Din oras

Părinții sunt nemulțumiți de noul parc Observator: „Este inadmisibil ca la nivelul investiției făcute să se monteze un singur leagăn în tot parcul”

Părinții din Zorilor au așteptat cu mare nerăndare deschiderea parcului de pe strada Observator, doar că mare le-a fost dezamăgirea când au văzut că locul de joacă are doar câteva aparate de joacă și un singur leagăn. Copiii trebuie să stea minute bune la rând să poată să se bucure puțin de leagăn.

„Aș dori să vă aduc la cunoștință dorința mea și cu siguranță a comunității în care locuiesc. Conform statisticilor în cartierul Zorilor locuiesc peste 30.000 de oameni iar anul în curs a fost dat în folosință noul și mult promovatul parc din zona străzii Observator. Parcul este un loc minunat și binevenit pentru copii și familii. Cu toate acestea este evident că este foarte slab dotat pentru copii cu vârsta sub 3 ani. Din acest parc lipsesc mai multe părți cheie și în special mai multe leagăne. Este inadmisibil că la nivelul investiției făcute și la sumele vehiculate pentru desbăgubirea proprietarului terenului, să se monteze doar un leagăn. Unul singur în tot parcul. Un leagăn este o sursă de bucurie pentru copii mai mici însă în acest parc este o sursă de tristețe. Sunt două zile la rând în care am fost cu copilul în parc și se lasă cu tristețe și lacrimi deoarece copiii trebuie să aștepte minute bune pentru a le veni rândul. Noi că și adulți înțelegem situația și încercăm să le explicăm copiilor că este necesar să aibă răbdare, dar totuși vorbim de UN leagăn. UN SINGUR LEAGĂN ce are un leagăn pt copiii mai mari și unul prevăzut cu siguranță pentru copii sub 3 ani. Va mulțumesc pentru atenție și sperăm să vedem această idee realizată cât mai curând. ( înainte de inaugrarea oficială cu panglici și like-uri pe Facebook)”, a semnalat o mămică.

Din păcate, parcul deja a fost inaugurat cu poze pe Facebook, iar primarul chiar a făcut un video de la fața locului. Iată ce a declarat primarul despre locul de joacă:

„Un loc de joacă modern, cu tobogane, cu tot ce trebuie, astfel încât copiii să se joace și să aibă acces la un spațiu urban așa cum au văzut și în altă parte din Europa”.

Cu alte cuvinte primarul este mândru de cum arată parcul, chiar dacă aparatele de joacă sunt mult prea puține comparativ cu numărul copiilor care doresc să se bucure de acest parc. Spațiu este suficient, astfel că primarul poate încă să țină cont de solicitările părinților și să amenajeze aparate de joacă suplimentare.