Mall-ul lui Sile Pușcaș, sătmăreanul care a construit pe locul fostei frabrici de bere URSUS, se destramă ”în acte”. Societatea comercială AVEREST CENTER SRL pe care funcționează Platinia Shopping Center s-a adresat Tribunalului Comercial Cluj cu solicitarea de a intra în insolvență, după ce s-au cumulat datorii de peste un milion de euro.
Procedura se va face sub supravegherea unui om de-al ”casei” prin intermediul EURO INSOLV SPRL din Satu Mare. Societatea comercială îl are ca asociat și adnimistrator pe Sandor Mihai Szabolcs, cel care a dat țepe furnizorilor și de pe Food Hub SRL, firma pe care funcționau restaurantele AMAGUSTO și SAKURA din Platinia Shopping Center.

„Admite cererea formulată de către debitoarea . În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei . În temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Desemnează administrator judiciar provizoriu pe , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 şi art. 59 din Legea nr. 85/2014 şi care va beneficia de un onorariu provizoriu în sumă de 1000 lei/lună, în condiţiile legii. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune administratorului judiciar provizoriu să efectueze notificările prevăzute de art. 99 şi 100 din Legea nr. 85/2014 creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru efectuarea menţiunii. În temeiul dispoziţiilor art. 75 coroborate cu cele ale art. 76 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
Dispune comunicarea sentinţei de deschidere a procedurii instanţelor judecătoreşti în a căror circumscripţie se află sediul debitoarei declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată, şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Fixează termen limită pentru depunerea raportului prev. de art. 58 alin.1 lit. a rap. la art. 92 alin.1 din Legea nr. 85/2006 la data de 18 august 2020, sala 12, ora 10,00. Fixează termen limită pentru depunerea raportului prev. de art. 58 alin.1 lit. b rap. la art. 97 alin.1 din Legea nr. 85/2006 la data de 8 septembrie 2020, sala 12, ora 9,00. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 10.09.2020, conform dispoziţiilor art. 100 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2014. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor în BPI”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului Comercial Cluj.
Datorii de peste un milion de euro…
Actuala AVEREST CENTER SRL a fost înființată de către Vasile Pușcaș și se numea Platina SRL. Firma a început să funcționeze din 2015 prin administrarea lui Sandor Mihai Szabolcs. În toamna aceluiași an, Pușcaș cedează tot și iese din acte în mod direct.
„Subsemnatul PUSCAS VASILE cesionez toate cele 20 parti sociale a cate 10 lei fiecare pe care le detin la PLATINIA CENTER – S.R. L. catre SANDOR MIHAI-SZABOLCS in suma de 200 lei. Declar ca am primit suma de 200 lei de la SANDOR MIHAI-SZABOLCS si nu mai am nicio pretentie de la acesta sau societate. Prin aceasta cesiune pierd calitatea de asociat la societatea PLATINIA CENTER – S.R. L.” se arată în istoricul firmei.
La sfârșitul anului, Florisal S.A. (societatea principală a lui Sile Pușcaș) ia un credit de la Libra Bank în valoare de 40 de milioane de lei și garantează cu terenul pe care urma să fie realizat mall-ul Platinia: „se garantează cu ipoteca imobiliara asupra terenului in suprafata de 10.161 m.p. situat in municipiul Cluj-Napoca, calea Manastur nr. 2-6, judetul Cluj, detinut in coproprietate de Societatea FLORISAL – S.A. si Societatea DRUSAL – S.A., teren pe care urmeaza a fi edificata constructia cu destinatie mixta (rezidential+comercial), cu regim de inaltime tronson S+P+M+11E cu o suprafata utila de 28.518 m.p.”
În 2017, odată cu inaugurarea clădirii, societatea Platinia SRL își face punct de lucru pe Calea Mănăștur, în Cluj-Napoca, iar în anul următor firma își schimbă denumirea îîn AVEREST Center SRL și se mută cu sediul înapoi în Satu Mare.
Iată raportările financiare din tot acest timp:
Semnalul de alarmă, dat prin comunicat de presă
Restaurantele Amagusto și Sakura falimentate în acte, dar deschise
La mai puțin de doi ani de la inaugurarea centrului comercial Platinia, ”investițiile” din banii de pe gunoaiele sătmărenilor s-au dovedit păguboase. În 2018, cei doi parteneri de afaceri ai lui Sile Pușcas au ajuns în faliment cu firma Food Hub, societatea comercială prin care funcționau restaurantele AMAGUSTO și SAKURA din Platinia Shopping Center. Și au reușit: firma a fost radiată, iar restaurantele au rămas în funcțiune.
Food Hub SRL și-a cerut insolvența și respectiv falimentul, din cauză că restaurantele nu aveau clienţi. Mai mult, cei doi administratori Emil Cosmin Sindean și Mihai Sandor Szabolocs au reușit să țepuiască angajații, furnizorii și colaboratorii de pe cele două localuri. Datoria cu care au intrat în faliment era de peste trei milioane.
În decembrie 2019, Tribunalul Comercial Cluj a închis procedura:
„Aprobă raportul final privind închiderea procedurii insolvenţei, întocmit de lichidatorul judiciar Societatea E I SPRL în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei SC F H SRL şi, în consecinţă:Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei.Dispune radierea debitoarei din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj.Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a jud. Cluj şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj.Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi.Executorie”, se arată în soluția pe scurt.