Din oras

Ploaia face neîncăpătoare mijloacele de transport ale CTP, la orele de vârf

Zeci de oameni se înghesuie în mijloacele de transport ale Companiei de Transport Public, uşile maşinilor abia închizându-se. E o imagine care se repetă la fiecare ploaie.

Deşi CTP a mărit capacitatea de transport cu 30%, odată cu începerea şcolii, la orele de vârf, maşinile se dovedesc insuficiente şi prea mici, atunci când plouă.

„De-obicei merg pe jos, însă în zilele în care plouă apelez la mijloacele de transport în comun. Cred că voi investi într-o pereche de cizme şi o pelerină, ţinând cont de îngrămădeală. Nu ai aer în troleu”, mărturiseşte Georgiana, o tânăra care merge zilnic pe jos, din Mănăştur până în centru.

Din cauza aglomeraţiei şi a câte unui şofer care îşi parchează maşină pe prima bandă, îngreunând sau blocând accesul în alveole, ori blocând efectiv traficul, circulaţia este mult îngreunată şi programul de transport este dat peste cap.

Se întâmplă ca minute în şir să nu ajungă niciun troleu sau autobuz, ca apoi să sosească 3-4, unul după altul.

„Aşteptam dimineaţă un 25. Am stat mult şi bine. A venit unul, pe care l-am pierdut. Apoi, minute bune, nu a mai apărut nimic. Şi apoi au venit unul după altul un 6, 7, 43 şi 25. Nici nu încăpeau câte două în staţie, că era coadă. Tot pe rând şi-au oprit uşile. Mulţi oameni s-au dat jos, că nu pleca şoferul cu oameni pe scară, că nu se puteau închide uşile”, mărturiseşte un alt călător.

Nici varianta „taxi” nu este una pe care să vă bazaţi. Deşi taximetriştii „se bagă” şi fac fel de fel de artificii pentru a ajunge la destinaţie, puteţi aştepta chiar şi 10 minute până să oprească o maşină sau până să va trimită o companie de taximetrie maşină.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *