Politica

Petre Daea, despre canalele de irigații: „Am distrus cu mâna noastră ce am avut”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat, referindu-se la canalele de irigaţii, că “am distrus cu mâna noastră ce am avut”, menţionând că în agricultură nu trebuie să opreşti programele pentru că nu le mai iei din acelaşi loc. El a anunţat că doreşte realizarea de staţii de pompare dotate cu echipamente moderne, care să consume puţin curent.

Petre Daea a făcut, joi dimineaţă, o vizită la Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) Movila.

“Se pune întrebarea ce caută ministrul Daea pe aceste canale? Caută ceea ce am pierdut de-a lungul vremii. Uitaţi cum am pierdut de 30 de ani canalele acestea. Am pierdut dalele de pe ele. Anul trecut au fost decolmatate, pentru că aici au fost pline cu pământ. Constructorul a executat lucrarea de decolmatare pentru că s-au oprit lucrările de investiţii, iată ce vegetaţie şi practic acest canal este impracticabil”, a declarat ministrul Agriculturii.

El a precizat că nu este adevărat că se pierde apa din canalele deschise.

“Am spus-o de fiecare dată şi o repet. Am distrus cu mâna noastră ce am avut, foarte bine făcut. Şi uitaţi-vă canale dalate, pentru că se pune tot mereu întrebarea ”România are canale deschise unde pierde apa datorită lipsei de impermeabilitatea a canalului”. Nu e adevărat. Uitaţi-vă, aici e proba! Canale de acestea au fost impermeabilizate cu folie, au fost puse dalele respective pentru a proteja taluzuri şi de-a lungul vremii pe de o parte am distrus dalele, s-a dus şi folia de pe ele şi arată cum îl vedeţi acum”, a explicat Petre Daea.

El a precizat că în agricultură nu trebuie oprite programele.

“Anul trecut spuneam că patru luni de zile s-au oprit investiţiile aici. Aşa mi-a spus constructorul. Justificarea faptului că în agricultură nu trebuie să opreşti programele. Iată justificarea faptului că în construcţiile acestea hidroameliorate este o pagubă în condiţiile în care opreşti, nu le mai iei din acelaşi loc, că uite, nu le mai luăm unde le-a lăsat, acum e cu vegetaţie, acum trebuie curăţită vegetaţia, lucru care s-a făcut, să erbicidăm în aşa fel încât  să nu mai crească vegetaţia pentru a putea curăţi taluzurile şi punem folie, realizăm impermeabilizarea, nu pierdem apă pe aceste canale”, a mai transmis ministrul Agriculturii.

El a mai anunţat că un obiectiv important este realizarea staţiilor de pompare şi echiparea lor cu mijloace moderne de pornire.

“În proiectele pe care le-am făcut şi în proiectele pe care le executăm urmărim trei obiective mari. Primul obiectiv este acela ca să realizăm staţiile de pompare, să le echipăm, cu mijloace moderne de pornire, practic să le automatizăm, să consume puţin curent. Al doilea punct este acela de a asigura secţiunea de scurgere. Curăţim  secţiunile de scurgere ale canalelor în aşa fel încât ca apa să se ducă lin spre staţiile de punere sub presiune. Şi al treilea obiectiv este acela de a impermeabiliza canalul. Prin aceste lucrări pe care le vedeţi, acest lucru se face”, a mai transmis Petre Daea.