Editorial

PNL a deschis larg gura Peşterii celor 40 de hoţi

O întrebare de bun simţ vine dinspre mediul on-line: „Rareş Bogdan a zis despre porţile PNL că sunt ferecate, sau fermecate?”

Ca de obicei, porţile partidului aflat la guvernare (la ciolan) sunt ca porţile peşterii celor 40 de hoţi din povestea cu Ali Baba, iar lepădarea de vechea şi odioasa guvernare (plus doctrina) şi adoptarea doctrinei (plus culorile) noii şi graţioasei guvernări reprezintă formula secretă a deschiderii sesamului către bogăţiile bugetare: funcţii şi demnităţi publice, bani şi frecat mentă în sinecuri.

Practic, unul din șapte deputați PNL e racolat de la alte partide. Iar liberalii nu dau semne să se oprească din campania de racolare a şparlamentarilor de la alte partide, inclusiv de la PSD, ALDE şi Pro România (foşti PSD şi ALDE), partide pe care le-au blamat în 2017-2019 şi despre care vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan se jura cu mâna pe batistuţă că nu vor ajunge niciodată (dar niciodată) în partid şi la ciolan prin partid. Când colo, „Famiglia” fostei Uniuni Social Liberale se reîntregeşte sub sigla Partidului Naţional Liberal.

PNL şi PSD au fot întotdeauna campionii racolărilor. Din vorbe toţi sunt împotriva traseismului politic*. Din fapte, situaţia este cu totul contrară. Poate aţi uitat ordonanţa pritocită de Liviu Dragnea prin care, fără riscul de a-şi pierde mandatul (cum zicea legea), orice primar putea să-şi alagă partidul din care să facă parte. De preferat, în cazul expus: Partidul Social Democrat. Deh, vântul alegerilor sufla rece, procentele-i dureau rău, au dat şi ei o ordonanţă, nu au dat la nimeni în cap… Ei bine, acum e rândul celor din PNL să întoarcă favorul: prin urmare, o parte din șefii județeni liberali au dat sfoară în teritoriu că primarii social-democrați care sunt „buni gospodari” și nu au probleme în justiție sunt așteptați la o cafea pentru o discuție despre alegerile locale din 2020.

Traseismul şi puterea de înregimentare a politicienilor altora în teritoriu fac parte din Barometrul puterii baronilor locali (Baronmetru, ca să zic aşa). Oricât s-ar screme unii lideri naţionali să pară europeni, în teritoriu tot trocul medieval e la putere. Să nu îmi spuneţi că aveţi amintiri cu vreun director – de şcoală, de spital, de deconcentrată, regie, de orice poate naşte vreo sinecură în bani publici, care să nu fi fost numit politic… Baronilor partidelor nu le mai ajung pâinea şi cuţitul deconcentratelor, acum vor la guvernare. Şi ce frumos exemplu despre cum este să zici „scoală-te, să mă aşez eu” ne-au dat liberalii chiar la final de an când liderul PNL Argeş, Adrian Miuţescu, a fost numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial… Şi să nu rămână singur, i-au reîntregit „famiglia” cu fi-su, Răzvan Miuțescu, care a fost detaṣat la Curtea de Conturi, unde (cică) se ocupă cu activitatea de control, după cum informează site-ul institutiilestatului.ro. Ce poate controla un individ de nota 3 (TREI!) la examenul de Bacalaureat, doar Premierul Mandolină ne poate spune.

Constat că s-a deschis robinetul către găuri, că “România are potenţial de creştere economică”. Nu mai este mult până când vom afla că economia duduie mai ceva ca pe vremea lui Tăriceanu, ca să nu mai pomenesc de vremea lui Văcăroiu când ministrul de Finanțe făcea leul într-o zi cât alții averi într-o viață. Că, întotdeauna, de la Putere se vede altfel decât din Opoziție.

Iar dacă aţi uitat cum se vedea de la Putere avuţia publică pe vremea liberalui (pe atunci) Călin Popescu Tăriceanu, vă reamintesc eu cam ce au găsit contabilii Curţii de Conturi în urma guvernării acestuia: „şoferi plătiți pe drepturi de autori, piloți și copiloți plătiți pe contracte de prestări de servicii fictive, angajați-fantomă”… şamd, până la o gaură de câteva miliarde de euro la buget. Care buget pornise pe plus cu el la cârmă.

Şi, gata!

* Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că partidul pe care îl conduce va depune un proiect de lege prin care va fi interzis traseismul politic, una dintre prevederile iniţiativei fiind ca un parlamentar să îşi piardă mandatul dacă pleacă din partidul pe listele căruia a fost ales.

„Vom depune un proiect de lege pentru a combate traseismul politic, o chestiune care este solicitată de 90% din societatea românească şi cred că este momentul să punem piciorul în prag şi să arătăm clar cine vrea perpetuarea traseismului politic şi cine nu vrea perpetuarea traseismului politic. În ce ne priveşte pe noi, vom iniţia un proiect de lege pentru a interzice traseismul politic, iar parlamentarii care îşi părăsesc partidul pe listele căruia au fost aleşi, să îşi piardă mandatul”, a anunţat Ludovic Orban la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL, potrivit News.ro

Întrebat dacă o asemenea prevedere nu ar contraveni Constituţiei, liderul liberal a spus că asupra acestui aspect se va pronunţa CCR dacă va fi sesizată. „Dacă e neconstituţional, să se pronunţe Curtea Constituţională. Ceea ce mă priveşte pe mine ca om care fac parte din societatea românească, ca om care se întâlneşte în fiecare zi cu cetăţenii români şi care ştiu foarte bine ce gândesc oamenii, fenomenul traseismului politic trebuie oprit pentru că el este de fapt o gravă deteriorare a mandatului reprezentativ şi a democraţiei în România. De-a lungul timpului s-au constituit Guverne care în votul care exista în spatele parlamentului nu aveau nici 35%“, a completat Orban. (Adevărul, 28 august 2017)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *