Editorial

Peninsula poate sa plece acasa. Clujul a fost deja "electrocutat" de Electric Castle

Cand primarul Clujului, Emil Boc, iti promite sprijin financiar si logistic ca sa vii in inima Transilvaniei, ca sa pleci din Targu-Mures, orasul care nu mai vroia sa sustina Peninsula, atunci te gandesti foarte serios ca vor fi asteptari inalte.

Peninsula a poposit la Cluj azi iarna pe un bulgare enorm de bucurie. Iar bulgarele enorm s-a transformat  spre primavara intr-o avalansa de dezamagiri.

A fost mai intai proasta comunicare cu presa si cu publicul. Peninsula i-a lasat bosumflati pe targu-mureseni si i-a ignorat pe clujeni. Fanii din Mures meritau o explicatie CLARA si ONESTA, clujenii meritau un cantec de sirena.

Apoi a venit ciordeala, smenul, panglicareala descoperita de ziarul pe care il conduc: aducerea Loreen la Cluj a fost intermediata de asociatia care organizeaza festivalul Peninsula la Cluj si aceasta operatiune n-a fost altceva decat o finantare mascata catre festivalul ce va avea loc in perioada 18-21 iulie pe Valea Garbaului. 

Inca un apoi: apoi a fost asocierea cu Janis, salba de cluburi de mai buna sau mai joasa conditie, cu un patron Adrian Munteanu pe care nu il mai respect din 2010, cand a avut tupeul sa ii spuna Adei Milea ca este platita sa cante in local (vezi AICI) si ca a spus că „o artistă de talia lui Janis Joplin nu ar fi avut nevoie de probe de sunet”. Daca Peninsula, festival ce se pretindea cu pretentii, nu a gasit in Clujul asta plin de cluburi un partener mai bun decat Janis, atunci sa se duca dracului cu tot festivalul.

Stirea de azi – ca cel mai mare nume de pe line-up-ul Peninsula se sterge de pe lista – nu face decat sa imi confirme ca oamenii de la Peninsula sunt niste profesionisti de mucava. Cu doua saptamani inainte de data inceperii festivalului, concertul Kaiser Chiefs din 18 iulie a fost anulat. Odata cu el, cade si concertul Dragonforce, programat 19 iulie la Festivalul Peninsula. Organizatorii festivalului au luat teapa de la unul dintre potentialii sponsori principali. Ce ne spune asta? Fie ca s-au bazat enorm pe un sponsor de nivel inferior pentru aducerea unui artist de head-line, fie ca un sponsor de top nu a mai avut incredere in Peninsula.

In timp ce scriam acest editorial, un blogger clujean imi ia din tastatura finalul. Imi scrie Alex Ursa pe twitter: „daca o dau in bara anul asta, o sa le ia fata Electric castle la anul”.

Te inseli, draga Alex, nu o sa le ia fata. Le-a si luat. Electric Castle a fost un succes incredibil.

Si un short reminder ca avem organizatori de super evenimente aici, in Cluj, pe care ii ignoram cu nonsalanta, in timp ce le punem bugetul la picioare unor straini ce traiesc din amintiri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *