Justitie

Pentru funcții în ocoalele silvice cu pierderi de lemn, apăsați tasta 1. Vă răspund cei din PSD care ”merg la prefect” în audiență, ca să vă ”rezolve” (STENOGRAME)

Ziar de Cluj începe o serie neabordată din romanele cu furturile de pădure din județul Cluj. De data aceasta, ne-am întors fața către puținele dosare care au ieșit din sertarele parchetelor locale, că de DNA Cluj nu are rost nici să visăm că ar fi în stare să finalizeze dosarele cu retrocedările din zona de munte, cum e cel al ”dispărutului” Adrian Zaharia.

Însă, au existat și procurori care și-au făcut treaba și au cercetat penal pădurari sprijiniți de politicieni pentru a sătura burțile unui sistem corupt ce s-a încheiat cu prea puține condamnări, prea puține prejudicii recuperate și prea mulți pensionați în apartamentele lor de la Cluj-Napoca sau case mansardate cu lemnul din pădurile zonei de munte.

 

Episodul de astăzi îl are ca protagonist pe Gheorghe Vușcan, fostul prefect al județului Cluj.

Procurorului OVIDIU TODORUȚ a început un DOSAR PENAL, în 2014, în urma denunțurilor formulate de polițiștii din  Beliș, cum că Ioan Mâț dorește să îi mituiască, ca ulterior ei să ”închidă ochii” când văd anumite transporturi de lemne. Atât de stufoasă a fost ancheta derulată de procuror, încât, pentru infracțiunile principale au fost trimiși în judecată OPT inculpați și firma Valea Brazilor SRL, înființată de șpăgarul Ioan Mâț.

Dar din acest dosar, procurorul a disjuns partea cu traficul de influență efectuat de Gheorghe Vușcan, în perioada aceea prefect al Clujului. Pe cât a fost de ușoară speța, pe atât de îngropată a devenit în ultimii ani. Dosarul început în 2014 a văzut lumina zilei doi ani mai târziu, inculpații fiind trimiși în judecată la Tribunalul Cluj. În vreme ce acest dosar se află pe rol, de dosarul lui Vușcan nu s-a mai auzit nimic. Nici măcar Vușcan nu a știut de dosar.

OVIDIU TODORUȚ, spunea în 2016 că: „există indicii rezonabile că numitul Gheorghe-Ioan Vușcan, Prefectul Județului Cluj, a folosit, în perioada februarie 2015 – aprilie 2015, influența și/sau autoritatea sa în scopul angajării numitei Todea Livia (soția inculpatului Todea Traian) pe un post în cadrul Ocolului Silvic Beliș”. Acest aspect a fost descoperit de procuror în timp ce efectua urmărirea penală împotriva pădurarilor, tăietorilor de lemne și beneficiarilor unor sume de ”protecție”.

Todea Livia nu a fost trimisă în judecată, dar, soțul acesteia da.

„Dispun trimiterea în judecată (…) a lui Todea Traian, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, abuz în serviciu, prev. De art. 297 alin 1 C. penal și fals intelectual, prevăzut de art. 321 C. penal.  ”, a decis procurorul TODORUȚ.

Din stenogramele de la dosar, reiese că Todea îi cerea nevestei să se prezinte în anumite locații pentru ca să fie ”treaba rezolvată”, cel mai probabil fiind vorba despre angajarea ei la Ocolul Silvic Beliș.

 

Lemnul trage la PSD Cluj

Și pentru că e episod pilot, iată și o stenogramă din discuțiile purtate de Todea Traian un ”pădurar cu prieteni” și cu o nevastă ce trebuia ”băgată” la Ocolul Silvic Beliș.

TODEA Traian: Să te ceri să vii până-n Huedin.

TODEA Livia: Nu.

TODEA Traian: Hâ?

TODEA Livia: Nu. De ce?

TODEA Traian: Nu poți? Era o TREABĂ de REZOLVAT.

TODEA Livia: Nu pot. Tu nu poți?

TODEA Traian: Io-s aici la ocol, la Hodin, dar ar vrea să STEIE de vorbă cu tine. Am să văd ce pot io REZOLVA. Le spusei că … îi spusei la italianu că nu poți, că ai vreo 4 profesori, ori 5.

TODEA Livia: Da, că mai ales cu acesta, cu care am … cu Vlas, Vlehaș, nu pot.

TODEA Traian: No lasă, dacă nu poți, nu poți. Lasă că văd ce pot io rezolva.

TODEA Livia: D-apăi … de ce la Huedin și nu la Beliș?

TODEA Traian:  Mă, nu mă, io-s aici, că ei îs la cadastru, înțelegi?

TODEA Livia: E?

TODEA Traian: Domnii de la Cluj, consilierul lui șefu mare de la PSD-u.

TODEA Livia: E? No bine.

TODEA Traian: No de aia.

….

TODEA Traian: No lasă să vedem ce pot io rezolva, dă-o-n …., vedem … zâsă italianul că sută la sută, no, da … poate că vreau să-ți puie zece întrebăi ție. Îi spuse italianu și una și alta despre tine și apoi se convinseră oamenii. Sunară pă Oleleu, sunară pă acela … cum îi zice? De la PSD-u … zii … președintele de o zis că vine aici la Hodin.

TODEA Livia: Popovici?

TODEA Traian: Ee.

TODEA Livia: Cordoș?

TODEA Traian: E, Cordoș, e. Amu acela rămâne să ieie legătura cu prefectu (…)

TODEA Livia: Și?

Todea Traian: Și îi la Prefectură la ședință.

Și ca să înțelegeți mai bine discuția, înainte să își sune soția, Traian Todea poartă o conversație cu un ”localnic influent”, care a decedat anul trecut, se arată cum PSD își punea oamenii în ”mafia lemnului”. Todea Traian vorbește cu Traian Cacaina, un localnic ce în trecut s-a remarcat ca ”șmecher” prin furturi de cărți funciare și tăieri de arbori nemarcați. Asta în vreme ce Todea era pădurarul ce trebui să împiedice afacerile ilegale ale lui Cacaina.

TODEA Traian: Da.

CACAINA Traian: Alo?

TODEA Traian: Da

CACAINA Traian: Mă auzi?

TODEA Traian: Da.

 CACAINA Traian: Ce faci, unde ești?

TODEA Traian: Acasă.

CACAINA Traian: Și Livia unde îi?

TODEA Traian: Livia îi la facultate.

CACAINA Traian: Io-s aicia cu … cu consilieru lui Cordoș.

TODEA Traian: Îha.

CACAINA Traian: Care poate vorbi direct cu Lăpușan.

TODEA Traian: Așa.

CACAINA Traian: O fost planificat că vine astăzi la mine și între altele i-am spus și ei …

(…)

CACAINA Traian: Dapăi stai că-ți spui. Hai tu atunci până la cartea funciară, că io-s aicea cu el … că la Cluj om mere noi altă dată, da hai tu până aici.

TODEA Traian: No hai că viu, ia amu.

CACAINA Traian: Îs la cartea funciară.

TODEA Traian: Bine, sub Ocolu Hodin.

CACAINA Traian: E, exact, da.

 

Politicieni precum Cordoș, Lăpușan sau alți pesediști din Cluj nu erau proști. Negocierile pentru posturi nu se purtau direct, așa cum a făcut toanta de nevasta lui Cordoș, Mihaiela cea care vindea posturi la Spitalul Clinic Județean de Urgență. Nici vorbă. Telefoanele erau date de alții, ei acționau face-to-face, că nu degeaba în perioada aceea existau prietenii între politic și procurorii clujeni. Todea Traian, la fel ca și Cacaina Traian, au decedat, luând cu ei secretele.

 

 

Vușcan: Nu am fost audiat! Dimpotrivă, luptam contra furturilor de lemne

 

Contactat de Ziar de Cluj, fostul prefect Gheorghe Vușcan susține că nu a știut să fie cercetat penal, că nu a fost audiat și că nu îi cunoaște pe soții Todea.

„Cercetat penal pentru trafic de influență? Dimpotrivă. M-am luptat cu toți hoții ăia de lemne de pe acolo. Ce trafic de influență să… Nu. Răspunsul meu este că nu am fost (cercetat pentru trafic de influență). Nu îi cunosc pe Todea Traian și Todea Livia. Nici vorbă.  Eu am fost foarte justițiar pe zona aceasta. Știam că se întâmplă lucruri urâte acolo și m-am luptat foarte mult pe zona aceea. Eu m-aș fi bucurat ca asta să se rețină, nu că să inventeze cineva tot felul de alte lucruri. Nu îl cunosc pe acel procuror. Nu m-a audiat niciodată și nici nu avea nici un motiv să mă audieze. Nu am avut nici un fel de influență, ci dimpotrivă. Am fost un luptător împotriva hoților de păduri și asta știe toată presa și toți clujenii.  Cum era să fac altceva decât să îmi păstrez această verticalitate? Indiferent de cine m-ar fi rugat … știți bine că poate aici … n-am fost ce ar fi dorit alții să fiu … pentru că eu am aplicat legea corect, indiferent de cine m-a rugat și ce a solicitat, indiferent că erau pesediști, peneliști sau de altă culoare politică”, a declarat Gheorghe Vușcan.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *