Vocea ta

Părinte REVOLTAT de condițiile în care a fost ținut copilul său în clădirea DGASPC Cluj: “Nu mi se pare normal să tac și să nu zic nimic”. Prinşi cu mâţa-n sac, reprezentanţii DGASPC “vor face şi vor drege”

Scris de 660

Tencuială căzută, gândaci în pat, așternuturi de pat și perdele murdare, sunt doar de câteva dintre condițiile în care reclamă tatăl unui băiat că a fost ținut fiul său într-una din clădirile care aparțin DGASPC Cluj.

Un părinte a semnalat reporterilor Monitorul de Cluj, condițiile în care a fost ținut fiul său într-una din clădirile DGASPC Cluj de pe strada General Eremia Grigorescu 37-39.

Din imaginile furnizate de cititor se poate observa cum la unul dintre geamuri tencuiala este căzută jos, iar în pat au fost surprinși mai mulți gândaci morți pe lângă așternuturile murdare.

De asemenea, în baie pe lângă gândaci, dușul nu era prevăzut cu o perdea, iar oricine putea să îl vadă de pe partea cealaltă în momentul în care făcea baie.

„Fiul meu a înregistrat condițiile în care arăta camera în care a fost ținut. O instituție care ar trebui să aibă protecția copilului are condițiile acestea pentru a avea între ghilimele grijă de copii. Mâncarea era oribilă, nici nu putea să se atingă de nimic, ploșnițe, păduchi și condiții din cauza cărora nu s-a putut odihni. Ce mă interesează pe mine este ca, copiii care sunt acolo de un an de zile să nu trăiască în asemenea condiții, nu mi se pare normal să tac și să nu zic nimic”, a declarat pentru monitorulcj.ro tatăl băiatului.

Bărbatul în cauză a făcut plângere penală pentru rele tratamente aplicate minorului și legate de protecția datelor cu caracter confidențial și personal, deoarece nu i s-a părut normal ca în momentul în care a venit să-și ia copilul acasă portarul știa deja că acesta era divorțat.

„Am făcut plângere penală pentru rele tratamente aplicate minorului și cu protecția GDPR datele acestea confidențiale și personale nu trebuie să ajungă în mâna unor persoane care nu sunt autorizate. Ce autorizație are portarul unei instituții să dețină asemenea informații pe care le distribuia ulterior de față cu mine celorlalți din instituția respectivă. Nu știu care este accesul la informațiile respective, de ce nu se țin confidențiale (…) Adică trebuie să intrăm în Uniunea Europeană și cu chestia asta nu mi se pare normal să nu mi se protejeze informațiile și datele mele dacă au ei acces la datele mele. Este totuși o instituție de stat și poate să-și facă o serie de reguli interne. Sunt foarte supărat, nu este înregulă ceea ce se întâmplă”, a adăugat tatăl băiatului.

Ce spun reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj?

Reporterii Monitorul de Cluj au solicitat un punct de vedere de la D.G.A.S.P.C. Cluj în legătură cu imaginile surprinse. Directorul General al DGASPC Cluj a declarat că spațiile surprinse în imagini sunt dintr-o locație care a servit ca izolator în perioada pandemiei, nefiind utilizată decât în situații excepționale, iar că în toate clădirile de la sediul DGASPC se desfășoară cu regularitate operațiuni de dezinsecție conform contractului încheiat de instituție cu o firmă specializată.

Totodată, reprezentanții DGASPC au transmis că este prevăzut ca în următoarea perioadă, să se efectueze lucrări de reparație în toate spațiile sediului din Cluj care necesită acest lucru, inclusiv în locația în care am furnizat imaginile.

„Urmare a adresei dvs. înregistrată la D.G.A.S.P.C. Cluj cu nr. 29217/28.06.2022 prin care ne atașați 4 poze dintr-o filmare primită de un cititor al publicației dvs. care a semnalat condițiile în care a fost ținut copilul său în clădirea D.G.A.S.P.C. Cluj-Napoca de pe str. General Eremia Grigorescu 37-39, vă comunicăm următoarele:

Spațiile surprinse în imagini sunt dintr-o locație care a servit ca izolator în perioada pandemiei, nefiind utilizată decât în situații excepționale. Precizăm faptul că în toate clădirile de la sediul DGASPC se desfășoară cu regularitate operațiuni de dezinsecție conform contractului încheiat de instituție cu o firmă specializată. De asemene, este prevăzut ca în următoarea perioadă, să se efectueze lucrări de reparație în toate spațiile DGASPC Cluj care necesită acest lucru, inclusiv în locația la care faceți referire.

Referitor la faptul că portarul știa datele bărbatului care a venit să vadă starea copilului, vă informăm că accesul persoanelor fizice în instituțiile publice se face în baza unui act de identitate. În plus, ținând cont că la sediul Direcției sunt ocrotiți copii cu măsură de protecție specială (separați de părinți/rude în baza unor dispoziții. sentințe judecătorești) este obligatoriu ca personalul care asigură paza să aibă acces la datele de identitate ale aparținătorilor care doresc să mențină legături personale cu copiii”, a transmis pentru Monitorul de Cluj Directorul General al D.G.A.S.P.C. Cluj-Napoca, Nicoleta Molnar.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 7 hours In vizor
    ”Pornohaci” invitat la Zilele Comunei Jucu. Pe bani publici. De ce?
  • Acum 8 hours In vizor
    Pro TEMBEL l-a omorât pe Florin Salam. Acesta susține că zvonurile sunt o exagerare. Fără să își ceară scuze, prompteriștii au șters știrea de pe site
  • Acum 10 hours Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Vernisaj Darius Ludwig la Khetane!
  • Acum 12 hours FOTOGRAFILA
    BAȘI, ARTIFICII ÎN NOAPTE, BETOANE ȘI CLAXOANE: Bine că amicul Videanu livrează, că Emil Boc dalează. Dacă și ce e pe malul Someșului în Grigorescu e parc, atunci să ne fie nouă rușine! Că nu protestăm
  • Acum 18 hours Din oras
    Garibaldi, podul care ”OSĂ” fie modernizat încă din 2014. Ecoul lui Boc, Dan Tarcea, a mai zis și el niște cuvinte despre cum ”OSĂ” fie mai frumos, mai trainic și mai arătos
  • Acum 19 hours Din oras
    ZILELE CULTURII MAGHIARE DIN CLUJ-NAPOCA: Ministrul Culturii din Ungaria și nunțiul apostolic în România, la sfințirea Bisericii ”Sf. Mihail” după restaurare
  • Acum 20 hours Din oras
    Emil ”OSĂ” Boc și-a sos ”Ecoul” și ”Inutilul” pe stradă să se tragă-n chip cu niște puble de gunoi inteligente. Cel mai inteligent lucru la aceste pubele este afacerea de cumetrie prin care au fost achiziționate de la ex-penelistul Doru Stoica
  • Acum 22 hours Politica
    PSD: Nu susținem diminuarea schemei de compensare a prețurilor la energie, ci reglementarea pieței
  • Acum 1 day FOTOGRAFILA
    Oare Urbanistul de Cumetrie știe ce scrie pe autorizația construcției din fotografie? Sau a semnat ca “primarul Boc” pentru un amic imobiliar?
  • Acum 2 days In vizor
    Emil Boc, invitație specială de participare la KHETANE din partea cetățenilor Clujului
  • Acum 2 days In vizor
    AM TRĂIT S-O VEDEM ŞI PE ASTA: Viktor Orban, citat de CNCD după discursul de la Băile Tușnad
  • Acum 2 days In vizor
    Inspectorul Şef al ISJ Cluj şi-a dat un comunicat prin ISJ Cluj care să-i justifice plimbărica pe bani publici în Tenerife: “E responsabilă cu evaluarea activităților derivate din această Mobilitate Erasmus+”
  • Acum 2 days Jos palaria
    Înepe Khetane #Comunități_Împreună! Clujenii sunt aşteptaţi, cu mare drag, la festival!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE