In vizor

Părinții clujeni cer autobuze dedicate și pentru elevii de gimnaziu

Un părinte clujean, supărat că accesul copilului de clasa a V-a a fost refuzat în autobuzele școlare, vrea să facă o petiție pentru ca acest program să fie extins și pentru elevii din clasele 5-8, inițiativa sa, fiind susținută și de către alți părinți.

Părintele susține că acest proiect a fost propus în cadrul Bugetării Participative, iar textul propunerii nu menționa că este dedicat exclusiv copiilor din clasele primare.

„La începutul anului școlar, având în vedere că elevii de clasa a V-a au fost refuzați de către cei din autobuzele școlare, am vrut să aflu care este baza legală a acestui refuz. Am sunat la telefonul primarului care habar nu avea că, copiii de clasa a V-a sunt refuzați. Am sunat apoi la Poliția Locală care mi-a spus să fac o sesizare la CTP că ei operează liniile de transport elevi. În nicio postare făcută de Emil Boc, de Dan Tarcea sau alții nu este menționat faptul că, copiii de clasa a V-a nu se încadrează ca elevi în Cluj-Napoca. Lipsa acestei mențiuni induce astfel în eroare opinia publică legat de calitatea și tipul serviciilor publice”, își exprimă frustrarea părintele.

Ulterior, acesta a primit un răspuns din partea Poliției Locale în care era menționat faptul că autobuzele sunt dedicate claselor 0-IV.

Iată ce spune Poliția Locală: „În urma procesului de Bugetare participativă din 2017, unul din proiectele câștigătoare a fost „Autobuze școlare cu circuit închis”, pentru transportul elevilor din clasele 0-IV, implementat în 2018 de către Primăria Cluj-Napoca”.

Doar că, în proiectul propus prin bugetare participativă nu ere menționat explicit că autobuzele școlare erau dedicate exclusiv copiilor din clasele primare. Această limitare a fost făcută de către Primăria Cluj-Napoca la implementarea proiectului. Poliția Locală mai menționează faptul că pentru ceilalți elevi CTP Cluj pune la dispoziție autobuze însemnate cu „E”. Doar că, din păcate, ceilalți clujeni nu respectă acest lucru, ele fiind astfel folosite de către toți cetățenii nu doar de către elevi.

„Am discutat la telefon cu persoana care a răspuns la petiție și care mi-a explicat ca domnul primar Emil Boc este singurul care a aprobat și care poate aproba modificări ale programului astfel încât elevii mai mari să nu fie discriminați. A fost de-acord verbal că extinderea programului este oportună și poate ajuta traficul din Cluj la orele de vârf”, a mai explicat părintele revoltat că elevii mai mari sunt excluși din acest program.

Pe site-ul Primăriei este menționat clar că autobuzele școlare sunt destinate doar elevilor din clasele mici, pentru ceilalți existând autobuze dedicate, inscripționate cu transport elevi.

„Primăria Cluj-Napoca susține și în acest an transportul elevilor cu autobuze școlare dedicate. Astfel CTP Cluj-Napoca a reluat transportul copiilor din clasele 0-IV la școli pe cele 14 trasee din municipiu, din cartierele: Mănăștur, Zorilor, Gheorgheni, Mărăști, Grigorescu, Bună Ziua, Bulgaria, Iris și Lombului. Pe lângă aceste autobuze, toți elevii au la dispoziție mijloace de transport special destinate, având inscripția „TRANSPORT ELEVI”, cu plecări după ora 7:10 din cartiere spre centrul municipiului și reîntoarcerea în jurul orei 14:00”, menționează Primăria.

Având în vedere că în autobuzele dedicate nu au loc doar elevii, poate că Primăria Cluj-Napoca în colaborare cu CTP ar trebui să găsească o variantă astfel încât și elevii de gimnaziu să beneficieze de transport în comun sigur spre școală, mai ales incidentele recente care au avut loc în mijloacele de transport în comun.