Politica

Pivariu și-a construit un buget electoral pentru 2024

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, și-a făcut o strategie menită să îi maximizeze șansele pentru obținerea unui nou mandat. Comuna are un buget istoric, de 220 de milioane de lei, buget construit astfel încât să fie finalizate proiectele începute deja, iar Pivariu să poată tăia panglici în campania electorală. 

Pivariu tocmai a anunțat că va candidat pentru un nou mandat, astfel că se va grăbi să finalizeze cât mai multe proiecte pentru a avea cu ce să vină în fața floreștenilor când le va cere votul.

Chiar dacă bugetul este unul foarte mare, nu prea sunt proiecte noi pe lista de investiții, cele mai multe proiecte sunt începute sau vor începe în 2024.

Cele mai importante sume de bani se vor duce spre finalizarea lucrărilor începute la strâmtoarea Tera – 15 milioane de lei , parcul de agrement Poligon – 22 de milioane de lei,  canalizare în Tăuți – 16 milioane de lei, modernizare străzi – 11 milioane de lei,

De asemenea, îl vom putea vedea pe primar la debutul lucrărilor pentru o nouă școală în Florești, o nouă grădiniță în Luna, și una în Tăuți. Că doar asta cer floreștenii: creșe, grădinițe, școli. iar primarul le va da, iar în schimb le cerșește voturile. Mai un parc, mai un asfalt și cu puțin noroc mai obține un mandat. Pivariu beneficiază și de o conjunctură favorabilă. În ciuda unei activități intensa timp de aproape patru ani în Consiliul Local, USR mizează din nou pe Flaviu Udrea, același candidat din 2020, asta deși acesta a lipsit din anteția publică în ultimii ani. E adevărat că acum 4 ani Udrea a fost foarte aproape să îl bată pe Pivariu, dar contextul e cu totul altul acum. Chiar dacă cei din USR au început un marș forțat și îl afișează pe Udrea peste tot, Bogdan Pivariu deține avantajul de a fi primarul în funcție, avantaj pe care nu l-a avut acum patru ani și tot a câștigat alegerile.

Bugetul comunei Florești poate fi consultat AICI