pana acuma am rezistat in acel spatiu in ciuda faptului ca noi nu am avut sprijin din partea autoritatilor. Acuma incepe si m-as bucura sa continue sa existe un ajutor din partea autoritatilor”, incepe Bogdan dialogul, cu partenerul de instrument primitiv din cultura africana kalimba, Emil Boc.
“Sunt instrumente specifice oamenilor care nu au la dispozitie foarte multe mijloace, dar stiu sa faca foarte multe. Si taranii romani erau maestri in asta. Oamenii erau in masura sa joace si sa zica din fluier la o claca, sezatoare, puteau sa-si reprezinte propria cultura. Acuma am fost degradati astfel incat devenim simpli consumatori culturali: consumam muzica, consumam dans, dar nu mai suntem noi aia activi. Asta vrem, ca oamenii sa-si duca propria cultura prin muzica”, explica degajat, Bogdan, in timp ce solistul Emil Boc consuma muzica din kalimba.
“Foarte frumos, bravo”, felicita Boc intitiativa din Poiana, parasind kalimba si lasand in suspans “instalatia care invita oamenii ce trec prin piata sa experimenteze si sa dialogheze prin muzica”.
Dupa ce se fastaceste si-si prinde, scolareste, paltonul intre maini, cel dintai edil al municipiului explica ce le transmite, prin lectia de cantat, din gradina, clujenilor, via Ziar de Cluj:
“Ce-si pot transmite fiecare asta e cel mai important: un spirit de creativitate si libertate in acelasi timp”, spune Emil Boc.
Dupa demonstratia de creativitate, Adrian Dohotaru s-a infipt sa dialogheze cu edilul Boc, la cativa metri de piticii de gradina care-l acompaniaza. Face lobby, pe muzica de harpa a lui Emil Boc, pentru clujeni ca sa poata ajunge pe gratis in alta gradina mare a Clujului: Parcul Hatieganu. Fiecare cu piticii lui.
“Noi le-am propus celor din UBB, deja, un astfel de proiect, dar nu e parcul municipalitatii, ci e parcul UBB-ului”, a punctat Boc, la trei metri de pitici.
Dupa inca 5 minute de cantat, trupa a parasit concertul, s-a reorganizat rapid si atat reprezentantii municipalitatii cat si presa a luat-o in amonte, catre locul consfintit, azi, conferintei de presa in sine. Vacopachitara pare la fel de nelamurita. La harpa, insa, s-au asezat, imperturbabile, Oana si Iulia.
“Instrumentele vor ramane aici o saptamana. Vine iarna. Corzile o sa puste, pieile o sa crape…Din cauza frigului le vor amplasa din nou aici la anul, ca sa fie un inceput bun de primavara”, spune Iulia.
Fetele sustin ideea proiectului si o cred necesara pentru oras. Nu baga in seama presa.
“E destul de frumos sa comunici si in alt fel decat prin cuvinte, cum facem noi de obicei”, lamureste Oana, studenta in anul II la Antropologie, la 20 minute dupa ce Emil Boc si-a facut numarul in Poiana Muzicala.
In Orasul Vizibil sunt expuse 9 lucrari, create prin intermediul Fundatiei AltArt.
„Ceea ce e important este ca toate lucrarile se incadreaza in concept: adoptarea spatiului public prin actiune, activitate si implicare directa. Lucrarea asta exact asta face: kalimba asta e cel mai bun exemplu, tandemul de kalimba in care poti sa faci muzica in doi”, a explicat Istvan Szakats, reprezentantul Fundatiei AltArt.
Dupa ce oficialitatile si-au luat talpasita, la xilofon s-a asezat un batran din Craiova. Cu cusma, pentru ca-i frig, sta tantos la poza. In Craiova nu au xilofon pe strada, „ca nu se merita„.
„Doar acordeon, pentru nunti, ca sa faci bani. Ma pun sa cant numai sa-mi iau ceva de mancare”, promite, la 5 minute de miezul zilei, in Poiana Muzicala din centrul Clujului, transformata, ieri, intr-o imensa gradina.
