Despre petrecerile ilegale organizate și multe ”sparte” de polițiști în perioada de pandemia, s-a tot scris. Ziar de Cluj chiar a documentat astfel de ”party”-uri de inconștienți. Presa scrie, poliția acționează (mai mult la sesizarea vecinilor), petreceri se organizează în continuare. Nu avem nimic cu petrecerile, ci doar cu leglitatea organizării acestora în timpul limitărilor impuse de pandemie. Și nu pricepem de ce, prin simplă monitorizare, autoritățile responsabile cu aplicarea legii, nu fac nimic pentru a-i prinde pe organizatori și a le întocmi dosare penale, pentru a descuraja astfel de manifestări? Ori e legea egal valabilă pentru toți, ori este facultativă și nu se aplică șmecherilor? Într-un stat eșuat ca România în care polițiștii iau de pe stradă și duc în pădure să-i bată pe cei ai ”căror ochi nu sunt plăcuți”, am putea să credem că astfel de indivizi au protecție chiar de la unii infiltrați la uniforma statului.
Un părinte, îngrijorat de situație, ne-a scris despre un astfel de ”party” care se pare va avea loc chiar în acest weeckend. Nu dăm numele celui care ne scrie, reproducem scrisoarea ca atare:
”Doresc sa va aduc la cunostinta o situatie care se repeta de multa vreme, daca nu la fiecare final de saptamana, la doua sigur.
Niste persoane inconstiente sau debusolate din cauza stilul de viata, organizeaza in mod frecvent petreceri cu muzica de asta moderna ca la festivaluri, cu zeci, poate chiar sute de tineri, unde din cate banuiesc, se si consuma tot felul de substante nocive, nu doar alcool. Acestea tin poate cateva zile si cred ca tinerilor li se cer sume mari de bani ca sa participe si sunt bine organizati pe facebook.Nu doresc sa intru in detaliile care tin de familia mea, dar am incercat sa obtin cat mai multe informatii de pe aparatele copilului meu si am reusit sa vad ca si la la acest final de saptamana se va organiza un asemenea chef.
Eu nu stiu, dar nu vede, nu aude nimeni din zonele respective ca au loc asemenea chefuri?? Ce face politia?? Tind sa cred faptul ca sunt mana in mana cu ei.
Acum 2 saptamani m-am dus personal la Politia din Cluj si le-am zis despre situatie si am fost tratat cu o aorecare nepasare, au zis ca imi multumeste si ca de acolo se descurca ei. Nu mi s-a luat nici o declaratie. Nici nu am mai auzit nimic de atunci. Dar copilul meu o incercat iar sa ma minta ca sa mearga acolo. Apoi l-am auzit ca vorbeste la telofon si se interesa cum a fost si din cate am inteles, totul a decurs bine, nu i-a deranjat nimeni, nici o autoritate. Cheful a tint de vineri pana duminica. Din ce am putut sa-mi dau seama, majoritatea au loc la ceva cabana de pe langa Somesul Rece, sau Racatau, ”La Ionel” se cheama, dar se mai tine si la ceva cabana retrasa din Cheile Tureniului.
V-am trimis si o poza cu anuntul la petrecere.
Daca mai aflu ceva, va mai scriu.
Stiu ca dvs faceti dreptate, va rog sa faceti ceva si in aceasta situatie alarmanta. Multumim!”
PS: Mulțumim și noi pentru încredere. Ziar de Cluj nu face dreptate. Că nu suntem nici procurori, nici judecători – singurii îndreptățiți să caute, respectiv, să aplice, dreptatea. Ziar de Cluj relatează faptele, uneori respingător de frustre în nuditatea lor și militează pentru aflarea adevărului și aplicarea dreptății.
Și, atât.