Pe șantierul Parcului Armătura, timpul are răbdare cu oamenii care lucrează în slow motion, la fel cum s-a lucrat și la Baza Sportivă „La Terenuri”, care nimeni nu știe când se va termina.
Ziar de Cluj a vizitat șantierul din Iris acum două săptămâni, când: se tăiaseră o duzină de arbuști pe un mal al pârâului Nadăș; în parc fusese trasă o bandă roșie-albă printre copaci; clădirea fostei baze sportive a fost transformată în moloz, iar terenul de sport a fost arat; un excavator galben era singurul utilaj care dormea pe șantier.
Citiți și:
Astăzi am vizitat din nou șantierul, pentru a vedea cum au avansat lucrările. Am găsit la fața locului același solitar excavator galben. Pe malul pârâului Nădaș a mai fost tăiat încă un pâlc de arbuști. În parc, aceeași bandă alb-roșie printre copaci, în rest, nimic nou sub soarele tomnatic! O parte din molozul rezultat din demolarea fostei baze sportive pare a fi fost înlăturat. Pe terenul de sport am regăsit aceleași arături.
Practic, în două săptămâni, nu s-a lucrat mare lucru pe acest șantier.
Conform panoului de informare, data începerii construcției a fost: 19. 07. 2021. Termenul de execuție al lucrărilor, prevăzut în autorizație, este de 18 luni, așa că acestea ar trebui să se încheie în data de 18. 01. 2023. Dacă lucrările vor continua să se desfășoare în același ritm de până acum, finalizarea se va lăsa însă mult așteptată.
Santiereonline.ro consemnează stadiul lucrărilor. Potrivit acestui site, lucrările au demarat efectiv doar în 1 octombrie. Ritmul de melc, plin de tergiversări, este ușor sesizabil:
„Stadiu la data de 01.10.2021: lucrările de construcție au demarat în cadrul șantierului. Se lucrează la demolarea clădirii existente pe teren și la dezmembrarea terenului de fotbal.
Stadiu la data de 27.09.2021: lucrările nu au fost încă demarate, au fost efectuate procedurile organizării șantierului.
Stadiu la data de 20.07.2021: conform dlui. Oreste, lucrările de construcție nu au demarat încă. Dânsul a menționat că vor demara în perioada următoare.
Stadiu la data de 13.07.2021: a fost atribuit contractul pentru antrepriză la data de 01-07-2021, iar lucrările urmează să demareze în perioada urmatoare.”
Poate că nu ar fi rău ca Emil Boc să se sesizeze de timpuriu în privința șantierelor publice pe care lucrările trenează. E mai util să le dea un imbold constructorilor chiar de la început, și nu numai cu câteva luni înainte de termenul de finalizare, atunci când e clar că acesta nu va fi respectat.