Așa că, mai întâi l-a mătrășit pe Sorin Cîmpeanu și încearcă să o scoată la înaintare, pentru a-i suge din imagine, pe consiliera sa pe Educație, Ligia Deca, o doamnă cu un CV impresionant pe care sperăm să nu-l vedem țăndări prea iute. Că noi ne-am obișnuit să apară în zona politicului românesc tot felul de oameni ce par onești, dar au un trecut sulfuros, prin ei înșiși, sau prin familiile lor care i-au educat în ”străinătățuri” pe banii furați de la români. Inclusiv oamenii noi în politică s-au dovedit a fi, în mare, fie colaboratori ai vechii Securități, fie progenituri de-ai ”Ochiului și Timpanul”.
Dar, indiferent ce va face Klaus Iohannis, va ieși din funcția de președinte cu eticheta de corupt. Vedem că Instituția Președinției României își halește ”copiii” mai ceva ca Revoluția: Iliescu a ieșit cu mâinile pătate de sânge (Revoluția, Mineriadele), Constantinescu a fost ”învins de Securitate” (mai drgrabă de plodul său pe care serviciile l-au implicat în trafic de țigări), pe Băsescu l-au dovedit a fi informator al vechii Securități și i-au ronțăit familia cu acuzații și dosare de mare corupție. Despre Iohannis știm că avea corupția în sînge – i s-a activat ca primar al Sibiului, moment în care a crezut că e satrap pe satrapie (boala politicienilor în funcții) și a decis să-și însușească o casă prin fals și uz de fals.
Ce s-a ales din acest dosar penal? Habar nu avem decât de faptul că ne-am ales noi cu un procuror general tiz cu procurorul de caz – amândoi proveniți din județul Alba, amândoi omeniți de Patria recunoscătoare pentru modul în care se depune praf, regulamentar, peste dosarul de fals și uz de fals. Să fi fost Iohannis și familia sa trei babe din Vrancea care au greșit cu sapa și au pus un rând de cucuruz în plus pe ceea ce credeau că este pământul lor, îndată se încorda Justiția și făcea Justiție cu încarcerare, mama lor de babe care fac cu sapa tulburare de posesie, în loc să facă cu mapa, ca mahării, care tubură de posesie miliarde de lei din bugetul Patriei!
Chestie care deja s-a și întâmplat. Justiția este tare ”justițioasă” cu amărăștenii (nu că le-aș plânge de milă) și tare sfioasă cu mahării (până nu primește ordin să-și scoată colții de la naftalină și să muște adânc).
În fine, Iohannis, ca Președinte, doar și-a perfecționat coruptibilitatea: dovadă este acest amic Michael Schmidt cu care a făcut partidă bună și ca primar, dar mai ales acesta din urmă a tras lozul câștigător: sute de milioane de euro câștigate de firmele lui de la bugetul statului, întâmplător, elegant și cinstit, numai de când e președintele României, băiatul pe care-l plimba el cu ”beemveul” prin Sibiu.
Ori a fost licitație cu dedicație, ori pupincurism patronat de Bode pentru stăpânul său Iohannis.
În fine, cum vă ziceam, demisia ministrului Cîmpeanu este doar o reacție din partea președintelui Iohannis de a încerca să limiteze efectele negative ale celor două recente scandaluri publice. Nu știu de ce sunt numai două, nu trei? În fond și premierul Ciucă este acuzat de plagiat. Nu înțeleg de unde atâtat tăcere ”civilă” și mediatică în ce-l privește pe premier? De ce nu protestează Tudor Giurgiu cu pancarta și împotriva lui Ciucă, de exemplu? Ar fi în pericol fondurile TIFF de la Cluj-Napoca, dacă s-ar protesta înainte de a se da semnalul că este voie să se protesteze?
Ne zice Klaus Iohannis, luni, la deschiderea anului universitar: ”Avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului”.
Zău? Ciucă știe?
Ia auziți cântec de sirenă (citez din Primul Voiajor al Patriei noastre extrem de educate): ”Dacă actul de creaţie este fructul libertăţii, educaţia este rădăcina din care aceasta creşte şi dă naştere unei societăţi cu oameni verticali, capabili să-şi pună în valoare talentul şi competenţele, atât pentru împlinirea personală, cât şi pentru binele comun. (…) Din acest motiv, sunt convins că avem nevoie de o reformă profundă a sistemului educaţional, pentru a-l adapta nevoilor secolului XXI şi valorilor europene în care credem. Una dintre aceste valori este integritatea, motiv pentru care îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrităţii şi eticii în viaţa academică. (…) Pentru aceasta, avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului, iar noile legi ale educaţiei trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea şi sancţionarea acestui fenomen toxic al mediului educaţional”.
Pfoa, m-a dat pe spate! Facem diferența dintre toleranță și intoleranță? Că ar trebui să avem intoleranță la furt (de orice fel, inclusiv cel intelectual), ca să avem toleranță zero în orice ocazie care privește orice tip de furt. Ori clasa politico-economică ne-a demonstrat că are intoleranță la Adevăr și tolerează Minciuna, o scuipă cu fiecare cuvând scos pe gură. În politică, în afaceri de cumetrie, în căpușarea rezervorului de funcții publice, numai impostura are șanse de realizare. Impostorii au nevoie de impostori pentru a se valida și a rezista.
Guvernul Ciucă nu a împlinit încă un an. Iar demisia lui Cîmpeanu înu este prima de acest fel din actualul cabinet. În luna decembrie, la doar câteva săptămâni după instalarea Guvernului, liberalul Florin Roman demisiona din funcția de ministru al Cercetării, după ce, în urma unei investigații a cotidianului Libertatea, a ieșit la iveală că acesta și-a trecut în CV o diplomă inexistentă alături de acuzații că ar fi plagiat într-o lucrare științifică.
Și scandalurile despre impostura academică a membrilor guvernului continuă: în luna august a anului trecut ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, și-a secretizat teza de doctorat cu doar o zi înainte ca aceasta să fie publicată de către Ministerul Educației pe o platformă de integritate. Bode, care și-a luat doctoratul în anul 2018 la UBB cu o teză despre securitatea energetică, a anunțat universitatea că refuză publicarea tezei pe motiv că lucrarea a fost publicată la o editură, lucru neadevărat. Iar la începutul acestui an, în urma unei investigații a Emiliei Șercan, chiar premierul a fost acuzat că și-a plagiat teza în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003. Premierul a negat acuzațiile, susținând că lucrarea s-a realizat ”conform cerințelor legale existente la acea vreme” și chiar a cerut instituțiilor abilitate să verifice acuzațiile de plagiat.
Numai că, în momentul în care CNADTCU a vrut să verifice aceste acuzații, premierul a atacat în instanță, susținând că doar Comisia de Etică de la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”, acolo unde și-a obținut doctoratul, poate analiza teza sa. Adică, la fel ca Iohannis în cazul amicului său Schmidt: ”Să se verifice, primesc, dar pe ici, pe colo”…
Presa a scris apoi că unul dintre dosare ar fi fost direcționat prin ”metoda coperta” spre un judecător care a anulat sesizările de verificare a tezei, judecător care ulterior s-a și pensionat. Apoi, într-un alt dosar, judecătoarea Ionela Tudor, de la Curtea de Apel București, ar fi invocat în motivarea sentinței prin care suspenda analiza doctoratului premierului ”nevoia de stabilitate” a țării. Adică poezia cu ”somnoroase păsărele, au nevoie de liniște și ele că se odihnesc după ale poverilor Patriei, care-s grele”,
Aceste scandaluri sunt sub înaltul patronaj al președintelui, văzut atât ca principal arhitect al coaliției cu PSD, dar și ca principalul susținător al premierului Ciucă.
Dacă exista toleranță zero față de hoție, Iohannis nu era președinte, era un număr într-o celulă pentru fals și uz de fals. Maxim se plimba prin curte și pe la vorbitor, nu la întâlniri cu mai marii lumii.