Consilierii locali ai PNL şi UDMR au dat dovadă de voinţă politică și la ultima ședinţă a deliberativului. Aceştia au votat alocarea către o casă de avocatură a sumei de 30.000 de euro plus TVA. În aceste condiţii se mai justifică slariile celor 25 de jurişti anajaţi ai Primăriei?
Pentru a contesta în instanţă măsurile dispuse de către Curtea de Conturi în 2016, respectiv 2017, municipalitatea clujeană va apela la serviciile unei case de avocatură. În acest sens în ultima şedinţă a fost adoptat un proiect de hotărâre prin care o fost alocată suma de 30.000 de euro. Casa de avocatură care va reprezenta Primăria în instanţă pe 10 august nu a fost aleasă, urmând ca, în scurt timp, administraţia condusă de Emil Boc să demareze procedura de achiziţie directă privind o selecie de oferte. Dosarul aflat pe rolul instanţei se judecă pe fond, termenul fiind stabilit pentru data de 10 august ceea ce lasă puţin timp de pregătire pentru firma care va reprezenta, nu pe puţini bani, interesele lui Emil Boc de a se apăra de acuzațiile aduse de către Curtea de Conturi cu privire la cum a cheltuit banii clujenilor pentr a sponsoriza tot felul de sindrofii denumite non-profit, dar care au fost descoperite ca fiind extrem de profitabile.
“În anul 2017, în urma auditului efectuat de către Curtea de Conturi a fost întocmit procesul verbal de constatare prin care organul de control a reţinut un număr de 30 de abateri de la legalitate şi regularitate la ordonatorul principal de credite şi un număr de 10 abateri de la legalitate şi regularitate la unităţile subordonate”, se arată în referatul proiectului adoptat de Consiliul Local.
Raportul Curţii de Conturi nu a fost prezentat consilierilor locali, deşi acesta a fost cerut încă de acum un an. Din informaţile publicate de Ziar de Cluj, în raportul Curţii de Conturi s-a arătat că Primăria a acordat nelegal drepturi salariale (stimulente) angajaţilor din aparatul de specialitate al primarului şi din serviciile publice subordonate. Plata nejustificată a unor drepturi de personal s-a făcut prin stabilirea eronată a salariului în cazul personalului nominalizat în cadrul unor echipe de implementare a proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile.
Firma de avocatură care va fi aleasă în urma selecţiei de oferte va avea de contestat inclusiv acordarea nelegală de finanţări nerambursabile de la bugetul local unor asociaţii şi fundaţii.
În ultima şedinţă a Consiliului Local s-a petrecut un lucru foarte ciudat. Proiectul de alocare a sumei de 30.000 de euro, votat de UDMR şi PNL (principalele partide beneficiare a mânăriilor făcute prin sponsorizări de fundații și asociații), a fost pus pe ordinea de zi la proiecte suplimentare, punctul 40 f, însă pe site-ul primăriei acest proiect nu există nici la 3 zile după ce a fost votat, ultimul proiect fiind 40 e.
În contextul în care primăria Cluj-Napoca are un departament juridic cu nu mai puţin de 25 de angajaţi a căror salarii medii depăşesc 600 de euro pe lună, Ziar de Cluj propune, pentru o bună gestionare a banului public tăierea salariilor acestor funcţionari publici ce pierd pe banda ruantă procesele şi angajarea unei firme de avocatură care, nu e aşa, poate face minuni.
Cel mai probabil că firma care va încasa cei 30.000 de euro va fi una apropiată vechiului PDL. Timpul va lămuri acest aspect.