In vizor

Pentru evitarea carantinării Clujului, Emil Boc recomandă vaccinarea cât mai mult cu putință

Printr-o intervenție telefonică la un post de radio local, Emil Boc a declarat astăzi că obiectivul fundamental al Primăriei este evitarea carantinării Clujului. Potrivit edilului, aceasta se poate face prin respectarea cu strictețe a regulilor de bază și prin „vaccinarea cât mai mult cu putință”.

„La Cluj-Napoca avem o rată de incidență de 3,25 pe județ, 216 cazuri noi ieri. Cum stăm în spitale pe ATI și cât este rata pe municipiu?”, a fost întrebat primarul Boc.

Se pare că nu numai primarul Boc, ci și city-managerul Gheorghe Șurubaru se ocupă asiduu de realizarea obiectivului evitării carantinării municipiului:

„Dacă e 3,20 pe județ, e 4,20 pe municipiu, cam un punct este diferența, în esență, între cele două rate, plus minus câteva numere. (…) Undeva, cam asta am observat eu, că este diferență de un procent peste județ, cam asta este ideea întotdeauna.

Aici, repet încă o dată, trebuie să țineți cont de faptul că testăm mult și de aceea rata este acolo unde este. Pe de altă parte, după aia, cer carantină. Aici e profund nedrept și eu înțeleg nemulțumirea de la Timișoara. Zice: domne, testăm mult, intrăm în carantină, testăm puțin, nu ne bagă nimeni în seamă, stăm și ne vedem de treabă. Asta nu e fair-play, pentru că, dacă nu ponderezi rata de infectare cu numărul de teste, ajungi la asemenea decizii care nu sunt corecte.

Noi am stabilit ca obiectiv fundamental: evitarea carantinării! Este obiectivul cel mai important pe care îl avem în materie de sănătate, în acest moment, prin măsuri precum: respectarea cu strictețe a regulilor de bază; 2. vaccinarea cât mai mult cu putință și cât este posibil! Am mai deschis încă 6 fluxuri de luni înainte, deja de ieri se pot face programările la cele 6 fluxuri suplimentare față de cele existente și susținem prin toate mijloacele aceste elemente, susținerea spitalelor cu tot ceea ce înseamnă infrastructură, resurse ca să poată face față și pregătirea pentru a  nu se ajunge la Terapie Intensivă, prin acele tehnici pe care la Cluj le-au dezvoltat foarte bine colegii noștri din sistemul medical, și anume preterapia intensivă, acel element de oferire de oxigen ca să nu ajungi în stare critică și aici s-a demonstrat la Cluj că, iată, am reușit să evităm, și când am avut 9 la mie am reușit să evităm carantina, vă amintiți perioada aceea, de asemenea, colaborarea cu Direcția de Sănătate Publică, și aici vă spun că domnul Moisescu face o treabă excepțională în ecosistemul acesta de sănătate publică de la Cluj, împreună cu prefectul, cu doamna subprefect Irina Muntean și, evident, cu primarii care au obligațiile legale, mai ales acum pe centrele de vaccinare unde este o povară destul de grea pe noi, cel mai complicat lucru fiind acela de a asigura medicii coordonatori de centre de vaccinare, după aceea asistente, după aceea registratori medicali și să ai asigurată resursa umană într-o situație în care școlile s-au redeschis și nu mai poți să utilizezi la fel de bine ca în trecut medicii școlari. Dar, aici, domnul Mocanu, Direcția de Asistență Socială, și domnul Șurubaru, colegul meu, sunt în permanent contact cu tot acest ecosistem despre care am vorbit, obiectivul nostru, al tuturor, fiind acela de a evita carantina. Sperăm să nu ajungem într-o situație excepțională, care să conducă la alte decizii, dar obiectivul, repet, este cel despre care am vorbit.

Spitalele fac cu greu față situației existente, este o presiune crescândă, adică o presiune în creștere asupra spitalelor, este adevărat acest lucru, dar am încredere în corpul medical clujean și în capacitatea lor de a găsi soluții astfel încât să evităm blocarea practic a Clujului și distrugerea calității vieții, oricum afectate destul de serios deja în acest moment.

Ca să nu mai vorbim de partea economică atât de importantă pentru fiecare dintre noi pentru că, până la urmă, locurile de muncă sunt cele care ne asigură existența de zi cu zi și, repet, mare grijă la partea de sănătate!”, a încheiat primarul.

Pe lângă vaccinare, purtarea măștii, spălatul pe mâini ș.a.m.d., introducerea mai multor autobuze și tramvaie în circulație, la orele de vârf, ar fi o măsură foarte bună pentru evitarea aglomerației, a transmiterii coronavirusului și a carantinării. Purtarea măștii în toate sediile Primăriei sau peste nas de către toți polițiștii locali aflați în misiune ar fi o altă măsură dezirabilă.

Citiți și:

Contrar legii, la Primăria Cluj-Napoca, unele casiere poartă masca sub bărbie, expunându-i pe contribuabili riscului infectării cu noul coronavirus

Emil Boc a postat o fotografie cu un polițist local cu masca sub nas, în timp ce amenda un clujean. La sesizarea Ziar de Cluj, poliția l-a amendat pe polițistul local

Polițist local, suprins cu masca sub bărbie chiar în centrul Clujului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *