Un bărbat s-a trezit sedus și abandonat de către două femei care se aflau în Piața Gării, în zona unui casino. Povestea pe scurt, victima celor două femei, Salonica Argheluș și Melinda Kovacs, a câștigat puțin peste 4.000 de euro la jocuri mecanice. Femeile l-au sedus și l-au ținut de vorbă, până când una dintre acestea i-a sustras portofelul din buzunar. După ce i-au furat banii s-au făcut nevăzute, fugind spre complicele lor, Dan Zagor. În momentul în care bărbatul s-a prins că a fost jefuit a fugit după cele două hoațe însă s-a ales cu o bataie zdravănă de la complicele lor.
Incidentul s-a petrecut la începutul lunii, iar două săptămâni mai târziu, în urma unor percheziții domiciliare, cei trei inculpați au fost capturați și arestați preventiv.
„Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au identificat și reținut pentru 24 de ore 3 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Din investigații a reieșit faptul că la data de 4 august, a.c., în jurul orei 16.30, ar fi deposedat, prin acte de violență, un bărbat de 48 de ani, de aproximativ 4400 de euro.
La data de 24 august, a.c., au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, în Cluj-Napoca și Vultureni, fiind astfel depistate persoanele în cauză.
În baza probatoriului administrat, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, iar ulterior, au fost prezentați magistraților, fiind dispusă arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile”, arată cei de la IPJ Cluj.
strict pentru semnalizarea provizorie