In vizor

Părintele Visarion Pașca, duhovnicul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești: „În ziua de astăzi este foarte greu să îți găsești un prieten, iar Sfântul Ștefan este prietenul creștinilor!”

În 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan, cel care a devenit primul mucenic al Bisericii creștine, aplicând învățătura adusă în lume de către Iisus Hristos. 

Peste 400 000 de români poartă numele primului martir creștin, Ștefan, protectorul celor botezați astfel, dar și al tinerilor în general. Părintele Visarion Pașca, duhovnicul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești, a explicat, pentru Ziar de Cluj, semnificația profundă a sărbătorii de astăzi:

„A treia zi de Crăciun e de fapt tot praznicul Nașterii Domnului, dar se face pomenirea Sfântului Ștefan. Nu întâmplător e pomenit în a treia zi de Crăciun primul martir creștin și primul diacon. Prăznuirea lui în ziua a treia este strâns legată de praznicul Nașterii Domnului. Dacă Hristos, cel devenit om prin naștere, aduce în lume învățătura de iubire și iertare, Sfântul Ștefan chiar o aplică! El chiar moare, propria sa viață o aduce jertfă lui Hristos. Și atunci a treia zi de Crăciun suntem chemați să îl prăznuim pe Sfântul Arhidiacon Ștefan pentru că, la 6 ani după moartea și învierea Mântuitorului, el îl mărturisește pe Hristos.

Ștefan era un tânăr din apropierea Ierusalimului, care îl mărturisește pe Hristos cu tărie, cu toată puterea lui! Cu asta i-a deranjat foarte mult pe conducătorii de atunci și a fost chemat de Sinedriu. Membrii Sinedriului nu credeau că Hristos este Mântuitorul și Fiul lui Dumnezeu. Ștefan îl mărturisește cu tărie pe Hristos și atunci a fost bătut, chinuit, scos din cetate (chiar este Poarta Sfântului Ștefan în cetatea veche a Ierusalimului) și bătut cu pietre. Iar el a spus: «Văd Cerurile deschise!»

Deci, în ziua de astăzi, Biserica are Cerurile deschise. Și a spus: «Îl văd pe Fiul lui Dumnezeu stând de-a dreapta Tatălui!» Și așa a fost omorât cu pietre Sfântul Arhidiacon Ștefan! Viața lui este scrisă în Faptele Apostolilor, în Noul Testament, în capitolele șase și șapte. 

Numele de Ștefan înseamnă «încununat» sau «cunună» sau «coroană». El este numit și «ușa mucenicilor», el de fapt fiind primul mucenic al Bisericii creștine. El este și prietenul creștinilor! În ziua de astăzi este foarte greu să îți găsești un prieten, iar el este considerat prietenul creștinilor. Este mare ocrotitor, atât pentru cei care îi poartă numele, cât și pentru tinerii din ziua de astăzi, mai ales pentru cei tineri, pentru că el, fiind tânăr, l-a mărturisit pe Hristos cu toată puterea! El a fost primul care a primit cununa de martir!

Sfintele lui moaște au fost descoperite pe data de 26 decembrie, iar, ca să nu fie umbrit cumva praznicul, chiar în a doua zi de Crăciun, când este pomenită Maica Domnului, Sfânta Biserică a considerat să fie imediat pomenit el în 27, cum este ziua de astăzi. În 27 decembrie este și ultima zi de sărbătoare din anul acesta. Sfântul Ștefan este cel care a deschis ușa martirilor și el încheie și ciclul sărbătorilor anuale. 

Să ne rugăm fierbinte Sfântului Arhidiacon Ștefan pentru că ne ajută foarte mult în rugăciunile lui!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *