Politica

Partidul are grijă de confrați. Ce mai face Radu Bica, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, condamnat la închisoare în 2012

Scris de 1,512

Foștii democrat-liberali au grijă unii de alții ca frații. De îndată ce unuia dintre ei îi este greu, colegii/frații de partid sar în ajutorul acestuia. Și până la urmă este firesc să se întâmple așa. În caz că vă întrebați ce se mai întâmplă cu Radu Bica, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, ei bine, aflați că este bine, are loc de muncă. Au avut grijă frații (democrat)-liberali de el. Bica a fost trimis în judecată, în 2011, împreună cu femeia de afaceri Aspazia Droniuc pentru fapte de corupție. A fost și condamnat, în 2012, la 5 ani de închisoare cu executare. 

Și-a ispășit pedeapsa, iar ulterior a încercat să se integreze social, un lucru firesc. De la conducerea Consiliului Județean Cluj, Radu Bica a ajuns un funcționar la Compania de Apă Someș (CAS) Cluj. Potrivit reprezentanților CAS Cluj, Bica a fost angajat o vreme la sucursala companiei din Sălaj și din aprilie 2018 este funcționar la biroul servicii instituționale, care se ocupă de gestionarea programenlor cu confinanțare europeană. De precizat faptul că nu deține nicio funcție de conducere în cadrul biroului respectiv și nici al instituției. 

Conform procurorilor DNA Cluj, Radu Bica a fost trimis în judecată, în 2011, pentru luare de mită, iar Aspazia Droniuc pentru dare de mită.

Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2011, Radu Vasile Bica ar fi acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012.

Partidul este preocupat de bunăstarea propriilor membri indiferent dacă au avut sau nu probleme cu justiția. De exemplu, Ion Pantelimon este director „pe viață” la Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca. A fost angajat, ani la rând, la regii de stat, unde a ocupat funcții de conducere. A avut două „mandate” de director RADP, unul de director regional la CNADNR și unul de director la DRDP Cluj. 

pantelimon

Nici Mircea Avram nu a fost lăsat pe drumuri, după ce a rămas fără locul de muncă de la RAADPP Cluj. Anul trecut, a fost detașat, de la o firmă privată la Compartimentul pentru monitorizarea managementului regiilor autonome din cadrul Primăriei Cluj-Napoca. În perioada cât a condus RAADPP, au existat mai multe neregului sub mandatul său. 

mircea avram

Citește și:

Mircea Avram, angajat la primăria Cluj-Napoca? Fostul director de la RAADPP se ocupă, mai nou, cu monitorizarea RAT, CTP şi RADP



ULTIMA ORĂ

  • Acum 9 hours Politica
    ARUNCAREA ÎN DERIZORIU A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: Examenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului – prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, în contextul celor mai mari proteste ale profesorilor în ultimii 18 ani
  • Acum 10 hours Justitie
    ROMÂNIA EȘUATĂ: O femeie al cărei copil de 12 ani a fost ucis la Revoluția din 1989 și-a dat foc în Poiana Brașov în semn de protest față de tergiversarea dosarului Revoluției. Poliția și procuratura au tăcut două săptămâni
  • Acum 12 hours Politica
    SOLDĂŢEL DISCIPLINAT AL PARTIDULUI: Boc îi ceartă pe profesorii greviști și ia partea puterii, care se dovedește zilnic incapabilă: ”Nu putem sacrifica aceste generații”. E, să fi fost altcineva la guvernare, ce discurs fulminant ar fi avut Maestrul!
  • Acum 12 hours PubliNews
    Educație și distracție la Iulius Mall Cluj: workshopuri pentru părinți și copii cu mentori de la școala Solis
  • Acum 12 hours Eveniment
    Ce vor solicita sindicatele din educație la Guvern: ”Îi transmitem și lui Iohannis că noi rezistăm”
  • Acum 13 hours Politica
    Președintele Iohannis ar fi avut o întâlnire ”decisivă” cu Ciucă și Ciolacu: Rotativa se face săptămâna viitoare pentru a evita criza de timp
  • Acum 13 hours Rautacisme
    Pe unde, Maestre, printre gropile de la metrou, OSĂ se facă culoar de transport public din Mănăștur până în Mărăști?
  • Acum 13 hours Rautacisme
    Emil Boc, primarul care le știe pe toate, numai administrație nu prea: De la ”Ioan Sabău nu pleacă nicăieri”, la ”felicitări noului antrenor”
  • Acum 14 hours In vizor
    Poliția Locală folosește semnalele acustice și luminoase în mod ilegal. ”Poliţia Locală încearcă din păcate să copieze Poliţia Română şi nu este de bun augur pentru că se ajunge la confuzii”
  • Acum 15 hours Eveniment
    A 12-a zi de grevă a profesorilor, nu e al 12-lea ceas și pentru Guvern și locatarul de la Cotroceni: Un nou miting de protest al profesorilor, la Guvern și la Cotroceni
  • Acum 15 hours Eveniment
    Grav accident de circulație pe DN1 E60, în Izvoru Crișului, județul Cluj. Un bărbat a rămas încarcerat, minoră consultată de echipajul SMURD
  • Acum 17 hours In vizor
    Pentru cine ar fi dispusă Ligia Deca, ministrul Educației, să facă pârnaie? Conform Legii Dialogului social, nr 367/2022, art 159. alin 2. ”Angajatorul nu poate încadra personal care să îi înlocuiască pe cei aflați în grevă”. Prin urmare, situația școlară la disciplina profesorilor aflați în grevă, NU POATE FI ÎNCHEIATĂ, decât ILEGAL
  • Acum 17 hours Din oras
    DONEAZĂ pentru Centrul Comunitar KHETANE de la Pata Rât! Împreună putem șterge pata de pe obrazul Clujului!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE