Politica

Patru scenarii pentru accesul la spectacole și concerte. Dar de ce aceste scenarii nu sunt luate în seamă şi pentru accesul la o viaţă normală?

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat, la B1 TV, că va înainta un set de propuneri conform cărora accesul la evenimente să poată fi permis în baza a patru scenarii:

  • prezentarea unei dovezi de vaccinare anti-COVID-19;
  • prezentarea unui test negativ efectuat cu maximum 48 de ore înainte;
  • prezentarea unui document medical care să ateste imunizarea conferită de trecerea prin boală;
  • testare rapidă înainte de evenimentul respectiv, situație care se aplică persoanelor care nu se încadrează în celelalte trei variante.

Întrebat cum ar putea să arate sezonul cultural în 2021, având în vedere datele disponibile la acest moment, ministrul Culturii a declarat: „În momentul de față, după cum anunța și domnul premier Florin Cîțu, s-au creat mai multe grupuri interministeriale, pe diferite segmente, iar scopul acestor grupuri de lucru este să avem niște norme clare care să ofere predictibilitate după termenul înaintat de premier, cel de 1 iunie, pentru ca organizatorii de evenimente, cei din HoReCa să poată avea un plan A și un eventual plan B în cazul înrăutățirii cifrelor, tocmai pentru că, fără predictibilitate, nimeni nu își poate face niște planuri, atât organizatoric, cât și financiar”.

Chestionat dacă ar putea fi luate în calcul și măsuri pentru a facilita vaccinarea anti-COVID-19 a artiștilor, Bogdan Gheorghiu a susținut că au fost făcute solicitări în acest sens către Ministerul Sănătății, Ministerul Culturii cerând ca artiștii să fie incluși în etapa a doua de vaccinare.

„Din păcate, doar cei din instituțiile subordonate ministerelor au intrat în această etapă, dar nu pe linie profesională, ci pe linie administrativă, pentru că a fost un alt capitol unde s-a precizat acest lucru. În schimb, am obținut promisiunea că în prima fază a etapei a treia de vaccinare sunt incluși artiștii.

Încercăm să facem demersuri pe toate planurile. Oricum, eu sunt adeptul ideii de a căuta soluții – avem nevoie și de soluții, nu doar de restricții. Nu trebuie să spunem ‘nu’ doar pentru că e mai simplu. Actualul grup de lucru să știți că acoperă, eu zic, toată paleta celor interesați de aceste domenii”, a spus Gheorghiu.

Pe lângă faptul că fiecare vede doar în ograda sa, aceste scenarii, chiar dacă impulsionează campania de vaccinare, doar restricţionează libertatea de a alege. Nu e obligatoriu să mergi la concert sau spectacol doar pentru că se organizează. Nu e obligatoriu să mănânci la restaurant doar pentru că există. Şi putem să ne uităm la filme şi fără să mergem la Cinema. Iar teatrul se poate viziona on-line cu plata unui bilet.

Statul trebuie doar să adapteze capacitatea de vaccinare la nivelul cererii, nu la aşteptările clasei politice şi să lase oamenii să aibă opţiuni. Unii aleg să continue cu distanţarea, limitându-şi interacţiunile, purtând măşti ffp2, chiar ffp3 când li se pare strict necesar să interacţioneze. Pot alege să se imunizeze prin vaccinare. Pot alege să trăiască sănătos diminuând riscurile aferente infectării cu SARS-COV2 (la majoritatea asimptomatică, oricum), sau pot alege să nu le pese.

Nu-i treaba autorităţilor să definească priorităţile propriilor cetăţeni. Să le pună pe butuci afacerile, să le distrugă sănătatea psihică şi fizică în numele… sănătăţii. Să le limiteze accesul la alte afaceri, libertatea de mişcare în numele unui bine comun, tot mai îndepărtat ca scop şi mijloc. Statul trebuie să creeze oportunităţi, nu restricţii ale oportunităţilor. Că cetăţenii plătesc şi întreţin statul, nu invers. Că statul este al cetăţenilor, nu cetăţenii sclavii statului.

Discuţii cruciale pentru HoReCa, la Guvern: Clienţii restaurantelor ar putea fi testaţi pentru a putea sta în interior

Industria ospitalității ia în calcul testarea clienților, pentru a putea funcționa la interior cu o anumită capacitate, între 30 și 50%, începând cu 1 iunie, a declarat marți Dragoș Petrescu, secretar general al Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor, la Guvern.

Reprezentanții industriei ospitalității au discutat cu premierul Florin Cîțu modul în care și-ar putea relua activitatea, puternic afectată de restricțiile impuse din cauza epidemiei COVID-19. Petrescu a precizat că operatorii nu vor majora costurile pentru a acoperi prețul testelor, de 2-3 euro. „Cei care se vor testa rapid vor fi o minoritate”, a spus Petrescu, în condițiile în care o parte a clienților vor fi vaccinați, iar alții vor fi trecut prin boală.

Angajații din industria Horeca vor avea prioritate la vaccinare, în condițiile în care reprezentanții industriei au constituit un grup de lucru cu comitetul de vaccinare.

„Comisia Europeană și-a asumat data de 14 mai ca dată de finalizare a certificatului verde astfel încât vom putea beneficia de o bază unică de date în asa fel încat orice cetațean român să poată fi usor identificat și să dovedească faptul că este vaccinat. Țări ca Olanda si Marea Britanie deja explorează concepte din domeniul cultural și al ospitalitatii în care să poți avea acces facil cu certificat verde dar și cu testare rapida”, spune Petrescu.

„Romania își va asuma certificate digitale în ceea ce priveste deplasările internaționale”, a spus Călin Ilie, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România.

Oficialii industriei au solicitat Guvernului și sancționarea sau ridicarea licențelor pentru cei ce nu respetă regulile impuse de condițiile sanitare sau fiscal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *