Editorial

Poate ați uitat de ”Execuții publice pe stadioane”… Aici ne-au adust trei decenii de imbecilitate politică. Priviți mai atent la adevăratele rezultate de la Bacalaureat!

Cum iese la iveală ”educația” de activiști crescuți la sânul PCR, UASCR șamd a tuturor politrucilor care înfundă de peste trei decenii inutilele Inspectorate Școlare Județene și funcții de frecat menta prin Ministerul așa zis ”al Educației”, se vede cel mai bine atunci când e vorba să se ia cărămida raportărilor și să se izbească de pieptul realizărilor.

Minciunile festiviste prin omisiune.

Conform acestor raportări ale Ministerului ”Educației” ni se prezintă anul acesta ca o ”rată de reușită la Bacalaureat”. Căci, zic frecătorii de mentă și dregătorii de busuioc, sesiunea iunie/iulie, înainte de contestații, are o rată de ”promovabilitate” de 72,8%, comparativ cu 73,3% în 2022 și 67,8% în 2021. Pentru promoția curentă, rata de promovare ar fi de 78,4%, în ușoară creștere față de sesiunea din anul anterior – 78,3%.

Dar asistăm la o minciună în formă continuată. La sesiunea de Bacalaureat, an după an, ajung cam 72 – 75% dintre copiii porniți, în urmă cu 12 ani, pe lungul drum al ”Educației”. Restul, zeci de mii de copiii, se pierd pe drum (abandonează), în fiecare ciclu de 12 ani în care politicienii și politrucii lor se joacă de-a ”dreptul la educație”, drept înscris în Constituție.

Prin urmare, dacă facem calculul corect al raportărilor triumfaliste, 70 – 72% elevi promovați (cu vârfurile pe județe, cum este și Clujul care bate toba ”educației de calitate”, a ”promovabilității” de peste 80% și a ”investițiilor” ”boculiene” în infrastructura de educație – 18 ani de spoieli, nicio școală de la zero), sunt dintre cei 72 – 75% care au ajuns până în clasa finală.

Realitatea cruntă, ascunsă sub preș de peste trei decenii, este că promovabilitatea reală de la Bac, din fiecare ciclu de 12 clase pentru care statul a investit, conform Constituției, este de cam 50%.

Aceasta este România ”educată”: fifty-fifty, cam cum s-au obișnuit politicienii să ia șpaga…

Este falimentul sistemului public de educație.

Personal, de foarte multă vreme scriu că este ceva profund în neregulă cu filosofia de proiectare a sistemului de educație, cu modul de construcție a examenului de Bacalaureat șamd.

Că este o complicitate între sistem și părinți pe spinarea copiilor.

Că este o discrepanță criminală între educația care se face în mediul rural și cel urban. Că Statul Eșuat Român, prin grupurile infracționale organizate, numite impropriu partide politice, își vrea cetățenii proști. Creduli și ușor de manipulat.

După cum am mai scris (degeaba),”Politicienii români, ajunşi la putere, au doar o SINGURĂ viziune în ceea ce privește relația cu cetățenii: românul trebuie să-și dea timpul, viața și bani Statului. Și nu numai pentru că politicianul, Statul în sine, poate să legifereze în acest sens, dar şi că vrea”.

Așa că românul este oaia cu pene a politicianului român. Numai bună de halit cu fulgi cu tot între două ”cine” electorale.

De câte dovezi mai este nevoie pentru a trage concluzia logică a faptului că România este considerată moșia personală a politicienilor, iar românii niște iobagi? În afară de Coreea de Nord și ce alte “democrații” ”populare” or mai fi existând prin lume, nu am știință despre nici o altă țară a cărui stat să se înverșuneze mai abitir împotriva propriilor cetățeni prin normative, legi și numiri de incompetenți în funcții.

Dar și românii sunt doar niște prostoi cărora le place să fie jumuliți, încălecați, jupuiți, mințiți, umiliți. Spatelui lor le e dor de cureaua lui ”ticu’” și șlapul lu’ ”mami”… Odată-i auzi cum behăie: ”Ce bine era pe vremea lui Ceaușescu”!

În spatele acestui dezastru educational stau la pândă frustrările. Este bazinul generos (50%, băi, prostoilor!), din care-și recrutează debusolați și ușor de manipulat toți cățărații pe Tricolor de-alde Simion și Șoșoacă – și câți alții pândesc din umbră.

Înaintea lor au fost Funar, Vadim-Tudor, Dan Diaconescu, toți au exploatat lipsa de educație a alegătorilor lor, care lipsă de educație, este ”educată” și plătită chiar de prostoii de politicieni români. Pe ăștia (Funar, Vadim, Diaconescu) i-au pus pe valul populismului ziarele și tembeliziunile.

Dar vremea ziarelor de hârtie și a tembeliziunilor s-a cam dus. Informația a fost înlocuită de social media, mass media abia-și trage sufletul să nu piară.

În ”Teoria Orizontului de așteptare”, concepută de mine în 1999, ”sănătatea” și ”distracția” aveau răspunsul maxim din partea cititorilor de presă. Dar acest ”maxim” era (mai e și acum) la 92%, iar ZERO (punctul de origine al discuțiilor în această teorie) era (poate mai este) la 42%.

De la 92% la 100% aveam (mai avem) de a face cu oameni de genul ”se pricep la toate”, suficient de educați și de citiți încât să nu-i mai poți scoate ”din ale lor”, că au propriile opinii. De aceea și sunt foarte vulnerabili: cântă-le ”în strună” și-i aduci unde vrei, în convingi să facă boacăne, mângâindu-le educația (orgoliul). La ”sănătate” și ”distracție” se pricepe toată lumea. De aceea se și dă mult circ pe piață – și toți politicienii au impresia că circ fără pâine îi va înveșnici în pita banului public.

Aștia 8% sunt la fel de periculoși ca și restul de 42% care se complac în neștiința lor și care ”pun botul” la orice cântec de sirenă care le satisfice… (exact) orgoliul.

Ei sunt cei mai drepți și mai viteji dintre traci, ei au colonizat Pământul, împotriva lor sunt îndreptate toate relele de către dușmanii din exterior, lor le merge prost, nu că sunt leneși, proști, needucați, complăcuți în lipsurile și neștiința lor, ci pentru că au ajuns colonie, sunt furați, nu sunt lăsați șamd.

”Sculați, voi, oropsiți ai Vieții, voi osândiți la foame, sus”! – asta le cântă Simion și Șoșoacă, iar apelul la rațiune în zona aceasta nu-și are sensul.

Că vin acelea 8 procente de deștepții familiei, care le știu pe toate, dar care pot fi convinși că e timpul de ”Fiat Justitia, pereat Mundi!”. Să ștampilăm, să pedepsim, mama lor de hoți! Să vedem sânge pe pereți, pe mine nu mă afectează (ei se cred la adăpost).

Poate ați uitat de ”Execuții publice pe stadioane”… Aici ne-au adust trei decenii de imbecilitate politică.