Conducerea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei s-a întâlnit numai cu reprezentanții operatorilor care sunt și furnizori de ultimă instanță (ENEL, CEZ, Electrica, E.ON) înainte de a pune în dezbatere publică un ordin controversat care îi favorizează pe aceștia, potrivit informațiilor HotNews.ro.
Întrebați de jurnalişti de ce nu au fost chemate la discuţii toate părțile interesate, reprezentanții ANRE au spus că ordinul creează obligații doar pentru furnizorii de ultimă instanță. Ceea ce nu este adevărat. Ordinul creează obligații și pentru ceilalți furnizori, însă îi favorizează doar pe marii furnizori. Iar ANRE permite, prin legislație, practici anticoncurențiale. Unele prevederi din lege sunt, practic, cu dedicație.
Răzvan Nicolescu, expert și fost ministru al energiei, consideră, într-un comentariu pe pagina sa de Facebook, că deciziile ANRE pot fi considerate ajutor de stat.
Citez: „Măsura propusă ar putea fi declarată ilegală din perspectiva legislației europene de concurență, putând fi considerată un ajutor de stat pentru patru furnizori sau chiar o acțiune a ANRE de constituire de cartel și segmentare de piață” (…) „Între furinzori trebuie să existe un mediu concurențial corect iar cei care aleg Hidroelectrica, de exemplu, nu trebuie penalizați”.
În primul rând, să nu ne minţim, în România „Preţul pieţei” nu există.
Nu poţi să vorbeşti de preţul pieţei dacă clienţii nu ştiu nimic despre „piaţă” şi rămân la furnizorul actual pentru că aşa le-a spus ministrul Energiei ca acolo „e cea mai bună ofertă”.
Din nou cineva declară că ofertele concurenţiale sunt „mult mai bune” decât ofertele de serviciu universal, dar fără a da nici un exemplu concret.
Vă ofer eu, din partea unui prieten, un exemplu concret: oferta de serviciu universal primită de la Electrica e mult mai bună decât tot ceea ce a găsit pe comparatorul ANRE: 0,55331 lei/kwh, adică 66,4 lei pentru 120 kwh pe lună. Oferta concurenţială e şi mai ieftină: 63,29 lei pentru 120 kwh pe lună.
Numai că exista şi o chichiţă numită „preţ final”. La Electrica, „preţ final” nu e preţul pe care îl plateşte consumatorul pe kwh, ci o chestie de ei inventată, căreia i-au dat un nume: „Valoare Factură”.
Citez: „Prețurile finale nu includ certificatele verzi, contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență, acciza și TVA”. Şi: „Cost informativ, valoarea este calculată pentru un client casnic cu un consum mediu de 120 kWh/lună și nu include costurile cu certificatele verzi, contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență, acciza și TVA”.
Aş fi crezut că nu poţi să vinzi ceva unor clienţi, persoane fizice, fără să le spui preţul pe care îl vor plăti, inclusiv, cogenerări, degenerări, accize şi TVA. Dar, uite, că se poate.
Se poate încălca Legea energiei, conform căreia „prețurile se formează în baza cererii și ofertei, ca rezultat al unor mecanisme concurențiale”, fiind interzisă orice intervenție așa cum este articolul din ordinul ANRE.
Se poate încălca Codul Civil, care prevede că „în prezenţa unui contract cu executare succesivă (aşa cum este energia electrică, care este un bun de gen şi se consumă imediat după ce este livrată/măsurată), părţile pot conveni asupra revocării sau modificării sale însă, aceste operaţiuni juridice nu pot produce efecte retroactive ,şi aceasta datorită ireversibilitaţii prestaţiilor deja executate.”
În România, orice jaf se face cu scopuri nobile.
Puţină istorie nu vă strică: în anii ‘70, România s-a împrumutat din greu pentru investiţii în marile combinate siderurgice, chimice, în rafinării sau centrale electrice şi o mare parte din reţeaua de hidrocentrale. Când Ceauşescu, din rațiuni economice doar de el și alți câțiva de pe lângă el știute, a hotărât să plătească datoria externă cu orice preţ, efectele au putut fi măsurate uşor: întuneric, frig, foame. În limbajul contabililor, planul lui Ceauşescu era „să amortizeze mai rapid mijloacele fixe pentru a trece la surplus operaţional”. Ceauşescu a apucat să ducă până la capăt doar prima parte a planului, amortizarea. De surplusul operațional s-au ocupat, în nume propriu, ceilalți: puţinii care ştiau raţiunea economică exactă. Beneficiarii sunt cunoscuţi în popor drept „băieţi deştepţi”. Și ei chiar sunt mai deştepţi decât se bănuieşte pentru că Hidroelectrica (cei care se fac că o conduc) e atât de proastă încât le livrează curent în flux constant (în bandă). Asta, permanent, indiferent dacă mai este apă în lacul de acumulare sau nu – că nu fiecare hidrocentrală este Porțile de Fier II să stea constant pe firul apei și să producă curent în bandă (și nici măcar nu-s termocentrale – numai dacă nu se pune pădurea din jurul lacului pe foc). Hidrocentralele acoperă în general doar vârfurile de consum, dar băieții deștepți, în colaborare cu cei proști, au semnat contracte reciproc avantajoase.
Astfel, Hidroelectrica se angajează că dă curent cu (de exemplu): 30 de euro/megawatt, continuu, oră de oră, ceas după ceas. Că plouă, că nu plouă. Când se termină apa din lac, băieții deștepți se uită nervos la cei proști: “domnu’, am contract”! Așa că băieții proști pun mâna pe portofelul Hidroelectricii și se duc la shopping la Termoelectrica de unde cumpără, că-i supra-ofertă, curent cu 60 de euro/megawatt să-l poată onora pe cel de 30 de euro/megawatt. Până la băieții proști de la Hidroelectrica n-au ajuns încă noțiunile capitaliste ca: preţ de piaţă, cerere şi ofertă sau disponibilitate a serviciului. Șpaga nu din mofturi de-astea capitaliste se face, primește, dă. Oricum, din cauza acestei practici, în mai mulţi ani secetoşi Hidroelectrica s-a văzut obligată să cumpere curent scump de la Termoelectrica, pe care l-a vândut ieftin către „băieţii deştepţi”. Cel mai deștept fiind Bogdan Buzăianu proprietarul firmei Energy Holding și finul lui Dan Ioan Popescu, cel care a fost ministru al Industriilor la data când ALRO a fost practic obligată să încheie contractul de furnizare de energie electrică cu această firmă. Să ne mai întrebăm și de ce trebuia să cumpere Dan Voiculescu energie de la stat și să o vândă apoi la Metrorex – Metrorex nu putea să-și cumpere și singură?
Aşa şi cu reglementările ANRE: pe unii îi cam trage curentul în piaţa liberă, aşa că şi-au rugat slugile să închidă oferta.
Eu am o nedumerire: dacă toată lumea avizată spune că pentru utilizatorul casnic este cel mai bine să aibă un contract de furnizare de tip „piaţă concurenţială”, de ce prin norma ANRE nu s-a prevăzut ca fiecare utilizator să fie trecut automat şi făra nici o formalitate birocratică pe un astfel de contract la furnizorul pe care îl are în prezent, iar pentru cine doreşte schimbarea furnizorului, sau a tipului de contract, să o poată face oricând ulterior acestui moment?
Că „statul” e plin de nesimţiţi care nu ştiu cum să-şi mai servească adevăraţii stăpâni, care în nici un caz nu sunt cetăţenii români.
Şi, gata!